Page 4 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

arhitect Elena ȘTEFĂNESCU-MARCU

O scurtă istorie personală.

8 ani de “Unirea” (1997-2005)

Cum devine o clădire

monument de arhitectură?

În toți cei opt ani pe care i-am petrecut la Unirea,
clădirea a fost tot timpul în șantier, împărțit pe diverse aripi.
Treptat, s-au dat în folosință noi zone, am descoperit noi perspective,
unele s-au pierdut, dar le-am păstrat în amintire. Niciodată nu a fost gata complet.
Sala de festivități părea destinată să nu fie finalizată.
De fiecare dată când trec pe lângă clădirea Unirea tresar și mă emoționez.
E ca și cum aș redescoperi o iubire uitată, iubire esențială descoperirii de sine.
Oare mă mai ține minte? Își mai amintește de mine?
S-a supărat că nu l-am mai vizitat? Ce a mai făcut între timp?
Se mai gândește la mine? Ce mai fac profii?
Sper că sunt bine și că știu cât de mult i-am iubit și continui să-i iubesc,
chiar dacă nu am avut curajul să le-o spun vreodată.
Unii s-au stins și nu am știut cum să le spun că îi iubesc,
cât de mult m-au influențat, cât respect continui să le port.

Perspectiva copilului. Primele amintiri dezvăluit clădirea cu toată monumentalitatea ei, im-
punătoare, iar mintea mea de copil de 7-8 ani cred că
a perceput-o de cel puțin două ori mai mare. M-au im-
presionat geamurile uriașe, culoarea, acoperișul,
decorațiile și miile de cărămizi care compun fațada și
o fac să vibreze sub lumina soarelui. Atunci, biblioteca
se afla în aripa dinspre sala veche de sport, la etaj, pe
colț, iar cărțile se vedeau prin ferestrele mari. Pe jos,
în clădire, era un mozaic, probabil cel original, ușile
erau uriașe și vopsite imperfect, cu un bej banal, su-
prapus peste alte straturi de vopsea care se putea intui
că sunt dedesubt ascunse. Dimensiunea ușii de la bi-
bliotecă m-a impresionat pe loc, când s-a deschis.
Eram un liliputan, iar liceul era Gulliver.
Apoi a urmat admiterea pentru clasa a V-a.
Nu semăna cu nimic din ce mai văzusem în Sala examenului era la etaj, tot în aripa cu biblioteca
ESEU restul orașului umplut de blocuri comuniste, gri, uni- de atunci. Era mare agitație în curte, iar eu,
forme, terne, cu ferestre meschine. Într-o zi, am emoționată. Mă și arsesem pe braț cu fierul de călcat
însoțit-o pe verișoara mea care era la liceu să-și ia o acasă, dimineață. Mă ustura. La examen ne-a picat o
carte de la bibliotecă. Când am ajuns la poartă, mi s-a problemă la matematică cu o furnică. Aceasta se afla

2 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56