Page 14 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
ESEU
Astfel, clipa eminescianã alcãtuieºte
materialul de construcþie al prezentului etern,
constituind un prezent capabil sã anuleze
neantul, instalând veºnicia tocmai prin
intensitatea sentimentelor prezentate. Luceafãrul
transcende spaþiul cosmic, cerându-i
Demiurgului sã-l absolve de veºnicie, reuºind
astfel sã treacã peste hotarul dintre cele douã
lumi antinomice: cea a muritorilor ºi lumea lui:
„Porni luceafãrul. Creºteau/ În cer a lui aripe, ªi
cãi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe”.
Fiind un simbol specific prezentului etern, marea
este cea care mãsoarã nemãrginirea ºi veºnicia,
fãcând posibilã naºterea lui Hyperion la nivel
superior. Prin mutaþia suferitã, el devine din
întuneric simbol al luminii, al transparenþei ºi
intangibilului: „Jur-împrejur de sine, / Vedea,
ca-n ziua cea de-ntâi/ Cum izvorau lumine; Cum
izvorând îl înconjor/ Ca niºte mãri de-a-notul.”
Fãrã duratã sau limitã spaþialã, îmbinând
fluiditatea cu transparenþa aflatã în perpetuã
miºcare, locul în care vrea Luceafãrul sã ajungã
este infinitul: „Cãci unde-ajunge nu-i hotar/ Nici
ochi spre a cunoaºte/ ªi vremea’ncearcã în
zadar,/ Din goluri a se naºte.”

„Ceea ce este finit este muritor.
Ceea ce este infinitudine este fãrã de grafica: Andreea Paraschiv
grafica: Andreea Paraschiv
grafica: Andreea Paraschiv
grafica: Andreea Paraschiv
grafica: Andreea Paraschiv
Upaniºade
Upaniºade
moarte.” UpaniºadeUpaniºade clasa a IX-a F
Upaniºade
clasa a IX-a F
clasa a IX-a F
clasa a IX-a F
clasa a IX-a F
O particularitate a demonului apare ca reacþie a fiinþei umane care îmbinã în
lermontovian este tocmai profunda sa umanitate, dualitatea sinelui atât binele cât ºi rãul, care sunt
binele ºi rãul fiind încleºtate în structura inseparabile.
complexã a personalitãþii sale într-o luptã titanicã, Cu mijloace artistice care pornesc din
caracterul lui fiind definit printr-o îmbinare unghiuri diferite, dar converg în acelaºi punct,
omeneascã dintre pãcat ºi virtute: „Dar nu e Lermontov, Vigny, Lamartine, Alberti ºi
îngerul de pazã/ Ce cãtre cer dureazã punþi/ Eminescu ne aratã importanþa funcþiei katartice
Cãci nu strãluce nici o razã/ în jurul mândrei sale a iubirii, care poate purifica sufletul creaturilor
frunþi./ Nici duh din iad ce-ar îngrozi, O nu! cãzute în pãcat, evidenþiindu-se astfel motivul
Fãptura lui strãinã/ Pãrea ºi beznã ºi luminã/ ªi mântuirii prin dragoste.
noaptea-n miez ºi miez în zi!” Astfel, mutaþiile pe care le suferã
Erou al timpului, transfigurat într-un mit demonul ºi metamorfozarea lui în infinit, dar ºi
în care regãsim amplificate pânã la dimensiuni frecventele oscilaþii între demon ºi înger sunt
colosale trãsãturile negative: „duh al îndoielii datorate aspiraþiilor demonice ale îngerului, care
crunte” care ºi-a pierdut pe veci „flacãra se lasã ademenit de iubirea demonului
nãzuinþelor înalte”, Demonul, ca ºi Luceafãrul, întruchipat sub diverse ipostaze. Cu toate
se deosebeºte de persoana iubitã prin acestea, îngerul este incapabil sã-ºi nege natura
intensitate, nu prin structurã. Ceea ce în omul celestã, aºa cum geniul nu se poate detaºa de
de rând este o luminã slabã, devine la geniu o condiþia sa supremã, indiferent de mãºtile
flacãrã orbitoare, menitã sã cãlãuzeascã sociale pe care este obligat sã le poarte.
umanitatea, dar care poate stârni catastrofe în În concluzie, deºi prezenturile eterne se
diferite împrejurãri, filosofia demonului ºi a întrepãtrund, rãmâne în final un „cerc strâmt”, o
luceafãrului eminescian fiind o meditaþie lume a finitudinii, limitatã în timp, spre deosebire
faustianã despre geniu, considerat chintesenþa de infinitul demonismului, al umbrelor ºi al
umanitãþii. cosmosului, bucuria finitului fiind trãitã prin
Motivele comune întâlnite în toate operele vibraþia trãirilor interioare, mentalizate sub forma
alese sunt datorate viziunii romantice, având ca norocului: „Trãind în cercul vostru strîmt/ Norocul
sursã amprenta unei puternice individualitãþi vã petrece,/ Ci eu în lumea mea mã simt/
creatoare, a fiecãrui poet în parte. Demonul Nemuritor ºi rece”.

nr
. 39-40
A
NOASTRÃ
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
10
10 REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
10
10
10