Page 69 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

Alexandru GOLOGAN CNU ÎN LUME
student anul III
Facultatea de Administrație și Management Public

SMARTKETING

Totul a început cu o postare pe grupul căminu-
lui care anunța oportunitatea de a pleca oriunde în
lume pe o perioadă de opt săptămâni, perioadă în tim-
pul căreia urma să efectuezi un stagiu de voluntariat
și să desfășori un proiect într-un veritabil mediu
internațional.
Nu am ezitat să contactez persoana care pos-
tase respectivul anunț; iată-mă, a doua zi, la ușa lor.
Cine sunt ei? Ei sunt AIESEC, o organizație nonprofit
la nivel mondial, formată din studenți care realizează
muncă de voluntariat și stagii de practică
internaționale. Din momentul în care am ajuns pe mâi-
nile lor, am fost asistat pas cu pas pentru a fi mai
aproape de visul meu. Practic, mi-au pus la dispoziție
o platformă online de pe care trebuia să aleg dintr-o
multitudine de țări și proiecte. Brusc, văzându-mă pus
în situația de a alege, mi-a încolțit în inimă un senti-
ment aparte și, cuprins de euforia momentului, n-am
ezitat: Brazilia. De ce Brazilia? Poate dintr-o ambiție
personală sau, poate, pentru că dintotdeauna m-am
simțit atras de cultura și de stilul de viață brazilian. Tot
ce conta era momentul când am privit-o pe mama în
ochi și i-am spus că voi pleca pentru opt săptămâni
într-un proiect bazat pe marketing la zece mii de kilo-
metri de casă. Licărirea din ochii ei a fost de neprețuit.
În decursul a câteva zile, am făcut toate demersurile
ce țineau de plecarea mea: am semnat hârtii la agenție,
am luat legătura cu șefa de proiect din Sao Paolo și cu
colegii internaționali, am comandat bilete în avans. Mă
pregăteam pentru opt săptămâni să ies cu mult din
zona de confort, dar orice călătorie mai lungă este doar
o lungă introspecție, nu?
Călătoria nu a dus lipsă de peripeții. Pe data de
7 februarie 2015 am decolat. Escala a fost de o oră
în Amsterdam. Ni s-au mutat bagajele dintr-un avion
în altul, teoretic! Al meu se pare că a avut o criză de
personalitate și a reușit să rămână în Amsterdam. Eu,
însă, mai disciplinat, am urcat în noul avion, unde am
petrecut douăsprezece ore până la Sao Paolo. Se spune
că nu contează destinația, ci călătoria în sine, dar, după
o călătorie de douăsprezece ore în aer, mai multe filme
schimbate și brioșe devorate, abia așteptam să ating
cu picioarele solul.
După primele momente de euforie, am înțeles
că situația mea era totuși departe de a fi roz. Pe scurt:
bagajul mi-a rămas în Amsterdam, telefonul avea ba-
teria aproape moartă, vorbitori de limba engleză în jur
nu păreau a fi și până și gazdele erau surprinse de ve-
nirea mea, ca să mă exprim mai puțin tragic, căci la
punctul Sosiri nu era nimeni care să pară că ar fi avut
vreo informație pentru mine. Așteptările mele se nă-
ruiau exact sub ochii mei. Bagajele erau anunțate pe
un panou electric ca fiind rămase în Amsterdam, com-
pania cerându-și scuze pentru disconfortul creat. Per-

REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 67