Page 62 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

DEBUT ai înnebunit! Ce e maghernița asta? strigă furios, pri-
vind patul nefăcut și cu așternuturi îmbâcsite. Este în-
- Ce cuvinte visezi, Lucas? Cancer de suflet, grozitor, Lucas, îngrozitor! Ce-i cu mormanele astea
cancer de litere. Printre primele simptome se numără de mizerie și hârtii decapitate? Doamne, cât praf! ex-
nebunia. clamă când se joacă nervos cu degetele pe suprafața
Îmi trag pantalonii albi de pijama. Sunt
desculț. Mi-e frig. E vară afară, e
moarte în mine. Ating oglinda, în-
chid ochii decolorați, parțial, de
cancerul meu lăuntric.
Aud bătăi în coșul pieptu-
lui. Simt cum cineva sau ceva mi-
l tot lovește, în interiorul trupului grafica: Camelia Lepădatu
meu stingher. Cad în genunchi.
Privesc oglinda, cu ochii
întredeschiși. Văd vag două mâini
care ies din burta mea și îmi în-
conjoară talia. Nu mai simt pum-
nii care îmi loveau coșul
pieptului.
“Apogeul nebuniei mele
ăsta e”, îmi spun.
Deschid bine ochii. Din
burta mea, iese cev… cineva. Râd
isteric. O să mor.
Un alt trup iese din mine,
îl simt. Îmi aștept sfârșitul. Măcar să fie unul de Oscar. murdară a măsuței.
- Hai, moșule, ridică-te de acolo! aud o voce Se îndreaptă rapid spre geam. Trage draperiile
impunătoare care îmi suspendă moartea sau cel puțin rupte la o parte, deschide larg fereastra și respiră
demența. ușurat. Ia plapuma și așternuturile și le introduce într-
Deschid ochii larg. În fața mea se înfățișează un sac care zăcea în colțul camerei cine știe de când.
un adolescent, ceva mai scund decât mine, de vreo Îl privesc confuz și impasibil. Probabil că sunt
șaptesprezece ani, care stă cu mâinile încrucișate. E deja mort și acesta o fi îngerul meu păzitor. Foarte im-
încruntat, dar chipul candid, alb, cu o frunte lată, aco- pulsiv, tânăr și nervos, dezamăgit de mine. Oricum, nu
perită de câțiva cârlionți bruni, îmi inspiră o blândețe meritam altceva. Mai bine încerc să adorm, poate trec
temperată. Corpul cu trăsături ușor masculine îi e aco- la nivelul următor al morții.
perit de haine albe. Și poartă teniși. Albaștri, curați, nu Buf!
ca ăia verzi și murdari ai mei, ăia pe care i-am aruncat Îmi aruncă un tenis direct în față. Nu știam că
după ciori. Aș zice că e un înger, care nu mi-e deloc îngerii preiau obiceiurile stăpânilor.
străin, încălțat în teniși. - Tu chiar ești prost. Ești un ratat, îmi spune
- Sigur sunt nebun de-a binelea, zic, încercând jignit și jignitor în timp ce se așază turcește pe saltea.
să mă ridic. Mai am și halucinații acum. - Cred că m-am înșelat, îi zâmbesc ironic. Nu
- Nu te mai plânge! Știi cât a trebuit să stau ești un înger: nu ai nici aripi și nici vocabularul unuia.
ghemuit în corpul tău mizerabil? Natura ta interioară Auzi, da’ tu de unde ai venit, din Narnia?
se degradează din ce în ce mai mult. Cândva, plămnii - Uite, Lucas… începe oftând, calmându-se.
îți înfloreau, acum se sufocă doar în tutun; cândva, îți Vreau să te ajut. Eu… tu nu ești așa. O să mori în stilul
auzeam inima pulsând în fericire, de câțiva ani îți su- acesta.
port doar aritmia și restul problemelor (și crede-mă, - Ce vrei, băiete? Am cancer de suflet. Toți
nu-s deloc puține!) pe care nu ți le tratezi! Haosul din murim mai devreme sau mai târziu. Doar fizic mai
mintea ta e inefabil! Era să mă înec din cauza furtuni- sunt în viață, îi răspund resemnat, aprinzându-mi o
lor de gânduri bolnăvicioa… Dumnezeule, da’ tu chiar
țigară din care trag.
58 REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42