Page 21 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

PERSPECTIVE

*** scrie, care iubește să scrie, dar care nu are nicio legă-
Ani la rând, mi-am privit trupul dintr-o per- tură cu sportul, pe care l-a refuzat în copilăria și
spectivă limitativă. Și, după toți acești ani în care, ori adolescența sa. O bună parte din traseu, mi-am privit
de câte ori încercam să fac mișcare și mă înfuria vul- corpul și, mai ales, m-am privit pe mine din perspec-
nerabilitatea mea în fața efortului fizic, am înțeles, în tiva cu care eram atât de familiarizată și care ajunsese
timpul unei experiențe care, inițial, m-a înfuriat la să mă influențeze timp de zece-cincisprezece ani:
rându-i, că perspectiva din care îmi priveam corpul și aceea a omului care nu este, pur și simplu, făcut pentru
din care am ales, astfel, să-mi scriu propria poveste mișcare. Am călătorit mai bine de trei ore cărând po-
avea mai degrabă legătură cu partea nevăzută din vara poveștii învățate dumnezeiește, deși aveam
mine, cu acea parte nevăzută din fiecare dintre noi: motivație și sprijin din exterior.
mintea. Dar am reușit. Trupul meu a reușit, în ciuda ba-
gajului emoțional și mental atât de greu și care aproape
*** că l-a făcut să cedeze în câteva momente-cheie ale tra-
În septembrie 2021 am făcut prima mea seului. Dar, mai important decât atât, eu am reușit să
drumeție montană ghidată. A durat în jur de șase ore, conștientizez că trupul meu poate. Trupul meu nu este
nu a fost lipsită de provocări - mai ales mentale și făcut doar să meargă, în ritm de plimbare relaxată, din
emoționale - pentru cineva ca mine, care nu avea mai punctul A în punctul B. Trupul meu nu are cel mai bun
deloc condiție fizică, pentru cineva care, până în mo- echilibru și flexibilitate din lume, însă poate face mult
mentul respectiv, făcuse cel mult câteva ore de yoga mai multe decât am crezut eu că poate face. Trupul
sau exerciții de stretching - dar și acelea sporadic. meu nu este cel mai rapid și nu are nici cele mai sigure
Pentru altcineva, povestea unui om care a făcut mișcări pe trasee mai dificile, dar, în cele din urmă, a
o drumeție de șase ore, cu pauze, pe munte poate că ajuns la destinație.
nu spune mare lucru. Pentru mine, însă, autoarea Și, lecția esențială, trupul meu nu a putut atâția
poveștii care și-a autolimitat, ani la rând, trupul și min- ani nu fiindcă nu avea el pregătirea necesară, ci pentru
tea, a fost și este cea mai mare și importantă ieșire din că a fost împovărat de o poveste începută în copilărie,
zona de confort. scrisă ca o sentință care l-a limitat, care l-a blamat. O
Am crezut că nu voi reuși, am crezut că-i țin poveste care s-a dovedit cu totul nerealistă, dar care
pe ceilalți - cu o pregătire fizică mai bună decât a mea mi-a ghidat acțiunile și comportamentele ani la rând.
- pe loc. Am crezut, mai bine de jumătate din drum, O poveste care s-a gravat pe zidurile minții mele și
că trupul meu nu poate, că eu sunt doar un om care care părea imposibil de șters sau de rescris.

REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56 grafica: Ștefan Gherghel 19