Page 85 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

Cristina Iliescu PREMII CNU

Eseul a obținut marele premiu la Concursul național de
proză scurtă “Gib Mihăescu” desfășurat la Drăgășani, jud. Vâlcea

Post Mortem

[...] Nu reacţionasem aşa cum mi-am dorit. cât de puţin! Toată atenţia mea era concentrată asupra
Deşi ştiam că e posibil să fie lume pe corabie, deşi a ceea ce voi scrie, căci un autor şi numele unei cărţi
gândeam că o să acționez ca un erou, cum îmi propu- nu erau suficiente pentru începerea unei corespon-
sesem, sfiala învinse. Am rămas ca fără limbă în faţa denţe. Deşi căutasem cartea până la miezul nopţii, era
marinarului, iar când a coborât podul, nu am sărit în de negăsit. Nicio copertă nu se asemăna cu ce-mi
apă şi nici nu am scăpat înotând. Cu toate acestea, nu- aminteam, nicio frază din vreo carte răsfoită nu aducea
mi părea prea rău. Propriile mele greşeli erau răscum- căutatul subiect în discuţie. Ce-mi mai rămânea de
părate de ceva ce-mi ridica perspectiva unei prietenii făcut? Să spun că n-am găsit-o. După două zile, puse-
demne de ambiţiile pe care le croisem. sem scrisoarea într-o cutie poştală mică şi galbenă.
Îndată ce am ajuns acasă, am început să caut Eram mirată, căci adresa pe care mi-o dăduse era dintr-
cartea cu pricina. Poate că nici nu o aveam sau era o un oraş mare de tot; se pare însă că s-a întors, dat fiind
carte de la bibliotecă, dar nu în asta consta nerăbdarea că nu l-am mai văzut de atunci.
mea, ci în a-i scrie cât mai repede domnului Aron. Ca De când am trimis scrisoarea, mica mea viaţă
nicio altă persoană întâlnită până acum, pe el îl sim- s-a umplut de nelinişte. Dacă la școală rezistam mai
ţeam mare şi binevoitor, dar cel mai curios, mă sim- uşor şi gândul îmi era fixat pe diverse activităţi, atunci
ţeam confortabil în compania sa. Nu deseori mă acasă eram mai mult decât nerăbdătoare. “A venit
simţeam relaxată alături de celelalte persoane din viaţa poșta? Dar acum? A venit vreo scrisoare cât am fost
mea şi acum să apară acest străin cu care eram în lar- plecată după morcovi? Oare mi-a dat adresa bună?”
gul meu! Cu siguranţă putea să-mi devină prieten! Ast- Astfel s-au scurs vreo săptămână şi câteva zile, până
fel gândind, întorceam pe dos cămăruţa (aveam una când aşteptata scrisoare veni. Şi, odată cu ea, am în-
numai pentru mine, căci eram singură la părinţi). Din ceput cea mai plăcută corespondenţă pe care am pur-
când în când priveam dincolo de ferestrele mele mici, tat-o vreodată. Iată scrisoarea:
cu ramă subţire şi surâdeam. Problemele de mai în- Dragă fată,
ainte legate de caracterul meu nu mă mai preocupau, Puteam să jur că nu vei găsi cartea şi asta nu
puteam fi cea mai morocănoasă tânără fără să-mi pese numai pentru că păreai să fii o copilă tare neîndemâ-
natică (te rog să nu mi-o iei în nume de rău). Eu cred
aşa: că orice se întâmplă stă în voia haosului. Dato-
rită lui, te-ai urcat pe corabie hai-hui, datorită lui e
soare acum, când scriu, îi poţi datora ce vrei. Ei, con-
trar a ceea ce ai crede tu, haosul are şi el un Dumne-
zeu. Haosul e ordinea dinainte de ordine. Şi spre
deosebire de ce trăim noi, de viaţa asta impropriu nu-
mită <<ordonată>>, cu haosul poţi lega un contact.
Oamenii care fac asta sunt ai absolutului şi ei pot face
unele chestii. Să nu te superi că-ţi zic astfel de lucruri
fără să te cunosc, dar te cunosc de fapt.
Aşadar, ştiu că ai nevoie de îndrumare. Iar eu
o să-ţi fiu călăuză, mâna dreaptă şi prieten.
Şi te rog să nu-mi mai spui <<domnule>>, nu
sunt bătrân, sunt un student.
Să ştii, de altfel, că ce numeşti tu ciudăţenii
sunt punţi între noi și haos.
grafica: Diana Mitrea Îndatoratul tău, Lev Aron

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 81