Page 70 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

CRONICA DE FILM

lucru i-a amintit de povestirea lui Bissell, pe care o ci-
tise cu mult timp în urmă. Cu toate că titlul duce cu
gândul atât la celebrul ghid de călătorie, cât și la o na-
tură crudă, indiferentă, vitregia poveștii se reduce la
relațiile interpersonale. Îndrăgostiți și veseli, Nica și
Alex angajează un localnic care să îi ghideze prin
frumusețea sălbatică a Caucazilor. Traseul este mai de-
grabă unul de anduranță și nu unul care să le pună
viața în pericol, peisajul răpitor și relația dintre ei nici
că ar putea fi mai plină de drăgălășenii. Dar atunci
când amenințarea apare de nicăieri, Alex nu este destul
de bărbat să îi facă față (nu o să dau mai multe detalii,
acestea ar răpi din intensitatea momentului). Sunt doar
câteva secunde de ezitare, dacă nu ești atent le poți
rata, dar de aici relația dintre ei se schimbă radical,
partea a doua a filmului este o încercare de a aduna
cioburile și a recompune ceva ce nu va fi niciodată la
fel. Momentul de criză dintre cei doi este de altfel un
punct crucial al credibilității filmului: unii spectatori
îl pot considera un obstacol insurmontabil în viața de
cuplu, pe când alții îl pot privi ca pe un eveniment lip-
sit de importanță. Julia afirmă că este interesată de re-
conciliere, de pașii timizi și haotici pe care îi face
fiecare pentru restabili echilibrul, chiar daca acesta nu
este atins în final.

Ritmul filmului este lent, iar unele secvențe în
care cei trei merg pe o potecă par uneori interminabile,
în spiritul timpului dilatat perceput adesea de un
“hiker” pe traseu. Julia a fost de asemenea atentă să
nu prindă prea mult cer în cadrele sale, justificând că
nu dorea să le ofere personajelor ei un spațiu de eva-
dare, ci îi voia prezenți în situație, constrânși de natură.
Nica și Alex vorbesc puțin și în general banalități (el
o învață pe ea să conjuge verbe în limba spaniolă sau
discută despre lucruri practice de pe traseu), se cunosc
prea bine pentru a se mai descoperi unul pe celălalt,
relația lor se intuiește din gesturi. Ghidul este de ase-
menea un om închis, cu o engleză aproximativă, care
face glume lungi, la care cei doi râd din politețe. Dacă
în prima parte a filmului comunicarea este nenecesară,
în partea a doua ea devine dureros de neputincioasă.
Alex și Nica aproape că nu mai găsesc drumul unul
spre celălalt. Tot ce rămâne sunt sunetele cărora ci-
neasta ruso-americană le acordă un rol covârșitor:
pașii lor ritmici, sunetul ploii, “zgomotul fermoarului
cortului, ca urletul unui animal în lumina lunii” (cri-
ticul Carrie O’Grady, într-o recenzie la narațiunea lui
Tom Bissell). fotografii: www.imdb.com

66 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42