Page 72 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

DEBUT
urmează să-l facă. Ar trage adânc aer în piept și ar
porni pe drumul său, fără să se uite înapoi sau să se
întrebe dacă va reuși ce și-a propus. Când Ray începe
ceva, nu există întrebări sau temeri. Există doar o sin-
gură cale și un singur răspuns: Totul va decurge con-
form planului. Asta aveam de făcut în acest moment,
mai mult ca oricând. Îi simțeam aproape pe frații mei,
deși, Doamne… eram în lumi diferite, la o distanță ce
nu putea fi explicată nici de fizicieni. Tărâmul acesta
era cu totul desprins de ceea ce știam noi ca oameni,
aproape făcându-te să o iei razna și să crezi că totul
se petrece în haosul nebunesc din mintea ta.
Dar, undeva în suflet, le puteam simți
prezența. Mă îndrumau și îmi spuneau că totul va fi
bine, iar eu îi credeam. Ei erau cu mine, știam asta.
Au fost și vor fi mereu, singurii pe care îi voi căuta
până și în adâncurile oceanului. Am nevoie de ei ca să
trăiesc, altfel, viața mea nu are sens. Nu îmi pot per-
mite să îi pierd, nu o să se întâmple niciodată asta. Ei
sunt începutul meu și vor fi sfârșitul meu.
Învolburat în gândurile mele, nici nu am reali-
zat că deja ajunsesem la vizuina castorului. Stăteam
în pragul ușii, nesigur dacă să bat la ușă sau să strig
după el ca să-și dea seama că nu e vreun soldat de-al
reginei.
Într-un final, am bătut ușor și am strigat destul
grafica: Ioana Zaharia de încet, pentru a nu stârni prea mult atenția
cetățenilor. “Domnule castor, sunt eu, Ethan, unul din
și să nu mai am vreun fel de conexiune cu lumea asta. băieții care v-au vizitat adineauri.”
Dar, în același timp, o lăcomie arzătoare îmi înflăcăra Am așteptat să aud un răspuns din partea lui,
sufletul. Voiam să știu totul, să am totul. Acea scri- o șoaptă, am așteptat să deschidă ușa și să mă pri-
soare a fost trimisă cu un scop. Ea știe ce simt și ce mească grăbit în casă lui. Dar nimic din aceste lucruri
vreau, știe care sunt slăbiciunile mele și cum să mă nu s-a întâmplat.
ademenească în vizuina ei. Am zăbovit destul de mult în față ușii, am cio-
Ăsta e doar începutul, căci nu voi da înapoi. cănit de mai multe ori, crezând că poate nu a auzit.
Acum începe lupta mea, povestea în care sunt, în Într-un final, mi-am făcut curaj și am deschis
sfârșit, personajul principal. Nu voi pleca de aici până ușa… numai pentru a vedea vizuină goală. M-am în-
nu aflu adevărul și până nu îmi recuperez viața. grozit și m-am îngrijorat când nu am găsit nici urmă
Orice s-ar întâmpla, voi distruge acest tărâm, de castor. Am crezut că regina a ajuns deja la el, că
odată pentru totdeauna. totul s-a întâmplat din vina mea, și că acum e unul din
M-am îndreptat grăbit spre castorul pe care prizonierii ei, sau, poate mai rău, nici nu mai e în viață.
l-am cunoscut împreună cu Ray, sperând să-mi poată Am căutat în toată casa, dar nu am găsit nimic, abso-
da o mâna de ajutor. Deși, știam că îi puneam viața în lut nicio urmă.
pericol făcându-i o vizită pentru a două oară. Eram
conștient că dacă reușeam să distrug acest tărâm, toți
prizonierii vor putea fi din nou liberi în adevăratul sens
al cuvântului. Am făcut o promisiune, aceea de a mă
întoarce la frații mei și de a le oferi tuturor locuitorilor
o a două șansă la trăi liber. Mi-am promis mie și
celorlalți că voi face ca acest coșmar să ia sfârșit. Nu
mă pot întoarce acum din drum, nu când eu am fost
cel ales pentru a face o schimbare.
Am alergat prin pădurea deasă, chiaun de
oboseală, foame și de sete, fără să știu dacă măcar
merg în direcția corectă. Aveam presimțirea că mă
apropii de locul stabilit, iar ăsta era singurul lucru care
mă făcea să înaintez, propria mea intuiție pe care mă
bazam cel mai tare. M-am gândit în tot acest timp:
“Ce ar face Ray în locul meu?” Ar plânge și s-ar zmior-
căi într-un colț în speranța că cineva va apărea de ni-
căieri să-l salveze? În niciun caz! Ar trece direct la
acțiune, ar fi calm și ar gândi fiecare pas pe care grafica: Ioana Gălan
70 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56