Page 76 - Revista Noastra Nr.53-54 (2020)
P. 76
CALENDAR CNU
talentele tinerilor, dar mai ales am
avut bucuria de a fi împreună și de
a împărtăși.
Atelierul democrației a fost
o tribună pentru voci tinere. Chiar
dacă unii dintre acești tineri au por-
nit inițial în susținerea soluțiilor lor
calchiind idei vehiculate în mediul
online, intervenția profesorilor mo-
deratori, a doamnei profesor Maria
Miron, coordonatorul întregului pro-
iect și omul care a fost motorul ne-
obosit al acestuia, a părintelui
profesor Preotesa Nicolae de la Se-
minarul Teologic din Râmnicu Vâl-
cea, au fost de natură să așeze cursul
dezbaterii pe făgașul firesc al dialo-
Excursia a avut următorul traseu: Mănăstirea gului sincer, în care ideile vin ca urmare a raportării
Agapia (pictată de N. Grigorescu), casa Al. Vlahuță, nemijlocite la realitate. Poate că nu s-au găsit exact
casa Ion Creangă din Humulești, Cetatea Neamțului soluțiile care ar salva diferitele sectoare ale societății
(luni, 18 iunie), Durău, drumeție și activități ecologice românești, aflate în permanentă criză, dar cert este că
cu Parcul Național Ceahlău, Durău – Cascada Durui- a fost o lecție de implicare, de dialog empatic, de pu-
toare și retur, Durău – Cascada Duruitoare – Dochia – nere în comun a unor minți fertile pentru a găsi idei
Toaca – Fântânele – Durău (marți, 19 iunie), Mănăs- bune, o premisă bună, poate, pentru un spațiu al dia-
tirea Voroneț, urcare pe Transrarău până la cabana logului comunitar real, colucrativ, neobstrucționat de
Rarău și drumeție pe Pietrele Doamnei, Mănăstirea opacitatea înțepenirii în proiect și de interesul perso-
Moldovița, Mănăstirea Putna (miercuri, nal.
20 iunie), Piatra-Neamț, Cetatea Sucevei,
Casa Ciprian Porumbescu (joi, 21 iunie),
Mausoleul Mărășești (vineri, 22 iunie).
Momentul poetic susținut cu ta-
lent de elevii uniriști, piesa de teatru isto-
rică la care au participat alături de colegii
lor din celelalte licee, în incinta Cetății
Sucevei și Atelierul democrației, în care
s-au implicat expunându-și cu mult curaj
ideile, au fost câteva jaloane importante
ale acestei prime etape. În prima seară,
după ce am urmat o foaie de drum com-
plexă și obositoare, dar care ne-a așezat
în fața unor modele de români
excepționali (Grigorescu, Creangă, Ștefan cel Mare), Bisericile de patrimoniu bucovinene, Agapia,
am simțit dorința de a sta împreună și de a ne comu- Putna, Moldovița ne-au fost pe parcursul întregii că-
nica impresiile. Spectacolul extraordinar realizat de lătorii priveliștea exemplară al unei istorii jalonate spi-
toate echipajele participante în această seară a arătat ritual. Tinerii au încercat să descifreze pictura care le
îmbracă, urmând traseul desfășurării cronologice și a
semnificațiilor, astfel încât înțelegerea a venit prin
însăși urmarea parcursului de interdeterminări logice.
În spațiul sacru nimic nu e fără de tâlc și chiar tehni-
cile, structurile compoziționale, cromatica se supun
acestor înțelesuri. Pentru zugravul de biserici icoana
nu este imanentă, temeiul ei situându-se dincolo de ea,
în duhovnicie.
La Agapia, în casa lui Alexandru Vlahuță, am
avut o întâlnire specială cu măicuța-muzeograf, pe
care tinerii mei au provocat-o la dialog. Cuvintele
dumneaei, pline de har, curgeau cu blândețe, lumi-
nându-le chipurile. Am plecat de acolo bucuroși,
ținând fiecare în mână o copie a scrisorii adresate de
scriitor fiicei sale, Margareta. Redau aici câteva frag-
mente din textul scurt al acesteia, pentru că sfaturile
părintești ale lui Vlahuță ar putea constitui, cred, un
72 REVISTA NOASTRĂ nr. 53/54