Page 119 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

DIDACTICA

ore întregi, dacă nu chiar zile, prin pădurea fără sfârşit.
Micuţele fiinţe nu aveau pic de milă când zăreau la-
crimile şiroind pe chipul imaculat al fetei, ba chiar le
grafica: Elena Taban o tratau. Şi, cum am zis, au dus-o departe. Deodată, o
creştea ura pe care o aveau faţă de ea, cruzimea cu care

lumină strălucitoare răsări în faţa lor. Era orbitoare.
Lumina aceea crescu, crescu, până ce se transformă în
ceva de necrezut; un portal. Spiriduşii vrăjitoarei au
intrat rapid în portal, dar fără autoare. Deveni atât de
uşurată când simţi cum mâinile lor micuţe şi reci se
depărtează de trupul ei, însă bucuria ei nu dură prea
mult. Fata simţi o prezenţă în spatele ei. Era vrăjitoa-
rea.
- Ha, ha, ha! Armele mele sunt de o mie de ori
mai bune decât ale tale! Ai să pieri în neştiinţă! Vei
putrezi în închisoarea morţii!
Toate aceste vorbe au îndurerat-o şi mai mult
pe tânăra autoare. Mai bine murea decât să mai stea
acolo măcar un minut. Răufăcătoarea nu plecă înainte
să o împingă pe fată în portal. Un strigăt se pierdu în
tăcerea mortală ce se afla pretutindeni. Apoi zâna rău-
- Nu! Vă rog din suflet, nu îmi faceţi asta! lui închise portalul. Pentru totdeauna.
Atunci toată lumea din jurul lor, absolut tot, s- Autoarea păşea firav in lumea de după uşa
a transformat într-o lume inimaginabilă, cu mii de co- sfârşitului. Era absolut îngrozitor. În faţa ei se afla un
paci ca tăciunele, goi si părăsiţi, ce păreau ca nişte aparat imens; un aparat de tortură. Pe jos se găseau
fantome în negura nesfârşită, cu animale în chinuri, pe trupurile neînsufleţite a mii de oameni. Câţiva dintre
marginea prăpastiei către moarte, cu frică în aer... ei îi păreau cunoscuţi. După ce se uită mai bine, recu-
- Bahalmas- soleila- entorna- mistra- sco! noscu identităţile a doi dintre ei. Erau bunicii săi.
O furtună s-a pornit, azvârlind crengi, pietre, Acum înţelegea de ce rudele sale nu vorbeau niciodată
praf peste tot, tunete cutremurătoare, fulgere de lumină despre ei. Ştia doar că au murit împăcaţi, de bătrâneţe.
şi teamă infinită... Însă adevărul descoperit o rodea pe dinăuntru. Îşi do-
- Acum luptă-te cu fantomele nopţii, cu spiri- rise atât de mult să îi strângă în braţe, să le asculte po-
tele furioase ce doresc răzbunare! veştile, să îi sărute dulce pe obraz... Iar acum soarta
Spiriduşii se pregăteau să fugă după inocenta lor urma să devină şi a ei. Sau nu?
autoare. Ea nu putea să creadă ce vedea. Ceea ce iubea Într-adevăr, ea urma. Brusc, ceva a lovit-o. Se
ea cel mai mult pe lume o aduse în situaţia de a alege uită în spate, dar nimeni. Se părea că fantomele au în-
dacă mai luptă pentru o şansă la viaţă sau dacă se lasă soţit-o și după intrarea în cea de a doua lume. Un praf
pradă necunoscutului... verde-negricios se lăsă încet pe pământ, iar din el au
Ca şi cum nu era destulă suferinţa pe care o în- apărut două creaturi ciudate. Una avea corp de lumină,
dura, fantomele care o înconjurau începură să ia chipul capul spintecat, obraji de carne crudă, un ochi la spate,
părinţilor ei, prietenilor ei, familiei ei. iar din gură, atunci când vorbea, nu prea des şi foarte
Plângea. Plângea și delibera situaţia în care se tare, ieşeau balonaşe de săpun.
află. Dar sufletul ei nu mai era în stare să judece lim- Cea de-a doua făptură semăna cu prima, însă
pede, orice hotărâre îi putea fi fatală. avea corpul de apă, iar ochii, mii la număr, erau situaţi
Nici spiriduşii nu o aşteptau. O luară la fugă pe toată silueta ei. Aceste două creaturi au luat-o pe
după autoare, iar ea nici măcar nu îi văzu venind, cu- copilă, strângând-o tare de mâna-i firavă, și au con-
fundată în sutele de gânduri ce îi treceau prin minte la dus-o spre aparatul torturător. Urcând pe scaun, a fost
acel moment. Au prins-o. Şi cum era de aşteptat, rău- ridicată ca prin magie și aşezată la marginea unei pră-
tatea acelui loc nu putea aduce nimic bun. Au târât-o pastii. Nu avu curajul să privească în jos. Nu putu.

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 115