Page 107 - 2015_revista_noastra_nr_43-44
P. 107

DIDACTICA                             dificil, am profitat de ocazia de a petrece la majoratul
                                                              prietenului meu din copilărie, și totodată tovarășul
        A. T.: Nu aș putea da nume, dar vă pot spune că de la  meu de pozne, Andrei Potop. Pe vremea aceea, fiind
        familie, profesori, colegi şi regizori până la personalul  un întârziat irecuperabil m-am suit pe motor și am
        din hoteluri sau la cântărețul de pe marginea drumului,  pornit în grabă spre restaurant, unde trebuia să fiu de
        toți au adăugat câte o căramidă la ceea ce se numește  vreo două ore. Petrecerea era una tipică. Nimic me-
        Alexandru Tudor.                                      morabil, aceeași muzică iritantă, aceelași șablon și
        R.: Si totuși, de unde această pasiune? Cum a început  aceleași tipuri de oameni. Interesul scăzându-mi trep-
        totul?                                                tat, am ieșit afară pentru a mă detașa de gloată. În timp
        A.T.: Ei bine...                                      ce îmi aprindeam o țigară (viciu dobândit în timpul
               Aveam 6 ani când părinţii mei au început să ne  repetițiilor la teatru) am observat că o fată stătea sin-
        integreze în dimensiunea teatrului. Era singurul lucru  gură în fața restaurantului pe scări. M-am apropiat de
        ce o pasiona pe mama în afara slujbei ei ce impunea   ea; era S., una dintre colegele mele, ceea ce m-a uimit.
        multă strictețe și ordine. Pe atunci nu înțelegeam sen-  Mereu  am  avut  impresia  că  este  genul  de  fată
        sul  pieselor,  eram  amuzat  de  culori  și  de  vocile  petrecăreață, superficială, preocupată doar de proble-
        nuanțate ale actorilor ce rămâneau în mintea mea fra-  mele insignifiante ale adolescenței, așa că nu m-am
        gedă ca niște ecouri pierdute. Apreciam mult basmele  deranjat niciodată să-i cunosc firea, fiind convins că
        puse în scenă de teatrul orașului nostru, luptele cu ba-  nu am ce afla. Mă intriga. Avea un aer contemplativ
        lauri mă înflăcărau cel mai tare spre deosebire de pă-  și părea că se bucură de momentul de singurătate.
        lăvrăgeala prințeselor și drama iubirii lor ce nu mă  Când am încercat să mă apropii a tresărit și s-a reîntors
        entuziasma mai deloc.                                 în grabă înăuntru. Aproape de finalul petrecerii am ob-
               La 13 ani am rămas impresionant de o piesă     servat că S. era pe picior de plecare, mi-am făcut
        de teatru. Totul a început într-o zi de vară, prin august.  curaj, m-am dus la ea, am bătut-o pe umăr și am spus:
        De dragul de a o vedea veselă pe mama suportam cu     „Dansezi?” la care ea a răspuns: „Da, de ce nu?!”. În
        voinicie închisoarea cămășii apretate ce mă priva de  ciuda faptului că dansasem cu multe fete, de data asta
        libertate și mă făcea să par înțepenit. Mă uitam în   mă simțeam emoționat. Nu știu dacă se datora faptului
        oglindă și vedeam pe altcineva, părul meu brunet nu   că văzusem o altă perspectivă a ei sau pentru că emana
        mai era ciufulit și obrajii mereu mânjiți acum erau pa-  o anumită grație în rochia ei mov ce contrasta cu părul
        lizi, iar hainele mă făceau să par și mai înalt decât  ei roșcat. Nu îndrăzneam să o privesc în ochi, așa că
        eram deja. Piesa din ziua aceea se numea Livada de    mă străduiam să par indiferent. Simțeam că și ea îmi
        vișini de Cehov, avea un nume fistichiu, n-am ce zice,  împărtășea starea pentru că nu-şi scotea capul din
        dar sentimentul că nu va reuși să mă acapareze per-   umărul meu. Spre finalul melodiei, fiind curios ce
        sista. Deși începutul piesei mă lăsase rece, pe parcurs  gândea, am încercat să-i prind privirea și, când am dat
        parcă totul prindea viață. Frazele ce mi se păreau lungi  de ochii ei verzi, am rămas fermecat. Timpul părea că
        și întortocheate când eram mic acum căpătau sens.     s-a oprit în loc. După ce s-a terminat, m-am oferit să
        Doar faptul că puteam înțelege profunzimea și subti-  o conduc. Când a văzut motorul a devenit reticentă,
        lităţile lor mă umplea de un sentiment asemănător     așa că a trebuit să o conving să urce lângă mine. În
        mândriei. Voiam să văd din ce în ce mai mult. În tim-  seara aceea am început să mă îndrăgostesc de Sofia.
        pul piesei întrebările se nășteau în mine și mureau în       Anul acela a fost plin de emoții, amintiri, nopți
        ritmul dinamicii acțiunii. Cel mai mult mă atrăgea per-  târzii,  confuzia  alegerii  unei  facultăți  și  idei
        sonajul Trofimov, veșnicul student ce își susţinea vi-  copleșitoare despre viitor. La finalul anului, eu știam
        ziunile personale asupra omenirii. Pentru mine au fost  că o să dau la Facultatea de Teatru din București și ea
        ca o piatră ce cade pe suprafața unui lac liniștit și din  primise o bursă în Germania. Eram bucuros că știam
        undele create de atingerea ei se formează altele și tot  amândoi ce vom face după liceu, dar fericirea mea era
        așa până ce cuprind totul. Cuvintele lui Trofimov ră-  umbrită de teama de a mă separa de ea. Ştiam amân-
        sunau  în  mintea  mea:  „Omenirea  progresează       doi că trebuie să facem o alegere și că drumurile noas-
        perfecționându-și potențialul”. A fost ca și cum cineva  tre  nu  mai  au  aceeași  destinație. Am  încercat  să-i
        a reușit să spargă coaja indiferenței mele, lăsând să  vorbesc, dar ea părea că nu înțelege, mă privea ca și
        pătrundă prin fisură razele calde ale unei noi lumi, o  cum eu eram imun situației, ca și cum eu eram sursa
        lume din care acum voiam să fac parte cu nerăbdare.   nefericirii ei. Mereu a preferat să-și ignore suferințele
               Cum am ajuns acasă, mi-am aruncat pantofii     interioare crezând că indiferența ei o poate proteja de
        în hol și am dat fuga la calculator pentru a căuta mai  durere, iar faptul că eu am deschis acea discuție inter-
        multe informații despre Livada de vișini; eram cuprins  zisă o făcea să se simtă vulnerabilă. A preferat să-mi
        de o foame nestăvilită de a afla totul despre această  spună că vrea să fie singură. Cum nu puteam face
        piesă. Nici măcar oboseala nu mă putea opri, așa că   nimic, i-am respectat decizia. În ciuda celor întâm-
        zorii zilei m-au prins pe scaun cu o moacă boțită.    plate, am evoluat foarte mult alături de ea, am învățat
        Eram stors de vlagă, starea propice pentru a mă gândi  să am răbdare, să nu renunț la ceea ce-mi doresc, ci
        la sensul tuturor lucrurilor ce mă frământau. Aveam   să lupt cu toate că e greu.
        de gând să-mi urmez visul, să fiu cu adevărat fericit,       Timpul a trecut și eu am plecat la facultate.
        nu doar să port masca societății, prefăcându-mă că    Am ajuns la București într-o zi ploioasă și întunecată.
        totul e bine. Astfel, când am ajuns la liceu am intrat  Căram după mine un geamantan de pe vremea buni-
        în trupa de teatru căreia m-am dedicat cu toată pasiu-  cului. Printre cărți și caiete strecurasem vreo cinci
        nea mea.                                              țigări scumpe de-ale tatei, luate din vitrină în ultima
               Apoi a venit ultimul an, nesuferita clasă a XII-  clipă, pentru vremurile bune în care aveam să mai săr-
        a. Se spune că atunci când te aștepți cel mai puțin,  bătoresc ceva.
        viața îți dă anumite lecții. Cum știam că va fi un an        După ce am inspectat metropola, m-am cazat
         104                                                     REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44
   102   103   104   105   106   107   108   109   110   111   112