Page 87 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

PREMII CNU

sa mi se cam ştersese din minte, cu excepţia câtorva
trăsături) cum declama tot ceea ce-mi scrisese. Şi ce
mod de adresare! Nu puteam şi încă nu pot să înţeleg
dacă şi în ce fel îi eram dragă; ca un copil mic, neştiu-
tor? Ca o soră pe care să o înveţi lecţii de geometrie şi
franceză? Ori, roşeam când mă gândeam, ca pe o ibov-
nică?
Cât despre idei, îmi răsturnau parcă lumea. Pe
zi ce trecea, aşa cum au trecut şi ce-a rămas din vară,
şi toamnă şi iarnă, deveneam o alta. Nu mă schimba-
sem radical, iar dacă te-ai lua după ce zic cei din jur,
deloc. Dar dacă mi-ai putea da părul la o parte şi te-ai
uita sub arcadele capului meu, ce-ai vedea? Fragil con-
turatele idei despre lume, şi aşa creionate într-un mod
bizar, devin un labirint demn de grădinile nobililor en-
glezi! Desigur, la fel de complex ca formă, dar cu si-
guranţă nu la fel de simplist când venea vorba de
conţinut!
Ce mă chinuia teribil însă era că nu ştiam
grafica: Ana Maria Gâdea nimic! Desigur, câştigasem un prieten, atât ştiam. Dar
de ce îmi zice ce îmi zice, felul în care l-am cunoscut
Iată fata mea, iată de trei ori! Cât de jos să ne mai
scoborâm ca să schimbăm direcţia zborului nostru? şi lucrurile relativ bizare pe care le-a făcut atunci, sau
Blestemat fie bietul nostru zbor făcut din bătăi frânte dacă şi el mă considera prietenă, mă copleșeau. Între
şi de aripi dezgolite... lucrurile măcar puţin logice din toată povestea mea nu
Îţi spun că numai în haos vom atinge izbânda; era nici o legătură. Altminteri, schimbarea îmi făcuse
bine. Însă mai bine ar fi dacă ai putea ordona inimii şi
căci haosul este ordine, iară ce numim noi ordine e
mai rău decât hazardul, e o prefăcătorie! Uite, spune mai ales aceleia de tânără fată să nu cadă măcar pu-
şi tu: în ciuda legii care impune să nu omori un alt om, ţintel în iubire. Când vreo parte din frumosul chip al
cine trebuie să omoare, o va face; cine va vrea să fure studentului se ştergea, îmi lăsam imaginaţia (care de
o va face oricum. Pedepsele sunt de formă, căci cine altfel nu-mi lipsea deloc) să-şi facă treaba. Şi astfel m-
am trezit că trebuia să aflu. Voiam să aflu! Aşa că
suntem noi să socotim cine are de plătit cui şi mai ales
cât? Niciun criminal nu se sinchiseşte de ele. Oameni aproape inconştient, visele de zi îmi zburau din ce în
buni vor exista mereu. Ei, şi aici intervine ceea ce tre- ce mai des spre oraşul lui Lev, de care şi aşa îmi po-
buie să apere legile date de om: mioarele. Dacă n-ar vestea atâtea. Până să conştientizez ce făceam, aveam
avea un câine pe care să-l urmeze, ce-ar face? Spune, deja un plan. Le-aş fi zis părinţilor că vreau să mă duc
pentru o anumită perioadă de timp la o cunoştinţă, o
copil frumos! Nu-i aşa că s-ar bulversa atât de rău
încât, bietele, ar pieri? Dar cine le-ar rămâne în oarecare fostă colegă căreia îi mai împărtăşeam din
urmă, cine altcineva decât cei demni şi buni? Ideală singurătatea mea. După ce se mutase în nord, nu prea
ar fi o societate numai a lor, dar mă tem că n-am mai ţinusem legătura. Dar ai mei ştiau suficient de pu-
ajunge la ea nici în mii şi mii de ani, nu umani, ci dum- ţine despre relaţia noastră de prietenie încât să fie ceva
plauzibil. Urma să iau bani, suplimentar faţă de ce mi-
nezeieşti! Aşa că mioare au fost, altele se vor naşte.
Spre deosebire de cele dinainte însă, ele se nasc într- ar fi dat ei pentru călătoria în nord, dintr-un mic scrin
o societate nouă, pusă la punct de minţile şi chiar ini- unde îşi ţineau ei economiile şi să-i pun la loc pe par-
mile luminate. Şi nu una aleasă la voia întâmplării curs, ceea ce ar fi funcţionat pentru că nimeni nu
ordonate... Iartă-mă copilul meu, că-ți pun o astfel de umbla acolo decât cine ştie cum. Lui Aron urma să-i
zic că am o treaba în oraşul lui şi, cât de subtil pot, să
întrebare drastică şi poate plină de bruscheţe, dar nu
e mai bine să renunţăm acum la legi?” sugerez că mi-e frică să stau în hanuri cu necunoscuţi.
Cum să nu te frapeze un asemenea discurs? Era îndrăzneţ, era o aventură cum unii “oameni-oaie”
Aproape că mi-l imaginam (“aproape” pentru că figura nu trăiesc în toată viaţa, dar era un plan.
Aveam un plan. [...]

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 83