Page 54 - 2014_revista_noastra_nr_41-42
P. 54
CNU ÎN LUME Cătălina Iacob-Caloian
Calea pribegiei sau
Un om cu cel puţin două case
locul de baștină al celui care mi-e drag, mai
apoi și oficial, un efect secundar al intrării în
instituția căsătoriei. Apoi, mai am o casă în
București în apartamentul unor prieteni care
ne primesc cu brațele deschise de fiecare dată
când aterizăm pe plaiurile mioritice; pentru că,
da, am omis să menționez că prima casă e de-
parte de toate celelalte, pe cu totul alte melea-
guri. Pe aceleași tărâmuri nemioritice mai am
o casă, cea a unor prieteni, români ca și noi
care încă se înfruptă din pâinea străinătății.
Așadar, am multe case, material nici una cu
adevărat a mea, spiritual însă, clar toate ale
mele și eu a lor. Cred că ăsta e unul dintre atri-
Cătălina Iacob-Caloian este absolventă a butele emigrantului, faptul că atunci când zice
CNU, promoția 2003, profilul matematică-infor- “acasă” se poate referi la atât de multe locuri,
matică. Șefă de promoție. A urmat Facultatea de toate fiind parte din el, el nefiind constant parte
Automatică și Calculatoare din cadrul Politehni- din niciunul.
cii bucureștene. În prezent lucrează ca dezvol- Emigratul - locuitul, muncitul într-o altă
tator software în Olanda. țară vreme de câțiva ani sau poate pentru toată
viața - reprezintă o experiență pe care puține
Cred că mă pot considera un om noro- lucruri o pot înlocui. Să întâlnești oameni din
cos, din moment ce am (cel puțin!) trei case. alte culturi, care vorbesc altă limbă, pentru
Prima dintre ele e cea la care mă întorc seară care alte lucruri sunt importante, care poate
de seară, căminul pe care îl construiesc alături nici nu s-au gândit de două ori la țara ta, iar tu
de cel care mi-e iubit, prieten de nădejde și la a lor cu atât mai puțin, toate astea te ajută să
partener în toate de aproape 8 ani. O altă casă privești lumea largă cu mult mai multă
este în orașul natal, casa (sau, mai bine-zis, toleranță și, în cele din urmă, te ajută să
apartamentul cocoțat la etajul 7) unde am pe- împrumuți un pic din toleranța asta și lumii din
trecut acei ani din viață care au contat cel mai care vii; da, “dincolo” parcă oamenii sunt mai
mult în formarea adultului de azi. Firește, casa civilizați, parcă sistemul merge mai bine, lor
asta am părăsit-o cu adevărat acum mai bine le ies imediat lucrurile pe care noi le încercăm
de 10 ani, când am luat drumul facultății și al fără succes de ani buni.
Bucureștiului; între timp și eu și casa am evo- Dar, după euforia de început când totul
luat, dar, cu toate astea, când ne revedem (o parcă e mai bine “la ei”, vălul roz de pe ochi
dată, cel mult de două ori pe an) după câteva pică și lucurile devin mai... gri: cât de prost și
zile de tatonare în care încerc să-mi reamintesc fără bucurie mănâncă, ce inflexibile, stupide și
care e locul meu, mă simt de parcă n-aș fi ple- naive pot fi regulile lor, cât de imaturi și de
cat niciodată. egoiști pot fi adulții lor, cât de răsfățați și de
Mai am o casă într-un orășel de la poa- obraznici pot să fie copiii lor, cum nu produce
lele Bucegilor, orășel ce a devenit și al meu, școala lor vârfuri ca ale noastre, cum pot ei să
mai întâi ca urmare a “pelerinajului” anual în
fie bădărani sub pretextul că sunt direcți
50 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42
