Page 13 - 2013_revista_noastra_nr_39-40
P. 13

ESEU
                                                                                           ESEU
                                                                                           ESEU
                                                                                           ESEU
                                                                                           ESEU
                       „Vin în întâmpinarea imaginii mele ºi imaginea mea îmi vine în întâmpinare.
                                                                                     Henry Corbin
                                                                                     Henry Corbin
                                                                                     Henry Corbin
                Îmi vorbeºte drãgãstos ºi mã îmbrãþiºeazã.” (Imn din Ginza - Henry CorbinHenry Corbin)
                      Imensa hipertrofie a eului îl face pe om  reveriei se dedubleazã, echivalând cu o dilatare
               sã se simtã univers ºi diversitate, prin percepþia  a fiinþei: „Dad’dha! que ne puis-je animer cette
               totalitãþii fiind posibilã analogia între extremele  glace / Où sons de traits menteurs chaque nuit
               Universului: finitul ºi infinitul. Remarcãm cã, atât  tu me vois/ Oh, si pour te parler je pouvais
               îngerul, cât ºi demonul, sunt douã feþe ale     seulement/ Transfigurer mon être et descendre
               aceleiaºi entitãþi primordiale, demonii fiind îngeri  un instant.” (La chute d’un ange).
               cãzuþi, care rãmaºi fãrã putere nu se mai pot          Oglinda, care în aparenþã are doar funcþia
               ridica în slavã. Ambivalenþa statutului pãmântean  de reflectare fidelã, participã în realitate la o
               ºi celest este ilustratã fidel în poezia „Întoarcerea  apropiatã genezã a fiinþei reflectate prin dublarea
               îngerului de umbrã” a lui Rafael Alberti, în care  identitãþii, treptele eºalonate ale reflectãrii ºi
               descoperim o altã ipostazã a îngerului. Demonul  metamorfozãrii în oglindã fiind: „animer cette
               se metamorfozeazã într-un înger al umbrei, care  glace”, care aratã doar „traits menteurs” ºi
               macinã sufletul îndrãgostitei: „Sunt îngeru-þi de  „transfigurer mon être.”
               umbrã, iubito, câteodatã./ Irup din cine ºtie ce
               prãpãstii.”
                      Fiind un suflet sfâºiat de antagonisme,
               care nu-ºi gãseºte liniºtea, sufletul romantic ne
               îngãduie sã acceptãm cã inadaptabilitatea este
               sursa celor mai multe atitudini ale romanticului
               prin conflictul om-lume ale cãrui rezultate
               interioare sunt însingurarea, izolarea ºi declinul
               spiritual. Grosso modo, se vorbeºte despre o
               inadaptabilitate pasivã, introspectivã ºi despre
               una activã, care se exteriorizeazã în tipurile
               romantice ale titanului, demonului ºi rãzvrãtitului.
               Din sfera poemelor care au la bazã motive
               luciferice, se remarcã ºi „La chute d’un ange”
               (Cãderea unui înger) a lui Lamartine, care
               prezintã ademenirea demonului ca o rãzbunare.
               Îndrãgind în timpul peregrinãrilor pe pãmânt o
               fatã deosebit de frumoasã, un înger este mistuit
               de o pasiune arzãtoare, dorindu-ºi sã devinã
               muritor: „Mon destin immortel, combien je le
               maudis ! Ne pouvant t’elever, je brulai de
               descendre/ D’abdiquer ce destin, pour t’egaler
               a moi / Et de vivre ta vie en mourant comme
               toi!”
                      Ca ºi Cãtãlina, Eloa aparþine regimului
               selenar în cadrul cãruia este explicabilã
               predispoziþia spre visare datoritã afinitãþilor cu
               lumea aºtrilor. Contrastul el-ea dã o simetrie
               perfectã, alternanþa masculin-feminin transcriind
               o primã dedublare a eului poetic. Pe parcurs,
               cele douã ipostaze se vor dedubla din nou
               fiecare în parte, realizând „qvadruplarea” de               grafica: Karla Veleaelea
                                                                           grafica: Karla Velea
                                                                                            elea
                                                                           grafica: Karla V
                                                                           grafica: Karla V
                                                                           grafica: Karla Velea
               care vorbeºte Bachelard.                                       clasa a XI-a F
                                                                              clasa a XI-a F
                                                                              clasa a XI-a F
                                                                              clasa a XI-a F
                                                                              clasa a XI-a F
                      Surâsul Cãtãlinei, care viseazã („Ea îl
               privea cu un surâs”), este involuntar, ca ºi în  „Clipã, zãboveºte, eºti atât de frumoasã!”
               poezia „La chute d’un ange” a lui Lamartine: „Les                     (Faust - GoetheGoethe)
                                                                                              Goethe
                                                                                              Goethe
                                                                                              Goethe
               deux’ coins indécis où cette bouche expire /Se
               noyaient dans un vague où naissait le sourire”.        Abordatã diferit în toate viziunile poetice,
               Imaginea fetei pluteºte în: „vague”, „indécis”,  problematica timpului stã în legãturã directã cu
               „legér”’, „arrondi”, spre deosebire de Eminescu,  mentalizarea noþiunii de „prezent poetic”.
               Lamartine urmãrind efectul plastic, graþios ºi  Dimensiune predilectã a spiritului romantic,
               savant al dezordinii în somn.                   timpul delimiteazã spaþiul acþiunii fiind permanent
                      Oglinda dubleazã totul ºi, ca o reflectare  în contrabalansare cu tendinþa eului liric de a
               în oglindã a celui mai profund eu, proiecþiile  domina infinitul ºi finitul simultan.
                              NOASTRÃ
                           A
                                           nr
                                            . 39-40
                   REVIST
                   REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
                   REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40                                          9 9 9 9 9
                   REVIST
                   REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18