Page 81 - 2018_revista_noastra_nr_49-50

Prof. Claudia LEPĂDATU CALENDAR CNU

Fricile traducătorului

Frica de neant pe care o împărtăşeşte cu au-
torul, îi transmite traducătorului un sentiment de se-
curitate întrucât demersul său creativ coincide, în mod
incontestabil, cu cel al autorului. Mâna scriitorului şi
cea a traducătorului încearcă să valorizeze prin scris
obscura condiţie umană.
Frica de infidelitate este constructivǎ şi ţine
de interminabilul du-te-vino al traducătorului spre şi
dinspre text. Este frica ce-l face să devină mai prudent,
cenzurându-i euforia primordială care a declanşat do-
rinţa de a traduce. Prin intermediul textului, autorul
induce traducătorului senzaţia de fidelizare, pe măsura
ce, din nenumăratele versiuni, acest „al doilea autor”
face o singură alegere.
Frica de impertinenţă îşi are originea într-un
soi de timiditate descurajantă sau într-un soi de entu- girul autenticităţii. Asumându-şi rolul de cititor exi-
ziasm, menit să antreneze traducătorul „impertinent” gent al propriului text, autorul preferă adesea să nu
spre excese. Totuşi „obrăznicia” traducătorului poate acorde credit traducătorului şi să-şi traducă el însuşi
fi generatoare de sensuri pertinente. Frica de imperso- textele.
nalizare e firească, pentru că el frecventează un text Frica de propriile limite. A traduce înseamnă
care nu îi aparţine. Traducătorul va trăi mereu în a petrece timp îndelungat în apropierea textului, a-l
umbra autorului, de multe ori aproape în anonimat. asimila, a-l încercui într-o îmbrăţişare. Câte lecturi, re-
lecturi, câte pagini de dicţionar răsfoite în căutarea
adevărului? Însă acumularea plăsmuitoare a experien-
ţei nu e suficientă, e doar un mijloc prin care ţinta
poate fi atinsă. „Adevărata credinţă nu este o cucerire,
ci un dar”, afirma Tudor Vianu în studiul „Filosofie şi
poezie”, referindu-se la faptul că nu există o şcoală
care să transforme un individ comun într-un filosof.
Așadar, am putea pretinde că traducerea poetică este
un domeniu care aparţine poeziei. Complicitatea au-
torului cu textul poetic se răsfrânge cu subtilitate în în-
cercarea traducătorului de a retrăi şi de a transcrie, în
altă matrice stilistică şi spirituală, emoţia autorului.
Textul poetic îşi caută traducătorii de-a lungul timpu-
lui, intră în rezonanţă cu ei, fără să impună criterii de
selecţie. Puterea de seducţie a textului poetic se mani-
festă îndeosebi asupra tânărului cititor de poezie, aflat
Frica de ambiguizare poate fi privită din per- el însuşi la vârsta primelor iubiri şi a marilor întrebări.
spectiva dificultăţii lingvistice şi contextuale. Barie- De aceea considerăm că tânărul traducător de poezie
rele lingvistice transformă textul propus spre traducere este apt să-i perceapă mesajul şi să-i reconstruiasca
într-o ecuaţie a cărei soluţie trebuie să fie unanim ac- limbajul figurativ într-o altă limbă, ca într-un joc. De-
ceptată. Polisemia, elementele de prozodie, intraduc- parte de a fi un „trădător”, traducătorul este cel care
tibilul îl fascinează si îl îndepărtează în egală măsură îşi asumă prin libertatea de alegere, riscul depăşirii
pe traducător. Contextul în care opera a fost concepută. propriilor limite.
- literar, social, istoric, afectiv, biografic, spaţial, tem-
poral - necesită un timp de acomodare ce aduce bene-
ficii traducătorilor. Cei care nu au acces la textul
original decât prin prisma altei traduceri au un senti-
ment de îndoială şi de vinovăţie. Ambiguizarea poate
să-şi facă apariţia, fie din neînţelegerea textului tradus,
fie din faptul că e greşit interpretat.
Frica de cititor. Dacă autorul se raportează
mai mult sau mai puţin la cititorul său, traducătorul
trăieşte sub sabia lui Damocles, deoarece, prin gestul
lecturii, cititorul îi oferă sau îi refuză traducătorului
grafica: Elena Mocanu,
REVISTA NOASTRĂ nr. 49/50 79
Irina Năstase și Vlad Novetschi