Page 76 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

CNU ÎN LUME nean. Ei mănâncă doar împrejur.” Se pare că mama
natură știe când ceva nu e în regulă.
ce carnivorele albe ajung pe o stâncă, se scutură pentru În cele din urmă ne urcăm pe vaporaș și Sașa,
a se usca și încep a se plimba agale, exact ca într-un care purta o căciulă rusească și o insignă cu o stea
documentar National Geographic. Scena pare ireală și, made in URSS, ne face cu mâna, în timp ce o ceață
chiar dacă ochii îmi îngheață pe cadrul rece al bino- apărută ca de nicăieri acoperă ruinele sovietice. Acasă,
clului, nu mă pot dezlipi. Un mic spectacol al naturii, Ynndo ne așteaptă cu o gustoasă supă de pește pescuit
o mică delectare pentru străini obișnuiți cu maidanezi de ea și cu altă surpriză: ne va duce într-un loc special.
și mâțe gravide de pe stradă. Natura este aici așa cum Fără prea multe vorbe în plus, ne urcăm în mașină și
ar trebui ea să fie: respectată. în scurtă vreme ieșim din localitate. În Svalbard sunt
În cele din urmă, andocăm într-o așezare des- două așezări propriu-zise și dacă ieși din ele, ești obli-
pre care am citit tot ce-am putut prinde: Pyramiden. gat să închiriezi o pușcă din cauza pericolului repre-
Inițial orășel suedez, a fost vândut sovieticilor, care zentat de urșii polari. Sunt trei mii de urși în acest colț
l-au transformat într-o colonie prosperă, exploatatoare de lume, mai mulți decât oameni. Este vremea
de cărbune. Într-adevăr, în jurul nostru se află, în di- “înserării” și pe stânga șoselei soarele se oglindește în
verse stadii de degradare, artefacte ale unei epoci tre- bălți cu o apă ca de sticlă, lină, unduită poate doar de
cute: blocuri din ciment, izbitor de asemănătoare cu vânt. O specie de gâște cu cap și picioare negre,
cele construite la noi înainte de ’89, utilaje mâncate specifică zonei, se plimbă agale printre întinderile de
de rugină, drumuri asfaltate pline de cratere și, în cen- apă, în grupuri nenumărate. Puțin mai încolo, o pasăre
tru, o construcție roșie aducând cu Turnul Eiffel, cu mică și bondoacă îi atrage gazdei noastre atenția. “Este
steaua sovietică în vârf. La bază scrie cu litere chirilice o specie interesantă, singura care nu pleacă iarna de
(moment bun să menționez că pot să citesc în alfabetul aici. Își schimbă doar penajul, devine alb. Ar putea
acesta) mari de-o șchioapă “Pyramiden”. zbura, dar mănâncă pietre pentru a le ajuta la digestie
Avem parte de un interesant și educativ tur al și devin prea grele. În sezonul ăsta e legal să le vâ-
orașului în care acum viețuiesc șapte suflete. Sașa, căci nezi”. Drumul este lung și conversația se leagă ușor.
așa ni se prezintă ghidul, povestește: “Proviziile ne Descoperim că în Svalbard este ilegal să mori. Tot din
sunt livrate cu elicopterul odată pe lună. Semnal la te- cauza permafrostului, cadavrele se descompun inima-
lefon este într-un singur loc, când e vremea bună. Dacă ginabil de greu. “Pentru mama mea a fost, din păcate,
am de vorbit chestiuni urgente cu șefii mei, trimit me- prea târziu. A trebuit s-o trimitem pe continent și să o
sajul, las telefonul acolo și mă întorc peste câteva ore înmormântăm acolo”, spune Ynndo cu o urmă de no-
să văd ce am mai primit. E nevoie de răbdare. Aici stalgie.
trăim, practic, ca niște călugări. Nu avem nici femei.” Șoseaua începe să urce în serpentine. Ajunși în
Ajungem într-o clădire imensă, unde avem vârful dealului, coborâm din mașină și ghetele ni se
voie să stăm exact zece minute. Este versiunea Polul afundă în zăpada de septembrie. Lângă noi e o clădire
Nord a unei case de cultură, o clădire în care timpul aparținând Minei 7, unde lucrează Ynndo. Aici, în
parcă a înghețat. O sală de balet, cu vestiarele intacte. Svalbard, ca să extragi cărbune trebuie mai întâi să
O sală de sport cu un afiș imens, pe care se citea cu urci pe dealuri și munți. Deși tot mai puțini oameni
greu “Montreal 1976”. Un birou întunecos, cu ziare activează în acest sector, aceasta e încă una din
aruncate peste tot. Și, surprinzător, o sală de spectacole ocupațiile de bază în arhipelag, alături de cercetarea
aproape identică celei de la Casa de Cultură “Leopol- științifică și turism. Mineritul aici este analogul oieri-
dina Bălănuță”, doar că mult mai prăfuită. Clădirea tului pe meleagurile noastre. Salariile sunt mult mai
zace în semi-obscuritate și pe pereți atârnă, cele care mari decât în Norvegia continentală și cărbunele este
încă se mai țin, afișe cu mari personalități sovietice: de o calitate excepțională, folosit în industrii de tipul
Gorbacev, Șostakovici...În vremurile sale de glorie, medicinei. Cu o politețe norvegiană, Ynndo ne oferă
orașul avea peste o mie de locuitori. Deodată, un clo- biscuiți cu cafea caldă, numai bune pe vremea asta. La
pot răsună puternic. E timpul să plecăm. La ieșire întrebările mele repetate, ea spune: “Locuiesc aici de
putem vedea piațeta din centrul orășelului, în mijlocul treizeci de ani. Familia mea e de pe continent, mai am
căreia troneaza cel mai nordic bust al lui Lenin din câțiva frați și surori. Țin minte că, într-o vară, am prins
lume. Bătrânul tovarăș se uită drept înainte la singura optsprezece grade. În ziua aia nu am făcut nimic al-
stradă botezată din Pyramiden:”Strada celei de-a 60-a tceva decât să stau afară pe șezlong.”
aniversări a Glorioasei Revoluții Socialiste din Octom- Discuția continuă. După o bună bucată de
brie 1917”. Sau ceva de genul...”Toți îi spuneau timp, ne urcăm în mașină. Dar excursia nu e gata încă.
Champ-Elysees”, adăugă Sașa cu un zâmbet. Următoarea oprire e portul, din care se vede Depozitul
În jurul piațetei se găsesc parcele de pămînt pe Global de Semințe. În el ni se spune că sunt stocate
care vegetația, deși uscată acum, e mult mai înaltă și milioane de semințe, în caz că omenirea se va afla
stufoasă decât în rest. Aflăm că rușii, mânați de dorința vreodată într-o criză. Deja depozitul și-a dovedit uti-
de a face acest așezământ cât mai plăcut posibil locui- litatea, de când cu conflictul din Siria, unde au fost tri-
torilor săi, au transportat tone întregi de cernoziom mise o serie din semințe.
ucrainean pe care au reușit să și cultive câte ceva. Puțin mai jos, țărmul e plin de scoici. Finalul.
“Atunci când renii vin pe aici să pască, din patriotism “Atinge apa”, mă îndeamnă Ynndo. O ating. “Ei bine?
poate, nu mănâncă iarba care crește pe pământ ucrai- Cum e oceanul?”. Era rece. Foarte rece.

74 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48