Page 12 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
cãreia, atunci când Demonul o va iubi pe cea caracterul sãu fiind definit din îmbinarea
mai neprihãnitã fatã, el se va transforma în omeneascã a pãcatului ºi virtuþii, îmbinare care
Arhanghel. Demonul lermontovian se remarcã evidenþiazã paradoxul dintre cele douã mãºti ale
prin originalitatea personalitãþii sale complexe, sale: „Dar nu e îngerul de pazã/ Ce cãtre cer
datã de profunda sa umanitate în care dureazã punþi/ Cãci nu luceºte nici o razã/ În
înglobeazã binele ºi rãul, într-o luptã titanicã. Ca jurul mândrei sale frunþi./ Nici duh de iad ce-ar
ºi Luceafãrul lui Eminescu, Demonul este un îngrozi, O nu! Fãptura lui strãinã/ Pãrea ºi beznã
erou al timpului, transfigurat însã într-un mit ºi luminã/ ªi noaptea-n miez ºi miez în zi.”
terestru amplificat la dimensiuni colosale,
Hesiod
Hesiod
„La început de începuturi fu Chaosul.” (Theogonia - HesiodHesiod)
Hesiod
Haosul înseamnã prãbuºire totalã, descompunere ºi întuneric apocaliptic. Cu toate acestea,
deºi porneºte spre haosul iniþial, Eminescu se întoarce simultan ºi la paradisul iniþial, zonele
intermediare fiind dominate de umbre care refac starea de originar în încercarea lor de a surprinde
imaterialitatea lumii. Ritualul Luceafãrului este edificator pentru conceptele paralele : lume, non-
lume ºi repaos, non-repaos, punctul de maximã energizare fiind tocmai starea în care eul tinde
spre divinitate: „Din Chaos, Doamne-am apãrut/ ªi m-aº întoarce-n Chaos/ ªi din repaos m-am
nãscut/ Mi-e sete de repaos.”
Demonul lui Lermontov reprezintã în
esenþã ipostaza de geniu al rãului, care îl
oboseºte „fãcea cu neplãcere rãul”, melancolia
lui ternã fiind diminuatã de apariþia Tamarei, care
se pregãtea de nuntã. Vestea morþii viitorului sãu
soþ determinã dorinþa prinþesei de a se retrage
într-o mãnãstire, fapt ce amplificã dorinþele
Demonului, care: „dornic de iubire” intrã adesea
în camera fetei. Aparent, profanul depãºeºte
graniþele impuse de condiþia sacrã pe care o
oferã mãnãstirea în care se aflã Tamara, punând
stãpânire pe sufletul fetei care uitã de virtute,
firea ei înclinându-se inconºtient spre pãcat.
Atât în Luceafãrul, cât ºi în poezia lui
Lermontov, apare ca motiv comun ipostaza
nemuritorului obosit de eternitate, care este
dornic de a cunoaºte iubirea ºi, implicit, de a
capãta însuºiri specifice muritorilor, motiv întâlnit
ºi în poezia „Eloa sau sora îngerilor” a lui Vigny.
Asemenea Luceafãrului, demonul aspirã cãtre
viaþa de muritor, deºi nu se poate concepe decât
etern printre spaþiile astrale. Tamara, ca ºi Eloa,
acceptã menirea de izbãvitoare, dar sãrutarea
demonului e ucigaºã. Eloa, spre deosebire de
prinþesa caucazianã, dar ºi de Cãtãlina, este cea
care se apropie de diavol cu sentimente de
compasiune, dorind sã-l salveze de trista lui
soartã. Nãscutã dintr-o lacrimã a lui Iisus vãrsatã
la moartea lui Lazãr, Eloa este îngerul care
aparþine infinitului ceresc: „Une voix s’entendit
qui disait: «Éloa!» / Et l’Ange apparaissant
répondit: «Me voilà.»/ Toute parée, aux yeux du
grafica: Denisa Paula Saragea
grafica: Denisa Paula Saragea
grafica: Denisa Paula Saragea
grafica: Denisa Paula Saragea Ciel qui la contemple,/ Elle marche vers Dieu
grafica: Denisa Paula Saragea
clasa a VI-a A
clasa a VI-a A comme une épouse au Temple”.
clasa a VI-a A
clasa a VI-a A
clasa a VI-a A
Momentul în care aude despre existenþa lui Lucifer îi tulburã însã liniºtea ºi, vrând sã-l
întâlneascã pentru a-l purifica, ea cade în capcana necunoscutã a rãului, fiind atrasã mai aproape
de rai decât de iad prin regiunile eterice unde se întâlnesc: «Éloa, disaient-ils, oh ! veillez bien sur
vous:/ Un Ange peut tomber; le plus beau de nous tous/ N’est plus ici: pourtant dans sa vertu
première / On le nommait celui qui porte la lumière,/ La terre consacrait sa beauté sans égale, /
Appelant Lucifer l’étoile matinale, /Mais on dit qu’à présent il est sans diadème”.
NOASTRÃ
. 39-40
nr
REVIST
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
A
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
8 8 8 8 8 REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40