Page 16 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
feminin abstractizându-se ireversibil. Mama cea
sfântã îºi aflã corelativul în maºtera crudã,
angelica fatã în fecioarã perversã; de aceea se
va spune cã mama înseamnã când viaþã, când
moarte, cã orice fecioarã este un spirit pur sau
un trup sortit rãului. Ambivalenþa va pãrea o
proprietate intrinsecã a eternului feminin. „Sirenã
rea sau înger, drãceascã sau divinã, / Ce-mi
pasã când tu - zânã cu ochi de catifea,/
Mireasmã, ritm, lucire, o! Singura-mi reginã! /
Faci lumea nu prea slutã ºi clipa nu prea grea?”
(Imn frumuseþii - C. Baudelaire).
Femeia are felul ei de a fi, modul ei
propriu de existenþã, darul de a-ºi þese fiinþa prin
relaþia ei particularã cu tot ce este viu. Mutaþia
se defineºte doar în mediul în care modul de
existenþã a materiei poate cãpãta o altã
înfãþiºare.
Femeia nu poate fi individualizatã decât
în trãsãturile sale nesemnificative, imaginea ei
fiind mecanismul care declanºeazã
ireversibilitatea concretului ºi a abstractului; ea
este începutul ºi sfârºitul ºi tot ceea se aflã între
aceste perspective cosmice.
Ideea este cã, în funcþie de perspectiva
adoptatã, simbolul feminin poate lua diferite
forme, de la efemerul terestru - femeie cu trup ºi
grafica: Alina Elida Tomaoma
grafica: Alina Elida Toma
grafica: Alina Elida T
grafica: Alina Elida Toma suflet - pânã la absolutul ceresc, dualitate ce
oma
grafica: Alina Elida T
clasa a IX-a A conduce la dezvoltarea unei aprehensiuni faþã
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
de concretizarea eternului feminin în schimbare.
pentru poeþi ºi salvatoare a celor aflaþi în
suferinþã, iar pe de alta, demonizarea ei într-un Astfel, este clarã existenþa mai multor etape de
proces sempitern (etern) de reproducere a metamorfozare comune viziunii celor doi scriitori,
parabolei biblice legate de rolul nefast al Evei. care înþeleg ipostazierea femeii ca pe un act
„Timidã sau lascivã, puternicã sau slugã, / Cã-n fundamental al creaþiei. Dintre pluralitatea de
patul care geme de-ncolãciri feline / Toþi îngerii manifestãri cele mai recognoscibile sunt
nevolnici s-ar pierde pentru mine!” manifestãrile care au ca mediu revelator focul,
(Metamorfozele iubirii - C. Baudelaire). lumina ºi întunericul.
Baudelaire a vorbit adeseori despre Idealizarea, dar ºi erotizarea percepþiei
frumuseþe. Ca sã fie la adãpost de banal, sfidând feminitãþii nu poate fi plãsmuitã decât prin arderea
gustul banal, frumuseþea trebuie sã fie bizarã. metafizicã a materiei, deci focul este agentul
„Pur ºi bizar” e una dintre definiþiile frumosului la extern a cãrui influenþã determinã producerea
unei metamorfoze pe care femeia ºi-o însuºeºte
Baudelaire. Dar el a dorit fãrã nici un echivoc ºi
urâtul, ca echivalent al misterului ce trebuia din inconºtient: „Îmi spui: / “Nimic nu s-aprinde, ºi
nou abordat, locul de evadare pentru înãlþare în nimeni, de razã de lunã”./ ªi-n galeº surâs
idealitate. înfloreºti mulþumitã, crezând/cã sorþii îi stai
Dintre toate miturile manifestate în poezia împotrivã, oricând,/ c-o ºãgalnicã vorbã.”
celor doi scriitori, nici unul nu este mai abstract (Cântecul focului - L. Blaga).
decât acela al „contrastului”, care la Blaga ºi la Însã „în mijlocul focului moartea nu este
Baudelaire este valorificat nu numai în ficþiune, moarte” afirmã Gaston Bachelard. În mijlocul
cât ºi în teoria divinului ca prezenþã camuflatã focului moartea devine mutaþie ºi, cum focului i
în câmpul existenþei cotidiene, în profan. se asociazã noþiunea de malefic, simbolul
Izvorul acestor reflexii îl constituie feminin configurat este demonul care suferã o
arhetipurile, care presupun, în viziunea lui Jung, iradiere de semnificaþie. Femeia este, fie
„încorporarea unor experienþe interioare sau întrupare a acestuia, „Femeia lângã mine se
exterioare ale umanitãþii, de-a lungul evoluþiei zvârcolea sãlbatec/ Asemeni unui ºarpe zvârlit
sale, revelate în anumite situaþii (trãiri onirice, pe un jãratec” (Metamorfozele iubirii- C.
nevrotice, creaþii artistice). În esenþã, pentru Baudelaire), fie deþinãtoare a puterilor diabolice
bãrbat, femeia („Celãlalt”, în concepþia scriitoarei „În noaptea asta-n care cad atâtea stele, tânãrul
Simone de Beauvoir) reprezintã, de multe ori, o tãu trup/ de vrãjitoare arde-n braþe/ca-n flãcãrile
oglindã în care se reflectã un alter-ego. unui rug.” (Noi ºi pãmântul. Blaga). C. G. Jung
Oximoronul e figura cheie a disonanþei considerã cã vrãjitoarele sunt o proiecþie a
lor fundamentale, prin intermediul lui eternul aspectului primitiv - o animã masculinã care
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
12
12 REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40
12
12
12