Page 53 - 2009_revista_noastra_nr_31-32

Fereastrã
Fereastrã
Fereastrã
Fereastrã
Fereastrã
Într-o zi pãrãsise camera, asta era,
pãrãsise camera fãrã mãcar sã mai
priveascã prin gemuleþ, îºi pusese toate
hainele într-o valizã ºi plecase, departe de
ATIANATIANA
T T T T TA AA ATIANA fereastrã ºi cu mult mai departe de el, ah!
TIANA
TIANA
GHERMAN
GHERMAN toate acele amintiri acum îi reveneau ºi erau
GHERMAN
GHERMAN
GHERMAN
atât de pãtimaºe, iar lumina din camerã era
atât de puternicã, Doamne, de ce? Da, a
fost necesar sã se întoarcã, uitase Ceva,
era încã acolo, dar nu putea vedea, lumina
Nu ºi-ar fi imaginat niciodatã cã va era atât de puternicã, încercã sã o alunge
pãºi din nou în acea camerã. Îi trezea prea cu mâinile, ºi terminã acoperindu-ºi ochii.
multe amintiri, iar el suferea de boala ªi atunci se petrecu ceva la care nu se
incurabilã a timpului trecut. ªtia Ceva, îºi
petrecuse cei 33 de ani având tot timpul
conºtiinþa cã el deþinea Ceva, dar nu putea
defini acel Ceva, iar în camerã era încã atât
de multã luminã!
Când deschise uºa nu-ºi închipuise
cã va orbi din nou, pentru a treia oarã...
prima datã se petrecuse la vârsta de ºapte
ani, când o rafalã de vânt îi pãlmuise ochii
cu un nisip fin, abia palpabil... dar acea
orbire nu durase decât trei minute, iar dupã
alte zece uitase complet de întâmplare... a
doua oarã orbise când cunoscuse
dragostea pentru o copilã de 15 ani, dar CONFIRMÃRI
nici aceasta nu a durat decât trei luni, iar
dupã alte zece, nu-ºi mai putea aminti nici
mãcar conturul feþei acelei tinere cu pãrul
negru, atât de negru în lumina soarelui, ce
încet- încet se transformase într-o imagine
vaporoasã, indecisã. ªi acum, iatã! orbea
din nou ºi ºtia acest lucru, cu fiecare pas
pe care îl fãcea în acea încãpere orbea de
aºtepta: degetele, deºi puternic apropiate,
luminã din ce în ce mai tare. O luminã
difuzã, albicioasã, teribil de puternicã, ce lãsau frânturi de luminã sã pãtrundã în golul
format de palme cu ochii lui. În acel gol se
venea dinspre singurul loc prin care ar fi
reflectã întreaga încãpere, doar cã ceva mai
putut sã pãtrundã: fereastra din colþ. Acum
da!, îºi amintea foarte bine... de toate micã, nimic important, dar acum putea sã
vadã clar toate acele obiecte care, cu doar
nopþile în care privise cerul, ºi stelele, ºi
câteva clipe în urmã, i se desfãºurau ca niºte
luna, ºi aerul, ºi imaginea lui reflectatã prin
geam. Da! κi amintea cã odatã, demult, ºi- imagini fãrã formã ºi fãrã culoare. În acel
gol îºi rememorã întreaga goliciune, întregile
a dorit sã vadã mai departe de orizont,
memorii, ºi toate orbirile sale.
dincolo de sticlã ºi de sine, mai departe de
plãsmuirile de tainã ºi mai aproape de visele ªi a murmurat atunci, zâmbind: Sã
fie luminã!
lui, dar apoi ceva se întâmplase... uitase.
DINTRE SUTE DE CATARGE

53