Page 108 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

DIDACTICA

am adormit în noaptea de dinaintea ultimului examen,
deoarece am stat până târziu numărând stelele. Am dat
foaia de examen ultimul din sală. Decanul m-a privit
zâmbind, când am predat-o.
- Așa de rău a fost, Alex?
- Nu, a fost chiar frumos subiectul, am răspuns calm.
- Ești ocupat astăzi, Alex?
- Domnule profesor, mi-am terminat treburile, am
spus râzând.
- Vrei să mergem la un spectacol de teatru?
M-am îmbrăcat într-o cămașă albă cu sacou și
niște blugi. Mi-am pieptănat bretonul, astfel încât să
par măcar puțin elegant și am plecat cu dânsul. Inima
îmi bătea mai tare decât îmi bătuse la bac sau la ad-
mitere. De data asta nu era o șansă sau o provocare
pentru mine, era răsplata însăși. Se juca Regele Lear
și asta nu vedeai în fiecare zi, mai ales la cel mai mare
teatru din București. Mulţi spectatori, în mare parte
oameni trecuți de vârsta a doua, așteptau în față. Parcă
erau rupți din poveștile secolului trecut. Femei îmbră-
cate în haine scumpe, gentlemeni schimbând vorbe
subtile și Alex Tudor, student, înalt, brunet, cu ochii
mici și albaștri. M-am întors şi lângă mine a apărut un
domn deosebit de înalt, purtând un costum scump cu
o cravată roşie orbitoare. Era blond şi avea un aer
străin.
- Alex, dânsul este... profesor universitar la Viena, îmi
spuse decanul, amândoi privindu-mă lung. Am dat
mâna.
- O onoare, domnule Alexandru, îmi spuse într-o ro-
grafica: Laura Oana Cristea mână clară, cu accent nemțesc.
- Asemenea, am răspuns crispat.
la finalul lunii septembrie în căminul facultății. Primul Ne-am așezat toți trei, admirând spectacolul.
an a fost o joacă. Sesiunile au trecut fulger; n-am picat Domnul a comentat prestațiile împreună cu decanul.
niciun examen. Am făcut chiar și câteva mici specta- Eu doar am tăcut. Până când a urmat pauza.
cole la un teatru particular. Din facultate nu vorbeam - Deci, Alex, îți place până acum?
cu aproape nimeni; fumam din ce în ce mai rar și mai - Da, îmi plac toți, afară de femeia roșcată care o joacă
singur, deși dacă doream, puteam să mă integrez în pe Cordelia. Mi se pare puțin falsă.
câteva grupuri de studenţi. În weekendurile în care nu - Interesant, chiar despre asta vorbeam cu domnul pro-
aveam ce face stăteam pe lângă decanul bătrân, mer- fesor adineauri, îmi răspunse satisfăcut.
geam să bem o bere și uneori fuma cu mine. Îmi po- I-am zâmbit. Îmi bătea inima mult prea tare ca
vestea niște întâmplări de când jucase un spectacol în să mai spun ceva. Gândurile mele erau amestecate în
Franţa. toate direcțiile și nu știam de ce. Priveam scena ca și
- Alex, îmi spuse odată. când nu suportam numărul de ani care aveau să treacă
Când mi se adresa cu prenumele, era clar că până puteam și eu să pășesc pe ea.
avea să-mi spună chestii serioase. Se terminase spectacolul și eram în holul tea-
- Ce rol vrei tu să joci? Adică, știu că vrei multe roluri, trului cu cei doi, inima bătându-mi la fel de tare.
însă trebuie să fie unul care să însemne ținta spre care - Știi, domnule Tudor, ți-am urmărit evoluția în ulti-
aspiri. mul an. Eşti un student deosebit. Ai talent și chemare
- Nu știu, domnule, dar este un rol pe care îl am în pentru teatru.
minte încă de când eram mic şi mergeam la teatru, - Mulțumesc, am spus, însă e cu totul meritul domnu-
deşi nu înţelegeam prea multe. lui profesor.
- Și vrei să spui că acum, la 20 de ani, le înţelegi? - Nu e numai domnul și ceea ce ai dobândit de la dân-
- Nu, știu că nici acum nu le înţeleg. Am văzut cu sul. Ci e acel „ceva” cu care te-ai născut.
mama Livada de vișini, dar habar nu am ce m-a atras. - Mulțumesc, am spus, cu zâmbetul meu uriaș pe
Bănuiesc că am simțit totuși „ceva”, pentru că altfel buze. Mă vedeam deja zburând pe un nor ca cele din
nu aş fi fost aici. noaptea aceea neagră când urmăream stelele, plutind
- Putem să-l numim „ceva”, atunci. Ţine-te de ceva al în delir. După o pauză în care cei doi au discutat cu
tău, Alex. Nu ai de unde să știi unde poate să te ducă. niște oficialități, domnul mi s-a adresat din nou, spu-
Doar am dat din cap și am tăcut. Pricepeam ce nându-mi cuvintele pe care nu credeam să le aud vreo-
spune, dar nu aveam eu atâta tragere de inimă. Din dată:
momentul acela, de fiecare dată când treceam pe la - Ia, spune-mi, pe cât de mult îl iubești pe domnul tău
dânsul, îmi spunea vorba asta înainte de despărţire. profesor, te-ai despărți de dânsul ca să-ți arăt Viena
Nici nu știu de ce mi-o repeta. Nici nu știu la ce oră mea?

REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44 105