Page 75 - 2014_revista_noastra_nr_41-42
P. 75
doi ani de când la faza internaţională a concursului de PREMII CNU
neuroştiinţe s-au calificat elevi ai Colegiului “Unirea”
obţinând rezultate meritorii, le transmit tuturor elevilor La sfârșitul ceremoniei ne-am împărțit suveniruri și astfel
noştri să-şi urmeze visul, să muncească şi să creadă în ne-am ales cu câte o părticică din cultura locurilor de
forţa lor, viața le va oferi ocaziile pe care le aşteaptă apartenență a fiecăruia.
şi pentru care se pregătesc.” (prof. Corina Ciucu) Am fost surprinsă să descopăr că oamenii sunt
foarte deschişi și aici mă refer la concurenți. Nu se ţine cont
…ceea ce face diferența întot-
deauna este cât de pasionați
suntem în ceea ce facem.
De ce neuroștiințe? Pentru că
este incredibil cum un organ de 1.5 kg,
constituit din aceiași atomi ca și toate
elementele de sub soare, este capabil să
determine viitorul rasei umane. Adevă-
rul este că atât timp cât creierul rămâne
un mister, universul, care reprezintă o
transpunere în complexitate a creieru-
lui, va rămâne și el un mister!
Tocmai de aceea pot să spun că
am petrecut o vară frumoasă printre tra-
tate de neurologie, preparate microsco-
pice și filmulețe cu afecțiuni ale
sistemului nervos. Brain Bee a fost o
experiență minunată și absolut unică!
Au fost participanți din 20 de țări de prin toate de naţionalitate, de barierele culturale, ci toată lumea e des-
colțurile lumii ceea ce a însemnat o foarte mare diversitate chisă şi se creează un mediu bun de socializare, unde vezi
culturală, dar în același timp, indiferent de aceste bariere, cum gândesc alți elevi de peste tot din lume. Bineînțeles că
toți am fost și ne-am simțit egali, am devenit prieteni, nu principalul subiect de discuție a fost anatomia și am con-
doar adversari. Olimpiada s-a desfășurat în cadrul Congre- statat cu stupoare că unii elevi din Africa sau Noua Zee-
sului de Neurologie ceea ce a fost ca un imbold de a mă de- landă nici măcar nu studiază anatomia în liceu și tot ceea
termina să fiu îndeajuns de bună încât să ajung să fiu și eu ce au realizat până acum în acest domeniu s-a datorat pa-
printre cei mai buni medici neurologi din lume, dat fiind siunii lor pentru neuroștiințe. Așa că am realizat un lucru
faptul că am văzut acolo oameni care pur și simplu trăiesc extrem de important: toți suntem la fel, indiferent dacă
pentru a descoperi metode și leacuri pentru a salva mii de venim din Malawi sau România, ceea ce face diferența în-
suflete. Ce poate fi mai înălțător? totdeauna este cât de pasionați suntem în ceea ce facem.
Examenul a fost constituit din 5 probe care aveau În Viena am fost însoțită de domnul profesor coor-
să testeze abilități practice și teoretice ale anatomiei și fi- donator Cristian Gurzu și doamna profesoară Corina Ciucu,
ziologiei sistemului nervos. Prima probă a fost cea de ne- care a fost și profesorul meu îndrumător în această călătorie
uroanatomie în care a trebuit să identificăm diferite prin sistemul nervos denumită Olimpiada “Brain Bee” și
structuri pe creierul uman, apoi a urmat cea de neurohisto- căreia îi sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ajutorul
logie, după care am avut o probă foarte interesantă în care acordat.
am urmărit pacienți cu diferite patologii motorii sau cog- Dintre toate experiențele de la olimpiade, aceasta
nitive pe care a trebuit să îi diagnosticăm pe baza unui a fost de departe cea mai frumoasă datorită faptului că s-a
filmuleț și a unui istoric. Proba teoretică scrisă a fost pe- desfășurat în compania unor oameni speciali și într-o at-
nultima, după care a urmat proba teoretică live, care a fost mosferă total diferită față de olimpiadele obișnuite, dar și
plină de emoții și absolut decisivă. pentru că a tratat un subiect inedit în România în rândul ele-
Decernarea premiilor a fost emoționantă. Deși vilor: neuroștiințele. De aceea, pot să spun că acest concurs
știam că nu mă aflu pe podium, eram foarte nerăbdătoare a fost o experiență pe care nu o voi uita curând și care
să aflu ce loc în clasament ocupam. Locul 5, la 0.5 puncte va rămâne în sufletul meu ca fiind una deosebită!
distanță de locul 4 și 1 punct de locul 3! Competiție strânsă! (Alexandra Mădălina Robu)
Aș fi crezut că o să fiu dezamăgită și puțin furioasă pe con- Cuvintele sunt uneori prea puține pentru a
junctură, însă mă mândresc că am reprezentat demn Româ- exprima meritele celor din jur. De aceea ne putem
nia la Olimpiada de Neuroștiințe și de asemenea că am fost rezuma doar la a spune că suntem mândri de uni-
singura participantă de sex feminin în topul concurenților! rista care ne-a reprezentat țara cu succes la Viena!
REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 71