Page 86 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)

DEBUT
extraordinară, chiar dacă avusese o mică obsesie pen- iar cererile se dovedeau a fi multe și peste poate de
tru curățenie. Fiica ei învățase din această „obsesie pretențioase. Nu se împăca sub nicio formă cu infor-
constructivă” și nu regreta nimic din toate acele lucruri matica. Profesorul, un tip bondoc, cu un început de
mărunte care însumau ființa mamei. Învățase să spele, chelie, nu era deloc pe placul ei. Nu se înțeleseseră
să calce, să gătească, să orânduiască gospodăria, fără încă de la început, nu știa din ce motiv. Gândea că și
ca acest lucru să-i îngreuneze copilăria. Unii oameni în spatele acestei firi dezagreabile se află un suflet bun,
nu pot înțelege că și obligațiile pot fi bucurii; așa fu- dar nu avea curiozitatea să cunoască. Se pregătea pen-
seseră pentru ea. tru olimpiada de limba și literatura română și, conco-
Avusese o copilărie frumoasă. Acolo, pe dealul mitent, să intre la facultatea de matematică din Cluj.
bisericii, în grădina bunicii și-n pădurea cu povești a Două preocupări opuse s-ar spune, dar nimeni nu știe
Odobeștiului. Avusese. Mama murise de cancer, așa ce minunăție nasc aceste două materii. Se pregătea sin-
cum murise și bunica, așa cum murise și străbunicul, gură la matematică încurajată de domnul profesor de
așa cum, într-un final, murise și tatăl și așa cum, poate, la clasă. Oricum nu avea cum să procedeze altfel, în-
avea să moară și ea. Era singură. Se mutase în casa bu- trucât pensia de urmaș nu acoperea decât unele dintre
nicii, dar acolo nu avea condițiile necesare unui trai cheltuielile lunare necesare. Româna o învăța din pa-
decent, dar ce conta?! Își amintea acum că tatăl și siune, o pasiune născută brusc, dintr-o întâlnire. Asta
mama obișnuiau să se contrazică în legătură cu repa- este lumea adolescentei în care a pătruns: un univers
rarea acelei case. Tatăl insista, mama se plângea că nu singur, retras, ascuns în cărți. Oamenii mari cred că
aveau bani. Așa era. În consecință, nu au mai reparat adolescenții care au probleme sunt doar cei care lip-
casa. Ei îi părea rău. Poate că și lor. Singurătatea unui sesc de la școală, au un comportament violent și ajung
adolescent este înșelătoare pentru că nu-ți poți da în posesia unor substanțe interzise, dar există și
seama din exterior ce înseamnă pentru el să fie singur. „adolescenți cuminți” ale căror probleme nu prezintă
Poate fi singur în sine, înconjurat de prieteni sau în în- interes sau nu sunt cunoscute. Din fericire, sunt unii
tregul univers. Ea știa; singurătatea era a doua sa na- adulți care reușesc să priceapă, iar implicarea lor poate
tură, dar acest vis o făcuse să uite pentru o clipă. Se aduce o rază de soare în aceste vieți solitare.
simțise plină de o prezență străină și binefăcătoare. Își
amintise, totodată, de tata. III
La școală nu spusese nimănui de această tra- - Copile, tu ai ceva și nu vrei să-mi spui!
gedie, pentru că nu voia să fie privită altfel, să i se Dirigintele o privea pătrunzător cu acea sclipire du-
plângă de milă. Plângea și singură. Era în clasa a 9-a, ioasă pe care ea o îndrăgise întotdeauna.
- Domnule diriginte, oftă ea, evitând să-l privească în
ochi. Nu voia să plângă.
- Nu. Lasă. Îmi vei spune tu... atunci când vei fi pre-
gătită.
Ea zâmbi recunoscătoare. Dânsul înțelegea.
Parcă îi citise întotdeauna gândurile. Era ciudată
aceasta telepatie, dar se bucura de existența ei. Își
iubea foarte mult dirigintele, mai ales acum când îi ră-
măsese singurul tată. Îl cunoștea însă la fel de milos
ca ceilalți și nu voia să-i spună adevărul. Faptul că el
observase că ceva nu este în regulă demonstra că nu
este indiferent la nevoile celorlalți, dar nu insista să
afle, aștepta. Viața școlară era tot ce-i rămăsese și lupta
pentru ca notele ei să rămână la fel de mari, chiar dacă
nu mai avea pe cine să bucure cu ele. În pofida
greutăților prin care trecuse în ultima vreme, nu
renunțase încă la obiceiurile ei intelectuale. Pleca dis-
de-dimineață și lucra la bibliotecă până când începeau
orele de curs. Chiar dacă nu o deranja nimeni acasă,
prefera să lucreze la bibliotecă pentru că liniștea sălii
de lectură nu îi dădea impresia că este singură, iar gân-
durile aveau ecou. Lucra necontenit: noapte, zi, nu
conta! Simțea că această olimpiadă este singurul ei
scop, că va rămâne fără rost când totul se va termina.
Fără să-și dea seama cum, a intrat în ultimele două
săptămâni înainte de olimpiadă. Erau zile când lucra
la bibliotecă din primul moment al deschiderii până
când bibliotecara îi spunea, zâmbind, că biblioteca se
închide în cinci minute. Viața ei era un haos, o dezor-
dine care-i dăuna psihic și fizic, fără să includă băuturi
alcoolice, violență sau cluburi. Atunci când dormea,
foarte puțin de altfel, visa. Nu-și amintea niciodată
82 grafica: Teodora Mirică REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54