Page 111 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

CNU ÎN LUME
piii sunt obosiți pentru că dorm puțin, petrecând seara
multe ore la calculator sau pe telefon, la care se adaugă
și stilul de viață al familiei turcești, ce înseamnă, de
exemplu, că pe la 20.00 abia începe seara cu cina etc.,
ora de culcare fiind, de obicei, 24.00 sau chiar mai târ-
ziu. Emoțional, sunt fragili ca adolescenții de peste tot
din lume. Au consilieri școlari cu care comunică în
mod constant, fiind obișnuiți să își exprime frământă-
rile și problemele pe care le au cu părinții, colegii,
prietenii, profesorii etc. Până pe la clasa a zecea sunt
foarte dornici de afecțiune, sunt empatici și deschiși
spre comunicarea cu profesorii. Evident că, fiind o
școală particulară, de multe ori se merge pe principiul
„Elevul nostru, stăpânul nostru”, ceea ce dăunează
atât performanței școlare, cât și evoluției psiho-com-
portamentale a elevilor de toate vârstele. Elevii provin
din familii cu o bună situație financiară și unii dintre
ei au atitudinea specifică acestei categorii sociale. Am
fost aproape șocată când am auzit primul „Istemiyo-
rum” (nu vreau) - mai erau cinci minute până la pauză
- rostit de un elev pe care l-am rugat să mai rezolve un
exercițiu din manual. Răspunsul meu imediat a fost
„You don’t do what you want to do, you do what you
have to do.” (Nu faci ceea ce vrei tu să faci, faci ceea Ziua de școală începe la 8.55 și se încheie la
ce trebuie să faci). Reacția mea calmă, dar dură, a fost 17.00. Cei mai mulți elevi și numeroși profesori vin la
urmată de negocierea și stabilirea unor reguli care tre- ore cu microbuzele și autobuzele puse la dispoziție de
buie respectate în timpul orelor de engleză. Elevii din școală. Primul lucru pe care îl fac elevii când intră în
acea clasă au fost uimiți de reacția mea pentru că a fost școală este să își lase telefonul mobil în dulapurile spe-
atipică - răspunsul pe care îl primesc, de obicei, de la cial amenajate pe coridorul principal de la parterul clă-
profesori este diferit. Au învățat cuvintele mele și spun dirii. Fiecare are o cutiuță cu numele lui. Dulapurile
acum în glumă: „Remember what Maria teacher stau încuiate. Dacă un elev dorește să își sune părinții
said!” în pauză, merge la recepționera școlii, care deschide
dulapul cu telefoane etc. Evident că unii elevi mari în-
cearcă să păcălească sistemul. Pedeapsa este destul de
dură: pentru trei luni telefonul rămâne la școală, așa
că abaterile sunt relativ rare, deoarece nu mulți elevi
își permit să aibă două telefoane. În fiecare clasă, sunt
dulapuri destul de încăpătoare unde elevii lasă cărțile,
caietele etc. de care nu au nevoie acasă pentru temele
de a doua zi. Ca în orice școală din Turcia, luni
dimineață și vineri la încheierea programului, toți ele-
vii și profesorii se adună în curtea școlii – exceptând
zilele extrem de friguroase- și cântă imnul țării. La în-
ceput mi s-a părut „comunist” momentul, dar apoi m-
am gândit că poate nu este atât de rău că au cultul
imnului național și al steagului, care cimentează sen-
timentul apartenenței la o națiune. De asemenea, unul
dintre directorii școlii (există un director pentru școala
primară și gimnazială și unul pentru liceu) prezintă
lunea evenimentele extrașcolare care vor avea loc în
acea săptămână, precum și performanțele elevilor
școlii (rezultate la concursuri școlare, proiecte etc.)
O oră de curs durează 40 de minute, iar pauza
are zece minute. La prânz, există o pauză de 50 de mi-
nute pentru masa servită de toată lumea (elevi, profe-
sori, personal auxiliar) la cantina școlii. În fiecare clasă
există o tablă tabletă, un fel de smart board, conectată,
evident, mereu la internet, și o tablă obișnuită pe care
se scrie cu markere puse la dispoziție de școală. Cam
o dată la două săptămâni elevii au o ieșire care durează
fie de dimineață până la prânz (dacă este, de exemplu,
micul-dejun luat la un restaurant de elevii unei clase),

REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54 107