Page 16 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

prof. Costi ROGOZANU

Școala ca un CLUB DE LUPTE

la fereastră, Tyler Durden, personajul principal, alături
de iubită, se țin de mână și privesc către un viitor ne-
clar, plin de flăcări și fum.
Filmul a fost lansat în 1999, cu mari probleme.
Producătorii au rămas mască la prima vizionare și au
anticipat un dezastru total în box-office. Practic și-au
autosabotat filmul când au văzut în previzionări ce idei
nebunești propun Fincher și Jim Uhls (scenaristul care
a adaptat și modificat romanul lui Palahniuk). Și a
mers: filmul nu prea a avut succes la vizionările în ci-
nematografe, încasările indicau un eșec de zile mari,
bani mulți aruncați aiurea, nu e ca și cum Hollywoodul
n-ar mai fi văzut din astea. Și criticii au fost împărțiți
În China s-a relansat un film american care era la lansarea filmului, ba entuziaști, ba complet plictisiți.
cult în adolescența mea târzie: Fight Club, al lui David Abia după s-a întâmplat ceva straniu, la închirierile de
Fincher, după cartea cu același nume scrisă de Chuck DVD-uri, după ce filmul cutreierase cinematografele.
Palahniuk. Închirierile au bătut record după record. În afara SUA,
Filmul lui Fincher are un final complicat și ex- de asemenea, încasările au depășit orice așteptare.
ploziv. După ce eroul – jucat la dublu de Edward Când toată lumea credea că aventura lui Fincher n-a
Norton și Brad Pitt, pentru că suferă de o tulburare a fost decât o aiureală, publicul entuziast salva situația,
personalității, are două „euri” – reușește să-și facă o o întreagă generație părea că se regăsește nu doar în
sectă care să arunce în aer cartierul financiar de pe boala psihică a personajului Tyler Durden, o ironică
Wall Street, filmul se încheie triumfal, pe un frumos alegorie a bolii consumeriste de fapt, ci și în utopia an-
cântec al celor de la Pixies, într-o mare de explozii. De ticapitalistă cu sclipici de Hollywood. Practic, indus-
tria filmului american produsese un film și despre
sfârșitul propriu. Turnurile aruncate în aer aveau să ca-
pete o cu totul altă semnificație după septembrie 2001,
după ce turnurile gemene din New York au fost ținta
atacului pus la cale de Bin Laden, atac care nu era nici
anticapitalist, nici produs de vreo rețea teroristă in-
ternă, americană, ci era parte dintr-un război îndepăr-
tat.
Însă „Fight Club” a rămas un reper pentru toți
adolescenții vremii - un soi de echivalent cinemato-
grafic al fenomenului muzical Nirvana - până și pentru
unii tineri pârliți din colțul numit România. Consumul
în exces nu-l înțelegeam noi prea bine, dar critica unei
societăți a consumului stupid era deja foarte ușor de
înghițit deja după 10 ani de capitalism sălbatic româ-
nesc. L-am furat prima dată de pe niște rețele de cartier
din București. Ne-am uitat câțiva prieteni și l-am dis-
cutat frame cu frame. Filmul era și o poveste despre
noua figură a tânărului cool, unul care are credințe po-
litice, care nu crede ca un robot în tot ce-i livrează
marketingul agresiv. Iar finalul! finalul l-am revăzut
ESEU prarealist când eroul se sinucide și totuși rămâne în
de sute de ori, pentru că acolo intervine momentul su-

viață, scapă de „dublul cel rău”, psihotic, și rămâne
omul nou, curățat de păcatele trecute ale cumpărăto-
rului compulsiv de mobilă tip Ikea.

14 REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56