Page 109 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

DIDACTICA Nu știu dacă voi putea vreodată să-i mulțumesc
îndeajuns unchiului pentru propunerea din acea seară.
Când am ajuns în campus, am mers țintă spre Am început chiar din acea săptămână. Aș spune că
cameră, tăcut, căci era foarte târziu. Am aprins lumina m-am descurcat destul de bine încă de la început, așa
și am început să fac ordine prin lucruri. După ce că după o lună mă simțeam deja în apele mele în Italia.
mi-am aranjat bagajele, am scos două dintre țigările Chiar şi în timpul liber, tot teatrul îmi guverna viaţa
tatălui meu. Nu fumasem decât una, după ce îmi lua- pentru că repetam în faţa oglinzii rolul studentului
sem primul examen. Înainte să plec, le-am lăsat un Trofimov din Livada de vişini, piesă ce urma să fie ju-
mesaj colegilor: „Dragii mei... plec la Viena!” cată cu casele închise. În una dintre după-amiezi, îl
Această plecare a reprezentat pentru mine o aud pe regizorul rus Dmitri Ivanovici Petrov ţipând că
schimbare majoră. Am aflat că deciziile bune sunt de- piesa nu poate avea succes din cauză că cel care îl juca
ciziile luate din instinct. Viena m-a modelat și m-a pe studentul Trofimov se împiedicase în timpul
transformat dintr-un tânăr care visează într-unul ce-și repetițiilor, fracturându-și piciorul. Auzind acestea, la
îndeplinește visele. Ambiția, munca și dedicarea sfârşitul repetiţiilor, după ce mi se pare că toţi au ple-
mi-au fost mereu cei mai buni prieteni. Acolo am făcut cat, urc pe scenă ca să interpretez rolul pe care visez
parte dintr-o trupă modestă de actori alături de care am să-l joc încă de la treisprezece ani ani. Imediat cum
învățat să-mi creez viața și să rezist timpurilor grele. termin, constat că sunt fixat de numeroase priviri. În
Au fost momente în care eram falit și obosit să mai în- secunda următoare, încep ropote de aplauze şi îl aud
cerc, dar răbdarea și psihicul puternic m-au ajutat să pe regizor:
supraviețuiesc și să-mi depășesc condiția mediocră în - Vreau să intri în trupa de teatru şi nu accept un refuz.
care trăiam. După un timp am simțit nevoia unor noi Ne-am înţeles? îmi spune regizorul, fixându-mă cu
experiențe, neputând să rămân într-un singur loc; ochii lui mici şi gri ca cenuşa.
mereu am fost un spirit liber, sufletul meu simțea ne- - Cum pot refuza ceva la care visez încă din şcoală?!
voia de a asimila noi mistere, așa că atunci când mi Normal că accept, spun eu foarte bucuros şi însufleţit
s-a ivit ocazia de a pleca în vizită la rudele mele din de această propunere.
Italia, nu am ezitat. - Atunci am rezolvat. Spectacolul trebuie să continue,
Ajuns în Italia, de la aeroportul din Roma până zice regizorul, adresându-mi un zâmbet asemănător
în orășelul în care locuiau rudele mele am luat trenul, unui copil când primeşte ce vrea.
urmând să mă aștepte în gară unchiul Dan, cu care am Nu am înțeles niciodată „genialitatea” la care s-au re-
comunicat doar prin scrisori. Din pozele trimise de ferit de-a lungul timpului atâția oameni. Pentru mine
acesta, mi-am dat seama că trebuie să fie un tip înalt, era simplul mod de a fi și de a-mi trăi pasiunea, de a-
cu o fizionomie asemănătoare cowboy-lor şi cu părul mi exprima sensibilitatea. Poate chiar acesta este se-
şaten, tuns milităreşte. Știam că el și soția lui, Rita, au cretul succesului meu ulterior. După rolul lui
decis să se mute în Italia cu mult timp în urmă și de Trofimov, am mai primit câteva oferte în teatre impor-
aceea a fost mai greu să păstrăm o relație apropiată, tante din Italia, ceea ce a însemnat enorm în acel mo-
așa că mă bucuram foarte mult să-i văd. Acel drum ment pentru șlefuirea personalității mele de actor.
obositor a trecut ca un val de aer rece prin vene lăsând Trăiam, respiram și iubeam prin teatru, în teatru, tea-
în urmă o dâră de emoții anexate originilor mele, dar trul în sine. Cine eram eu, de fapt? Actorul, personajul,
distruse de gândurile primordiale. Pribegeam printre omul? Cine era omul Alexandru Tudor? Cine era acest
necunoscuți cu gândul că aș putea zări acel chip care talent nemaivăzut despre care se tot vorbea? Eu? Eu
mă aștepta pe mine. În încercarea de a găsi un loc mai nu mă identificam cu Alexandru Tudor. El era anexa
puțin aglomerat pentru a putea fi văzut mai ușor de un- repertoriului meu actoricesc. Când eu trăiam atât de
chiul Dan, mă lovesc de un domn și acestuia îi cade intens pe scenă fiind un scriitor, un mag, un tâlhar, un
pălăria. O ridic rapid de pe podea, bâlbâind câteva sensibil, un jalnic rob ori un înger, cum puteam afirma
scuze, iar când îl privesc în ochi, un zâmbet îmi îm- că eu sunt ceea ce sunt? Eul meu trăia în spațiul dintre
bracă fața. Ca printr-un joc al hazardului îl recunosc; real și ficțional.
este el, unchiul meu. Diferențele sunt evidente față de R.: Domnule Tudor, mai am pentru dumneavoastră o
imaginea din fotografie, însă trăsăturile de bază nu se ultimă întrebare. Mi-ați vorbit în decursul acestui in-
pot ignora. El m-a recunoscut cu ușurință. Ne-am în- terviu despre copilăria, adolescența și maturizarea
dreptat spre casă discutând despre România și despre dumneavoastră, așa că vă întreb acum: dacă ați putea,
lucrurile care s-au schimbat în țară în ultimul timp. ce ați schimba sau ce ați adăuga acestor evenimente?
Seara am luat cina și pentru prima dată după multă A.T.: Mă bântuie adesea gândul că aș fi putut face lu-
vreme am simțit din nou căldura familiei. crurile mai bine, dar am încredere în instinctele mele
- Alexandru, cât timp stai la noi, nu ai vrea să acumu- și sper că într-o zi voi fi destul de matur, încât să trec
lezi puțină experiență în ceea ce privește lumea tea- peste complexul perfecțiunii care mă macină atât de
trului dintr-un unghi mai... îndepărtat de scenă? Am tare acum. Un lucru care mi-a lipsit în acești ani a fost
un prieten foarte bun care îți poate oferi un post de ad- probabil iubirea. Simt că am oferit foarte mult și, la un
ministrator la teatrul din oraș. Nu ai nimic de pierdut, moment dat, energia pe care o primești în schimb de
să știi. Aici se lucrează cu profesioniști, spuse unchiul la public nu mai este de ajuns. Dar acesta este probabil
Dan în timpul mesei. riscul actorului, al omului de artă care își dedică viața
- Sigur că mă interesează! Orice oportunitate e bine- unei singure iubiri și uită că în final este și el om. Ar
venită. Mereu m-am întrebat cum funcționează partea fi ideal dacă am putea fi doar actori, doar artiști, dar
administrativă a teatrului. condiția artistului este cea de om, iar omul trebuie să
- Foarte bine! Cred că poţi începe chiar în una din zi- se hrănească și cu iubire pentru a fi complet.
lele următoare.

106 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44