Page 70 - 2017_revista_noastra_nr_47-48
P. 70

în comunitatea locală, cât și în mediul virtual, zi de zi
                    CNU  ÎN  LUME                             interacționam cu copii. Eu pot spune că am învățat “o

        sonalul aeroportului vorbea o engleză stâlcită, abia am  boabă” de portugheză de la copii. Totodată, alături de
        putut culege câteva informații folositoare. Știam că de  ceilalți internaționali, am organizat un eveniment de
        la aeroport trebuie să iau autobuzul spre stația Tiete și  bingo pentru seniorii din Pirassununga și am promovat
        de acolo prima cursă care pleacă în direcția Pirassu-  schimburile culturale AIESEC în Universitatea din
        nunga, dar să ajung până în ora douăsprezece noaptea.   Sao Paolo (cea mai mare universitate din America de
               Era unsprezece, știam că nu am să mai ajung    Sud).
        la timp, dar mă gândeam că o să aștept următorul au-         În Brazilia am ajuns în perioada carnavalului,
        tobuz în stația Tiete și, poate, iau legătura cu cineva  așa că nu am ezitat să dau o fugă până la Rio. Am fost
        din echipa de proiect. Aveam doar zece la sută baterie  însoțit de doi italieni. Din Pirassununga până la Rio
        când m-am urcat în autobuzul care face legătura între  de Janeiro sunt aproximativ 670 de kilometri, distanță
        aeroport și Tiete.                                    pe care am parcurs-o în douăsprezece ore cu autobu-
               În autobuz, un tânăr brazilian îmi spune că țara  zul. Odată ajuns, sărbătoarea era în floare: petrecere
        lui trece prin cea mai cumplită secetă din ultimii cin-  și voie bună în orice colț, oameni îmbrăcați care mai
        cizeci  de  ani  și  îmi  oferă  un  pahar  cu  apă.  Deja  de care mai colorat. Rio este gazda a două tipuri de
        simțeam căldura locului, era ca acasă. Mare noroc am  carnaval: cel exclusivist, care este difuzat internațional
        avut că autobuzul avea wi-fi și am putut lua legătura  și are loc pe un stadion, și cel organizat de oamenii din
        cu șefa de proiect. M-a asigurat că mă așteaptă în Tiete  comunitatea locală pe străzile orașului. Am optat pen-
        și că pot rămâne la ea peste noapte.                  tru cel organizat de oamenii din comunitatea locală,
               A doua zi, 8 februarie 2015. M-am trezit, într-  pentru că, așa cum afirmă orice “carioca” veritabil,
        un apartament la etajul șaisprezece în Sao Paolo, de  este un spectacol făcut de oameni pentru oameni, iar
        bunăvoie și nesilit de nimeni la ora șapte dimineața.  pasiunea și dragostea de care dau dovadă în realizarea
        Diferența de fus nu m-a dat peste cap,  simțeam o     acestuia nu pot fi cuprinse în câteva rânduri. E un sen-
        ușoară dezmorțire după atâtea ore de călătorie.       timent unic. Trebuie să fii acolo.
               Când vine vorba despre Sao Paolo, este un oraș        După ce am petrecut alături de localnici, am
        cosmopolit de aproximativ cincisprezece milioane de   decis alături de ceilalți colegi să dormim pe plajă. Răs-
        locuitori, unde luxul și sărăcia se îmbină într-un decor  plata, când ne-am trezit, a fost pe măsură: palmieri,
        generos de verde. Mirela, șefa de proiect, m-a ajutat  valuri și un soare difuz ce schimba cromatica bolții
        în ziua petrecută cu ea să văd  puțin din Sao Paolo; am  cerești.  Unul  dintre  cele  mai  importante  simboluri
        fost plăcut impresionat de multe aspecte ale orașului,  când ne gândim la Brazilia este statuia Cristo Redentor
        dar cel mai mult m-a impresionat  galeria publică a   (Cristos Mântuitorul). De fiecare dată când am intrat
        poeților simboliști sud-americani.                    în conversație cu un brazilian, nu am ezitat să îl întreb
               Pe seară, mi-am luat bagajul de la aeroport și
        m-am îmbarcat cu destinația Pirassununga. Porneam
        spre o nouă aventură la capătul căreia nu știam ce mă
        aștepta sau cine mă aștepta. Pe drum, m-am împriete-
        nit cu o franțuzoaică, studentă acolo. Când am ajuns,
        nu mă aștepta nimeni. De acum mă obișnuisem cu sti-
        lul relaxat al brazilienilor. Franțuzoaica m-a văzut sin-
        gur, m-a luat cu ea și m-a lăsat la “frăția” președintelui
        AIESEC  pe  plan  local,  deoarece  se  cunoșteau.  O
        “frăție” în sistemul de cazare educațional brazilian re-
        prezintă o grupare de oameni cu simboluri, culori și
        imnuri proprii și interese comune în diverse domenii
        și care stau sub același acoperiș. Ceilalți internaționali
        erau cazați la un internat romano-catolic, doar pe mine
        m-au cazat in noaptea aceea într-o “frăție”.
               Echipa internațională a fost formată inițial din
        doi italieni, un chilian și o columbiană, mai apoi ni s-
        au alăturat un peruan si un cuplu de germani. Inițial,
        pentru două săptămâni, băieții am stat la internatul ro-
        mano-catolic, iar fetele au stat în gazdă pe toată pe-
        rioada  programului.  După,  ne-au  mutat  in  “frății”,
        deoarece studenții de la internat urmau să plece în pe-
        lerinaj și nu aveau cum să ne mai țină. De la trei mese
        asigurate pe zi am trecut la una, asigurată de ONG-ul
        în care lucram…
               În fiecare zi, așteptam autobuzul în stație la ora
        12 și terminam munca în jurul orei 17. În cadrul pro-
        iectului, pe lângă faptul că am demarat strategii de
        marketing pentru a promova imaginea ONG-ului atât
          68                                                     REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48
   65   66   67   68   69   70   71   72   73   74   75