Page 54 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

universale, un rezumat al dramei dezrădăcinării. Dar neașteptat. Dar instinctele fluturelui, reacțiile sale con-
nimeni, niciodată, nu a cântat tragedia fluturelui- duc, sau cel puțin indică spre o conștientizare efectivă
omidă. Nu sunt nici doine, nici psalmi, nici epopee a timpului în care era nimfă, spre o conexiune între
despre ființa care se schimbă atât de profund încât cele trei etape distincte ale trecerii sale prin viață, iar
pierde, fundamental, existența propriului sine. Căci de aici mintea umană se poate hazarda, suplinind go-
astfel se întâmplă. În crisalidă are loc reorganizarea lurile acestei ecuații cu propriile supoziții și vise.
materiei, o rescriere din temelii a ecuației care guver- La fel cum trupul fluturelui stă aninat între cele
nează alcătuirea intrinsecă a ființei. două aripi distincte ale sale, asemenea și metamorfoza
Vezi omida, vezi fluturele, și îi compari. Trans- etapei “crisalida” separă cele două existențe
formarea nu a șters în totalitate ființa precedentă, ci a convenționale ale ființei mici, constituind o anomalie
remodelat-o numai: aripile sunt noi (viață nouă), dar în sine. Deși distincte cel puțin din perspectivă simbo-
trupul captiv între ele se aseamănă fundamental cu lică, aripile aparțin aceluiași registru, aceluiași plan
omida care a fost cândva, într-o altă versiune a sinelui. mai apropiat de Ceruri decât de frunză. Trupul este
Similitudinile se opresc aici. Fluturele ființează dezin- singular, hâd prin comparație estetică și vizibil distinct
hibat, știind de la natură să își urmeze cursul și meni- aripilor. Universurile originilor lor nici nu se zăresc,
rea, cu prea puține comportamente care să trimită dintr-un punct de mijloc aproximativ. Această
gândul la originile de vierme. Ai spune că nu a fost, diferență de plan, dintre lumescul trupului și lumina
de când e lumea, decât fluture. aripilor, o regăsim disproporționat în alăturarea neve-
Și totuși... rosimilă, înfăptuită doar prin succesiunea hărăzită de
Dumnezeu a trezit lumea din neființă cu două legile naturii, a existenței ființei drept omidă, nimfă și
cuvinte: “Să fie!”. Să fie pământ, să fie apă, să fie oa- în final fluture.
meni și să fie cuget care să umple omul, revărsându- Iată că fluturele poate să fie lacătul și cheia
se afară în artă. Trezindu-se din ignoranța lui, omul a uneori, întrebării mai mari decât poate cuprinde min-
rostit și el două cuvinte, ca o pecete: “Și totuși...” tea noastră. Există conștiință dincolo de moarte? Dar
Rostim și noi, ca un început al analizei noastre: în moartea efectivă? Ce facem și ce rostim, când sun-
Și totuși... tem puși față în față cu o stare de fapt a materiei in-
Și totuși să fie oare fluturele, cu grația sa fi- clasabilă, neanalizabilă, cu o lipsă a tot ceea ce noi
rească, cu existența sa mică guvernată de motivul an- percepem drept „viață” sau „moarte” sau „existență”
titezei, cu totul separat de ființa omizii din care s-a și care totuși admite durere - și încă mai surprinzător:
întrupat? Știința arată că nu. amintirea conștientă a durerii? Care e reacția firească
Când mijloacele i-au permis, omul a făcut stu-
dii asupra fluturelui. Nu știm de unde a venit această
curiozitate atât de țintită, dar știm că ea a revelat, în
urma studiilor, că fluturele își amintește inconștient
timpul său din crisalidă. Cum? Nu știm. De ce? Nu în-
cumetăm să ne întrebăm.
Singura certitudine e că s-a lucrat și pe cea mai
poetică versiune a pre-fluturilor, aceea a viermilor de
mătase. Și că s-a folosit durerea. Viermii au fost lăsați
să mănânce frunze și să își construiască netulburați în-
chisoarea cocon iar apoi, odată deveniți crisalidă, au
fost supuși unor senzații dureroase de grade diverse,
acompaniate - foarte important! - De muzică. Apoi
parcursul naturii a fost lăsat să se desfășoare dezinhi-
bat. Odată intrate în viața lor de fluturi, micile ființe
au fost din nou confruntate cu aceleași sunete care
acompaniau senzațiile dureroase administrate nimfelor
și... s-au ferit. Au reacționat negativ, ca supuse durerii.
Se pare că fluturii au recunoscut sunetele în cauză și
s-au comportat de parcă ar fi așteptat, convinși că va
veni, durerea care le însoțeau în trecut.
O aparentă banală caracteristică a acestei
entități zburătoare relevă însușiri foarte apropiate de
ESEU uman, ori chiar cu totul nebănuite. Fluturele își
amintește durerea resimțită într-o formă de nedetermi-
nare a existenței, o percepe ca pe o experiență trauma-
tică și acționează în consecință în noua etapă a ființării
sale. Aceasta în sine este un comportament cu totul
52 grafica: Irina Chiriță REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56