Page 86 - 2014_revista_noastra_nr_41-42
P. 86

PREMII  CNU                             plităţii lor. După două sau trei zile, când înţelesesem
                                                              pe cât posibil, am început să-mi scriu răspunsul, mân-
               Ce  mi-a  provocat  această  scrisoare  este   dră că port o asemenea corespondenţă. Dar cel mai
        aproape inimaginabil pentru cei care nu au primit la  mult mă mira că se numise “îndatorat” în faţa mea. De
        rândul lor o scrisoare de la Lev Aron. Întâi, bucuria că  ce oare?
        a ajuns la mine, apoi teama de cele ce mi s-au spus în       Aşa ajunsesem să primesc regulat câte o scri-
        ea. Nu era o teamă propriu-zisă, cât nişte fiori fantas-  soare a cărei conţinut îmi răsturna parcă prisma prin
        tici, pe care îi simţim atunci când supranaturalul vine  care vedeam. Desigur că răspundeam pe cât de com-
        în discuţie. Putea însă să nu fie vorba de nimic supra-  petent puteam, dar mi se părea că niciodată nu mă
        natural cât despre imaginaţia unui tânăr mucalit. Ce  apropii de ceea ce primeam de la Lev Aron.  Dacă şi
        fată de vârsta mea nu are nevoie de îndrumare? Totuşi,  înainte eram mai mult decât o visătoare, acum nu mă
        părea serios. Nu ştiam! Nu ştiam nimic despre el, iar  mai puteai prinde ancorată în viaţa de zi cu zi nici
        cât am aflat, aproape că nu am înțeles. În ciuda raţiunii  măcar câteva ore pe zi. Gândurile îmi erau parcă în
        doborâte, încrederea mea în “conaş” creştea cu fiecare  construcţie, iar mintea, un şantier.
        gând pe care i-l atribuiam. Spre exemplu, îmi spusese        De obicei, într-o corespondenţă, persoanele îşi
        că era soare când îmi scria. E o dovadă de apropiere  ocupă mutual şi tăcut unul, rolul de învăţător, iar al
        evidentă. Şi cum să nu-i spun “domnule” dacă e stu-   doilea, rolul de novice. E de prisos să numesc cine era
        dent? Cu atât mai mult vedeam cum că s-ar fi cerut un  cine în cazul meu şi al lui Lev, pentru că aş sublinia
        astfel de apelativ. Pentru mine să fii student era ceva  ceva deja evident. Îmi scria: “Tu eşti mică şi nu ştii
        aproape la fel de uimitor ca lucrurile despre care îmi  încă, dar viaţa e formată din suficiente drame, puţine
        vorbea.  Nu  părăsisem  vreodată  împrejurimile,  iar  momente de satisfacţie ori fericire, dar restul? În res-
        “universitate” suna foarte bine pentru cineva ca mine,  tul timpului trăim sec şi placid. De aceea este impro-
        dintr-o familie mică, la fel ca oraşul, cu cunoştinţe  priu  spus  <<trăim>>.  Noi  suntem  întocmai
        medii, cu relaţii mai puţin de-atât, dar cu o dorinţă atât  animalelor fără discernământ, ghidate numai de frică
        de mare de a cunoaşte?                                şi de instinctul de a se strecura pe lângă subiect ori în
               Cât despre ideile legate de haos, le-am asimilat  funcţie de caz, primejdie. Impropriu este spus şi <<ca
        înfometată. Erau simbolice şi  puternice, în ciuda sim-  nişte animale>> pentru că nu suntem mai mult de

            grafica: George Alexandru Pîrlog                  atât. Suntem numai specia dominantă de pe o planetă
                                                              toată praf şi pulbere, toată. Ca dovadă a ceea ce afirm
                                                              stă tocmai societatea în care trăim, în care ne lăfăim
                                                              întocmai gândacilor în gunoi. Nu mă înţelege greşit,
                                                              dragă, ba chiar iartă-mi stilul de a scrie aşa de stân-
                                                              gaci, mie îmi plac oamenii şi îi iubesc. Îi iubesc aşa
                                                              cum un câine îşi iubeşte semenii şi cum un om iubeşte
                                                              un câine şi oricum.  Însă, din păcate, oamenii nu sunt
                                                              câini, sunt oi proaste şi niţel murdare. Gândeşte-te
                                                              cum arată oile unui cioban neglijent, care îşi pierde
                                                              serile de duminică la crâșmă şi  gândeşte-te la starea
                                                              de mizerie a animalelor lui. Priveşte apoi spre ciobă-
                                                              naşul cu sumanul alb, mirosind a lapte şi lână de miei
                                                              şi spre mioarele sale mai blânde parcă, la câinii lui,
                                                              ai spune, mai îngăduitori. Nu eşti şi tu de părere că
                                                              noi, ca umanitate, suntem în aceeaşi situaţie? Nu gă-
                                                              seşti că, sub îndrumare nepotrivită şi cel mai nepri-
                                                              hănit prunc devine un demon al materialismului şi al
                                                              desfătării? Ciobănaşul nostru nefast e chiar societatea
                                                              în sine. Aşa cum bietul oier suferă de patimile beţiei
                                                              şi zace în mizerie, aşa şi societatea îşi bazează teme-
                                                              liile pe niște valori nule, atât de viciate! Oricine se
                                                              naşte în ea, se va molipsi de păcatele celui de lângă
                                                              el şi  iată-ne pe toţi bolnavi. Iată ce soartă avem noi.

          82                                                     REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42
   81   82   83   84   85   86   87   88   89   90   91