Page 21 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

ECOU
Pe măsură ce naraţiunea înaintează, lumina evoluează reflectării. În romanul lui Yukio Mishima, întâlnim
într-un izvor al morţii, acţionând haotic, ucigând, personaje-oglinzi, care poartă în ele universalitatea, în
pătrunzând iluzia cu propria-i căldură. Ying Chan în- ale căror oglinzi se împletesc razele iluziei şi cele ale
trece conceptele lumii din care face parte Honda, lumii adevărului absolut, şi personaje opace, precum
senzaţiile acestuia. Intrată în lumea iluziei, a Rie.
percepţiilor avocatului, Ying Chan nu mai e lumină, Zborul Prinţesei pe aripile păunului apare ca o
nu mai este Ying Chan. Misterul luminii nu se poate reverie în care Honda se detaşează de rătăcirea pe
interesecta cu rezultatele percepţiei de pământean. Iu- Pământ, în care se reflectă sufletul pur, ochiul de pe
birea aceasta nu se poate împlini în limitele dimensiu- pana păunului reprezentând, aşa cum scrie Gaston Ba-
nii lui Honda, dincolo de momentul sinuciderii chelard în ,,Apa şi visele”, oglinda, oglindă în care se
existând şansa înţelegerii şi iluminării. Mai mult decât văd mai-mult-decât-lumea şi râurile conştiinţei. Pro-
Honda, doamna Tsubakihara poartă seminţele morţii tagonistul nu este numai spectatorul lumii înfăţişate
pe care o neagă. Kimonoul negru, care o transformă de Ying Chan, ci şi un personaj privit de ochii trecu-
într-un ,,cristal negru sinistru” (p. 289) reflectă moar- tului: prin ochii mari desenaţi pe veşmintele păunului,
tea strălucitoare care se va împlini. În cazul său, nece- privesc Kiyoaki şi Isao. Păunul verde apare mai întâi
sitatea purificării este foarte puternică, neţinând de ca o umbră, urmând ca strălucirea Prinţesei, valabilă
fenomenul religiei, de o divinitate invizibilă, ci de o doar în imperiul percepţiei, să se reverse în strălucirea
autoritate terestră. aripilor aurii ale unui păun. Iată umbra ca o altă mani-
Luminile care ţes iluziile, plăcerile, frumosul, festare a forţelor luminii, sugerând adormirea
pot fi pline de miez, difuze, înfrăţindu-se cu umbrele simţurilor. În Ying Chan se împletesc timpurile, visele,
şi cu întunericul: corpuri pline de fericire invadează lumile. Prinţesa zburând dezbrăcată eliberează ilumi-
întunericul, flăcările curg în apa din piscină, ca într-o narea şi zborul personajului principal spre dimensiu-
cascadă a timpului care se apropie de sfârşit, obiectele nea finală. Păunul zboară, privind prin mulţimea de
solide devenind ,,umbre în vâltoarea focului” (p. 310). ochi care îi împodobeşte penajul, cercurile superioare
În faţa distrugerii, se dovedeşte inconsistenţa formelor ale lumii.
de pe Pământ. Flăcări monstruoase se reflectă pe cer, Ca o concluzie, romanul lui Yukio Mishima
reflexii ale trupurilor în apă, extaz, dezrobire: toate ard imaginează zbaterea lumii iluziei. Personajul princi-
în focul iluziei, care absoarbe toate manifestările aces- pal, Honda, păşeşte în regatul luminii înfăţişate de
teia, sunete, corpuri... casa ca o ,,colivie gigantică” (p. tânăra Ying Chan, dezbrăcându-se de miraj. Nuntind
310) reprezintă spaţiul limitării telurice, fiind înghiţită cu lumina, avocatul resimte profund necesitatea morţii
de focul care sugerează vidul, impermanenţa materiei, şi a trecerii dincolo de ea, acolo unde nu mai există re-
moartea iluziilor. Însăşi moartea, considerată un flexii şi oglinzi, pentru că totul este adevărul mult
adevăr absolut, tinde să ajungă o metamorfoză iluzo- căutat.
rie.
Aparenţele lumii amintesc de lumina ternă
care trebuie evitată în Bardo (,,Cartea tibetană a
morţilor”). Lumina absolută, clară, cu adevărat
puternică nu se întreţese cu fulguraţiile lumii efemere
supuse percepţiei.
Şarpele ca o întruchipare iluzorie a zeiţei Kāli
de care fuge Ying Chan în timpul incendiului are vi-
goarea unui mascul însetat după putere, dominând sen-
zorial femeile, chemând-o pe Prinţesa Luminii întru
moartea-oglindă a samsārei.
Honda îşi conştientizează condiţia de nemuri-
tor, întâlnindu-se cu Kiyoaki şi Isao în templul nede-
limitat al timpului, în care este copleşit de libertate.
De fapt, timpul, limitarea şi diferitele sale forme sunt
iluzii care separă sufletele, închizându-le în generaţii
şi concepte. Trecutul, cu visele, relaţiile interumane
pâlpâie ca lumina unei lumânări, timpul hrănindu-se
cu alternativ din lumina şi focul altora - o iluzie dă
naştere unei noi iluzii. Învelişul extern reprezintă un
mod de proiectare în lumea mirajului. Necesitatea
morţii este recunoscută şi de Ying Chan, care visează
să se întoarcă în Japonia numai cu sufletul. Şi pentru
ea, moartea transcende visul samsārei, dezvăluind
adevărata esenţă. Trupul-păpuşă este un impediment
în calea eliberării.
Dacă în Ying Chan se oglindesc gândurile
celor din jur, Rie se loveşte de imposibilitatea

REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48 grafica: Raluca Hoțoi 19