Page 90 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

PREMII CNU pună gâtul în ea...
- Nu m-ai înțeles și mă crezi nebună! Uite-l, e
poartă și în clipa de față. Hotărî că viața îi întindea dar- la fereastră. Dragostea se scurse din sufletul lui Bandi
nică aventuri mai mari de atât, lui, o haimana ideală, ca stropii de apă și lăsă loc unei mirări. Îi fu prea frică
așa că învăță să cânte la mandolină, își luă sora și plecă să privească unde i s-a zis.
cu prietenul său, Mogoș. Plecară să cutreiere lumea. - Spune-mi despre tine, fato...
Cei doi fraţi de cruce începuseră să vorbească sub cer - Omul spâ...
de noapte văratică, peste aburii de vin roșu ca miezul - Lasă omul... omul spânz... înecat! Spune-mi!
de sfeclă, filozofând rudimentar despre dragoste și - Habar n-am. Habar n-am cum să spun. Oa-
femei. menii sunt ca geamurile.
- Că n-am văzut eu cum te uitai la fata pe care- Bandi avea impresia că fata aiurează.
am găsit-o! - Uite, imagineză-ți că stai în spatele unui
- Nu, cred că făcea ceva... geam curat și că în fața lui e un soare puternic.
- He, ce nu fac femeile...femeile astea... Nu vezi geamul, nici lumina, ci numai ce se
În fine, încurajat de cănile generoase ale Bicăi și de află dincolo de el, adică forme și fapte. Întocmai oa-
către Denes, băiatul intră în han convins să vadă pe menilor neciobiți: nu cuprind deloc reflexii de lumina
Eliza. înăuntrul lor, ci le lasă să treacă, iar ei rămân la fel de
Înăuntru, soțiile dansau hore rapide, cu pulpele șleampeți pentru totdeauna. Acum gândește-te că iei
scurte săltate de pe podeaua nelăcuită. Corpurile lor un ciocănel și îl lovești de sticla din care, oricât de
mici, mirosind a femeie, emanau căldură. În mijlocul spartă, nu cad cioburi. După primele bătăi, sticla se în-
lor, Fodor își mânuia fluierul ca un maestru la încura- trepătrunde cu lumina, ce sălășluiește acum între cră-
jările lor, în timp ce restul țiganilor cântau aproape de pături, spuse fata surâzător, și în acest timp o briză de
urechile celor istoviți de la mese. În centrul tuturor, aer răcoros veni de după perdele spre genunchii lor.
stătea nebunul înconjurat de soții cumsecade. Bandi Ce frumos s-ar vedea peisajul de afară încadrat de
intră, făcându-și cale spre Eliza. Când ajunse în fața dungi, linii de lumină! Lumină! Ca misterul învelit ici
ei, o privi drept, însă n-avu timp pentru a spune ceva, și colo de adevăr! Dar dacă continui să spargi sticla,
căci fata, trăgându-l de încheietura mâinii stângi, îi geamul va deveni mat de la atâta lumină, să nu mai
zise: - Hai după mine! vezi nimic dincolo... Astfel sunt oamenii încețoșați de
Urcă condus de fată pe o scară strâmtă, ca o idei, mai mult decât atât, de idealuri... continuă fata,
cochilie de melc, ce ducea la încăperile de sus. Pe co- mohorându-se din ce în ce. Mai vezi tu ceva dincolo
ridorul îngust, ușile lăcuite stăteau presărate printre de un geam fărâmițat? Nu! Asta pentru că geamurile
pereții proaspăt vopsiți. Eliza scoase un suport de chei alea își țin mintea închisă...
rotund, de pe care alesese una lungă, aparent asemă- - Și asta ce...
nătoare cu celelalte și deschise a doua ușă de lângă Din gura rotundă a fetei începu să curgă apa.
scări. O cameră cu tavan jos, inundată de o lumină al- Era o apă translucidă și vag albicioasă, nu ca o șuviță,
bicioasă în care era doar un pat mare cât o treime din ci ca și cum ar fi avut-o deja în gură. Eliza se ridică în
toată încăperea și un dulap din nuc cu sertare, le apăru capul oaselor, udându-și ia albă. Bandi deveni palid ca
înainte. Eliza se lăsă pe pat iar Bandi se simți îndemnat o stafie, abandonând lumina imediat. Nu înțelegea ce
să facă la fel. se întâmplă. Vru să fugă, însă simțurile îi erau
Fata îi trecu degetele pe frunte, apoi prin păr. încețoșate. Podeaua era acum udă. Fata era vădit ne-
Privirea obosită a băiatului, cu ochii întredeschiși, fixă bună. I se desprinse din colțul gurii un strop de apă și
pe salvată. Întinzându-și bărbia mică și obrajii subțiri, un zâmbet ștrengăresc.
Eliza zâmbi și spuse: - Ce s-a întâmplat? întrebă buimăcit.
- Omul spânzurat... și îi trecu mâna prin plete. - Nu mă crezi ce zic? Dar mă jur!
Afară, greierii cântau monoton, sub ei nuntașii făceau - Eliza, ce e asta?
zgomot banal, însă pe Bandi îl cuprinse un fior. I se - Mă jur, Dumnezeu în jurământul meu este!
părea o nedelicatețe să o întrebe despre omul spânzu- Îl înșfăcă pe Bandi de gât cu ambele brațe și
rat. Spre norocul lui însă, fata continuă singură. sări pe geam. Căzură pe niște căpițe cu iarbă și scă-
- Omul spânzurat se ridica deasupra apei... pară nevătămați. Din zori, se revărsa timid lumină al-
- Omul spânzurat, fata mea, spuse galeș băia- bicioasă, spre care Eliza începu să alerge. Râdea,
tul, nu are cum să fie spânzurat deasupra apei. Este frumoasă și sănătoasă, ca și cum nimic nu s-ar fi în-
imposibil să atârne frânghia de ceva și mai ales să își tâmplat. [...]
86 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42