Page 68 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

DEBUT
Andra MOCANU

clasa a XII-a C
Poemele Andrei Mocanu au o tensiune poetică
specială între caracterul aparent prea explicit al versurilor și puterea reală
a multor metafore. Rima naivă, pusă pe versuri ce nu respectă nicio măsură metrică adaugă un
aer de ciornă, creație ce așteaptă încă un val de transformări, dar, cumva, asta face textul să nu piardă
din valoare. Prevalentă însă este trăirea poetei ce pare a scăpa ca un torent de sub o sforțare aproape
monstruoasă a rațiunii de a sugruma subiectivitatea, aceasta din urmă rămânând doar să noteze
schimbările uluitoare ce au loc sub imperiul senzațiilor, sentimentelor. Creațiile Andrei Mocanu sunt
un strigăt al firii ascunse, atipice, al unui eu liric puternic într-o lume care clamează toleranța
pentru cei ce sunt diferiți, dar în care unicitatea, originalitatea veritabile sunt
privite cu spaimă. - prof. Daniela Plăiașu

PANORAMĂ

Dorm neîntoarse manuscrise din stele măcinate prin infern, pe inimă de cireș amar.
Lacrimi de ceară lovesc deșertul agrar, ecouri urlă molatic în altar.
Vulpi, șerpi, coțofene elogiază șubred icoane stinse-n contravaloare,
Turmele aprobă consternate osanale păgâne, amăgindu-se cu aparente clipe liniștite
sub soare.
Nori din lut și lemn se răzvrătesc prin piață,
Fulgi de haos se aștern peste fire seci de viață.
Viori fluieră în vânt,
Frâng suflete de lumânări visând
Ce leșină nestinse printre esențe irascibile,
Aprinzându-le în nuanțe instabile.
Broderiile de gheață ard, dar nu se topesc,
Pagini zboară în scrum astral,
Lighioanele se ascund sub inflamabil, materialist voal.
Cărbunii sunt liniștiți acum... Înnebunesc!

CRIMĂ

Din ziua-n care întâia oară ne-am ochit
Mi-ai oscilat prin cugetări necontenit.
La început nu mi-a părut un amănunt atât
de frapant,
Deși orice “rendez-vous” fugitiv se trans-
forma într-un moment important,
Deși-ți râvneam prezența în mod
inconștient,
Deși-ți urmăream orice gest insignifiant atât
de atent,
Deși când privirea-mi asupra-ți se poticnea
prin gânduri îmi încolțea latent
câte-un compliment,
Deși inima-mi murea și-mi reînvia și-ncepea
s-accelereze când interacționam,
nici atunci nu mi-a fost evident.

Aceste trăiri prin umbrele subconștientului
m-au pândit
Și-ntr-o zi, când mi te-ai prelins aparent
superficial prin firul vieții monoton,
Un val de realizare conștientul mi-a trăsnit.
A fost scânteia ce mi-a dezintegrat
realitatea de carton.
Cum mi-am permis, cum s-a întâmplat?
Universule, de ce m-ai condamnat?

66 grafica: Anda Maria Popa REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56