Page 51 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

popor care a știut să ridice și mai apoi să întrețină o
asemenea construcție are cu siguranță un suflet ales. CNU ÎN LUME
În Mcleod Ganj, sătuc din nordul Indiei po- nu mai vorbesc despre cei care mergeau în sandale...
pulat de refugiați tibetani, am petrecut o săptămână, A trebuit să recunosc că cele câteva fete tinere așezate
iar într-una din zile am fost la templul lui Dalai Lama. în dreapta noastră erau al naibii de frumoase și de na-
Am nimerit, culmea, în mijlocul pregătirilor unei ru- turale. Invidie, din nou. Un sentiment nu tocmai demn
de o ședere într-un templu tibe-
tan, dar ce să-i faci... Spre de-
osebire de mine care nu mă
puteam abține să-i analizez și
cântăresc după standardele pe
care le adusesem cu mine la pa-
chet, tibetanii păreau să nu aibă
niciun fel de curiozitate legată
de noi. Ne-au invitat cu
naturalețe să luăm loc lângă ei,
ne-au împărțit pahare de unică
folosință și ne-au servit ceai ti-
betan fără ca măcar să ridice o
secundă privirea, curioasă sau
uimită. Fetele frumoase de
lângă mine, pe care le-am ur-
mărit cu coada ochiului minute
în șir, trecând în revistă
cizmulițe, păr, machiaj (da, ma-
chiaj), Ipod, fustă lungă
găciuni pentru alți doi călugări tibetani care își dădu- tradițională, șosete de lână colorate și foarte in fashion,
seră foc în Tibet, în semn de protest, cu câteva zile în nu s-au întors nici măcar o dată să mă privească la loc.
urmă. Pe listele cu călugări care și-au dat foc în ultimii Nu le condamn. Am încercat să beau ceaiul tibetan cu
trei ani majoritatea aveau între 18 și 21 de ani. Proba- naturalețe, în semn de apreciere. Am reușit să iau două
bil că și la ei tinerețea e singura care mai crede în idea- înghițituri mici după care mi-a fost clar că amestecul
luri... Am decis să particip la rugăciune și eu cu toată acela ușor sărat de lapte și unt topit n-a fost cu
cultura mea europeană, cu toate întrebările și siguranță făcut pentru ficatul meu... După cum a re-
neliniștile mele de domnișoară de pension, cu preocu- marcat, plin de bun simț, partenerul meu de drum, pro-
parea să-mi stea bine părul sub căciula pe care o pri- babil că gustul n-a fost prioritar atunci când tibetanii
misem împrumut pentru că era un frig de crăpau au inventat această băutură care să-i ajute să înfrunte
pietrele. N-am înțeles nimic. N-am putut să particip frigul. Am asistat cuminți la rugăciune, așezați turcește
sau să trăiesc alături de ei. Am fost observatorul tăcut, (ca să nu facem notă discordantă), timp de două ore
distant, cerebral. În fața mea putea să se desfășoare la jumate, interval în care am admirat caligrafia extrem
fel de bine o demonstrație de dansuri populare sau un de estetică a alfabetului... relaxarea cu care îmbină
curs de gătit. Detașarea n-a venit din dezinteres, ci din activitățile lumești precum băutul ceaiului cu sobrie-
faptul că mi s-a părut o lume atât de diferită încât n-o tatea unei rugăciuni, așa cum o știm noi... și am remar-
poți descifra dintr-un ghid de călătorii sau un National cat amuzați că mulți pierduseră șirul rugăciunii și
Geographic. A trebuit să-mi recunosc rapid limitările răsfoiau derutați cărticica primită în acest scop... Ne-
și să-mi asum cu regret rolul de turist clueless. Pri- am trădat iarăși caracterul de vestici sedentari când,
veam cu invidie seninătatea și vitalitatea copiilor de după două ore și jumătate de stat turcește, a trebuit să
școală aduși în grup la rugăciune. Îmi contorsionam ne ridicăm: am fost singurii care au avut nevoie de
mintea să înțeleg, eventual să îmi explic zece minute bune pentru a-și recăpăta controlul asupra
pseudoștiințific, cum de nu paralizează de frig călugă- membrelor inferioare și a reînvăța cum să le folosească
rii tibetani în fustițele lor roșii, subțirele și în pentru deplasare. Am plecat totuși de acolo cu o pu-
veștmintele fără mâneci, peste care aruncaseră, fără ternică admirație pentru seninătatea și forța interioară
prea mare convingere, o pătură la fel de subțire. Nici pe care acești oameni o transmiteau... și cu regretul

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 47