Page 8 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

alergăm până când uitam de timp și întârziam la ore,
să se ascundă după colț fumătorii, să ne grupăm la
festivitățile de început și final de an. În exterior, totul
gravita în jurul acestor curți definite de imaginația co-
lectivă și ocrotite de aripile liceului. Parcul era mai rar
explorat, rezervat pozelor de final de an.
Sala de festivități ocupă locul central al planu-
lui și este conectată armonios cu exteriorul. Se creează
un ax principal între parc, accesul profesorilor, holul
de onoare și sala de festivități. Această scenografie și
dispunere în anfiladă, pe mine, mă face să mă gândesc
la principiile stilului baroc prin care se crea o legătură
între grădini și sala principală, piano nobile al palatu-
lui. spectiva timpului și a simbolisticii sunt, poate, cel mai
În toți cei 8 ani petrecuți la Unirea, sala de dificil de cuantificat atunci când ne gândim la un mo-
festivități a fost mereu în șantier. Visam să fie gata nument.
până la absolvire, dar nu a fost. Odată, m-am furișat Fiecare unirist este o cărămidă care duce mai
cu colegii de clasă în șantier să vedem cum arată și tră- departe firul poveștii începută de 155 de ani. Probabil
iam suspansul locului interzis. Când traversam clădi- inițiativa a apărut înainte de anul înființării oficiale și
rea prin pasarela din lemn care lega cele două aripi, s-a concretizat prin ordinul Domnesc 26512/10 august
mai zăream câte ceva din sală prin distanțele dintre du- 1866 la 7 ani de la Unire, la puțin timp după sosirea
lapii de lemn. Mirosea a lemn de brad, a praf și a lui Carol I în Principate (mai 1866). Câte întâlniri au
șantier. La întâlnirea de 10 ani am descoperit-o în în- avut loc până s-a decis? Cine a susținut? Cine s-a
tregime. Era gata! opus? Cine a anticipat viitorul?

Valoarea memorial – simbolică. Personalități care ne inspiră
Loc & istorie. Comunitatea uniristă Din domeniul arhitecturii
arh. Ion Mincu
Când mă gândesc la anii adolescenței mele, ing. Anghel Saligny
cele mai multe amintiri sunt la Unirea. Simt că totul ing. Radu Petrovici
se întâmpla la scoală, era centrul universului meu. Per-

ESEU

6 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56