Page 81 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 81
CALENDAR CNU
Alina-Nicoleta TÎRHOACĂ
clasa a XII-a E
Din arhivele unui elev nostalgic.
Generația 2019
Când ajungem la liceu: toți auzim o frază că- zatorilor, prezentare, locație ș.a.m.d). Desigur, nu
reia inițial nu îi acordăm atenția cuvenită, pentru ca merge totul lin de la început. Apar contraziceri, dis-
mai apoi să ne răsune în minte și suflet: „Liceul este pute, neînțelegeri care, cu ajutorul doamnei profe-
perioada cea mai frumoasă și care durează cel mai soare, sunt rapid clarificate. Urmează perioada
puțin, așa că profită de ea la maximum”. Adevărul este considerată „nesfârșită” - pregătirile. Zeci de ore pe-
că, în primii doi ani timpul pare că are răbdare, că îți trecute la liceu în plus, timp liber direct proporțional
permite să te bucuri de tot ce are liceul de oferit. Odată cu numărul de zile rămase până la bal, uneori stări de
cu începutul clasei a XI-a însă, începe faza de negare. oboseală. Acestea sunt simptomele balului, mascate
Liceanul conștientizează apropierea deznodământului, însă de râsete și socializare. Ziua spectacolului și balul
iar enunțuri precum: „Mai am un an”, „Măcar nu am în sine trec mai rapid decât viteza luminii, lăsând în
Bacul anul ăsta” sau „Când au trecut doi ani de urmă amintiri, zâmbete nostalgice și sute de stări prin
liceu?!” apar pe buzele lor. În astfel de momente, are care trec toți cei implicați în realizarea acestui eveni-
loc fenomenul de retrospecție, în limbajul uzual cu- ment. Feedback-ul face totul ca să merite.
noscut prin întrebările: „Eu ce am făcut în acești doi Clasa a XII-a produce anumite schimbări în su-
ani? Când voi pleca din acest liceu, voi fi lăsat ceva fletul elevului. Modul de război își face apariția. Pa-
în urmă în afară de un nume într-un catalog?”. Chit nica se instaurează (pentru unii prematur - încă din
că răspunsul este unul negativ sau afirmativ, în septembrie, pentru alții relativ târziu- după vacanța de
subconștientul elevului răsună acea frază magică, care Paște), iar nostalgia, ca o sabie, străpunge inimile li-
îl determină să-și dorească să se implice într-o activi- ceenilor. În astfel de timpuri grele apare o lumină la
tate - dacă nu mai multe - semnificative în acest pe- capătul tunelului. Balul Bobocilor.
nultim an liceal. Așa iau naștere balurile.
Desigur, toți am fost la baluri. Unii doar ca
spectatori, alții ca participanți în probe. Foarte puțini
au avut însă onoarea de a organiza unul, sau a ajuta la
organizarea unuia. O astfel de ocazie apare prima dată
în clasa a XI-a când, încă mici, neștiutori, entuziaști,
ne adunăm în sala de festivități a liceului, unde, pe pri-
mul scaun al rândului trei din dreapta, o vedem pe
doamna profesoară Angela Sîrbu. Aceasta, având
experiența unor astfel de evenimente, ne așteaptă
liniștită, cu o agendă în mână, pregătită „să dirijeze”
orchestra noii generații de organizatori. Încep
discuțiile legate de tema balului, de repartizarea sar-
cinilor fiecărui organizator (decor, momentul organi-
REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54 77