Page 106 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

PREMII CNU

prezentarea cât mai fidelă a exteriorului. Există în ma- luare în posesie a realului (Reed 1970: 9), cu scopul
joritatea scrisorilor o analiză a faptelor neerotice, prin înțelegerii realității din jur și obținerii unor avantaje.
raportarea la politică, ziare și literatură, conturată sub Atent la nuanțe, cel care scrie scrisoarea își im-
forma unei indiferențe stilistice: „Indiferența se tra- pune unele limite în funcție de persoana căreia i se
duce prin puterea de analiză, iar aceasta înseamnă în adresează. Modul în care se raportează la
definitiv capacitatea de a te situa în univers. Când o corespondență este bazat pe anumite detalii, numite de
corespondență depășește relațiile empirice și suge- Eugen Simion mijloace de seducție: „epistolierul nu
rează o filozofie de viață atunci acea corespondență scrie pentru o posterioritate indistinctă, el se adresează
intră în sfera literaturii” (Călinescu 1967:724). Obser- unui confident care-l poate judeca fără întârziere și
văm o fragmentare a discursului și o demultiplicare a fără milă” (Simion 2008:170). Aceste mijloace de
lui, în sensul că distanța dintre elementele contextului seducție folosite de Eminescu contrastează cu poves-
și relația de dragoste este destul de mare, pe parcursul tea de iubire prin faptul că reconfigurează viziunea
discursului intervenind evenimente mărunte, hazar- asupra ființei iubite, care nu mai este percepută doar
duri, incidente, fleacuri, meschinării, nimicuri care de- ca parteneră de viață, ci și ca element de referință, fiind
zechilibrează pe moment ordinea îndrăgostită (Barthes apreciată din punct de vedere cultural și literar.
2018:122). Ca trăsătură definitorie a genului epistolar, sin-
5. În loc de concluzii ceritatea se face remarcată la nivel textual prin con-
Remarcăm în corespondența dintre Eminescu ceptualizarea exteriorului ca parte integrantă a
și Veronica Micle o întreagă poetică a exteriorului, de discusului. Putem spune că prin modul în care
la considerații despre vreme, observații simple, ele- construiește un context favorabil relației de dragoste,
mente metalingvistice, trimiteri culturale, până la des- Eminescu dă dovadă de o „franchețe cu sine, conduită
crierea atmosferei politice, schimburi de putere, consecventă față de propriul caracter”, care conduce
afinități și relații incerte. Ca „purtătoare de destin și la o autenticitate incontestabilă (Săndulescu 1972 :15).
nu de sens” (Ciocârlie 1981: 10), scrisorile rezistă în Așa cum observa și Dimitrie Vatamaniuc: „Scrisorile
timp, în jurul lor conturându-se adevărate mituri ale reprezintă un jurnal intim al unei iubiri, cu toate
iubirii ideale, nefiind remarcate pentru caracterul lor meandrele ei. Sunt necesare numai unele informaţii să
dual, dat de alternanța dintre spațiul interior configurat înţelegem mai bine cîteva situaţii aparte” (Vatamaniuc
și cel exterior. 1997: 174). Departe de a fi un pretext al operei emi-
Poetul face din corespondență o a doua lume, nesciene, povestea de dragoste conturată este una cu
a sincerității absolute, trasând direcțiile unei vieți nos- imperfecțiuni, amânări, dulcegării și conceptualizări,
talgice, raportată la despărțirile și inconsecvențele termeni metaforici și figuri de stil, îmbinând toate
relației de dragoste. Pe acest fond sentimental, totul particularitățile specifice unui stil simplu, natural și
pare, metaforic, un fel de asumare a vieții publice, o autentic.

NOTE BIBLIOGRAFICE

1 Titlul volumului de corespondență îngrijit de Christina Virgil Nemoianu, 1998, Îmblânzirea romantismului,
Zarifopol Illias. Editura Minerva, Bucureşti
2 Roland Barthes, Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit Ion Negoițescu, 1995, Poezia lui Mihai Eminescu, ed. a
3 Denumire dată de Al. Săndulescu IV-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
4 Concepte folosite de Virgil Nemoianu pentru descrierea Al. Săndulescu, 1972, Literatura epistolară, Editura Mi-
perspectivei romantice, în cartea sa „Îmblânzirea romantis- nerva, București.
mului”. Eugen Simion, 2008, Genurile biograficului, vol. I,
5 Respectiv „Tarara”, „Farfara”, „Scrînciobul”, publicații Fundația Națională pentru Știință și Artă, București,
ale perioadei respective. Dimitrie Vatamaniuc, 1997, Eminescu în corespondenţă,
6 Sintagmă folosită de Eugen Simion în „Genurile biogra- vol. I, Editura Muzeul Literaturii Române, București.
ficului”.
7 Al. Săndulescu preia distincția făcută de R. Duchêne între Bibliografie secundară:
scriitor epistolar și epistolier. Roland Barthes, 2018, Discursul îndrăgostit, Polirom, Iași.
G.Călinescu, 1967, Scriitori străini, Editura pentru Litera-
BIBLIOGRAFIE tură Universală, București.
G. Călinescu, 1973, Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura
Bibliografie primară: Eminescu, Bucureşti
Christina Zarifopol-Illias, 2000, Dulcea mea Doamnă / G. Călinescu, 1978, Studii și articole, Junimea, Iași.
Eminul meu iubit, Corespondenţă inedită Mihai Eminescu G. Călinescu, 2000, Opera lui Mihai Eminescu, Editura
– Veronica Micle, Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Academiei Române, București
Vasile Grigorcea, ediţie îngrijită, transcriere, note şi prefaţă Petru Creția, 1998, Testamentul unui eminescolog, Cartea
de Christina Zarifopol-Illias, Editura Polirom, Iaşi. românească, București.
Caius Dobrescu, 2004, Mihai Eminescu. Imaginarul
Bibliografie teoretică: spațiului privat. Imaginarul spațiului Dan C. Mihăilescu,
Livius Ciocârlie, 1981, Mari corespondențe, Cartea Româ- 2006, Perspective eminesciene, Humanitas, București pu-
nească, București. blic, Aula, Brașov
Dan C. Mihăilescu, 2009, Despre omul din scrisori – Mihai Herbert Reed, 1970, Imagine și idee, Univers, București.
Eminescu, Editura Humanitas, Bucureşti.
102 REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54