Page 51 - 2009_revista_noastra_nr_31-32
P. 51
cã trãim, de fapt, ne cuvântãm, ne spunem
viaþa, viaþa ne stã în cuvânt, doar acolo are
ea sens: Întru El era viaþã ºi viaþa era lumina
oamenilor.
„Am stins lumina, am stins
lampadarul. Mã durea în strãfundul ochilor
de atâta luminã... un perete vãruit în alb, doi
pereþi vãruiþi în alb, trei pereþi vãruiþi în alb,
patru pereþi vãruiþi în alb, tavanul vãruit ºi el
tot în alb, podea maronie: ce formã
geometricã îmi dã, doamne, ce formã
geometricã mã cuprinde? Ce formã
neprimitoare, neîncãpãtoare mã închide în
ea? Rânjesc... întins pe pat, aþintindu-mi
privirea spre fereastrã, rânjesc... întunericul
de afarã e acum ºi întunericul dinãuntru,
dinlãuntru... rânjesc... camera mi-e adãpost,
nu colivie... rânjesc... dacã aº fi afarã, m-aº
pierde cu totul în întunecime, între pereþii,
tavanul ºi podeaua încãperii mã ascund în
întunecare... rânjesc... de undeva, din
adâncurile nestrãbãtute ale minþii mi se
FELINAR - graficã IRINA CHIRIÞÃ
FELINAR - graficã IRINA CHIRIÞÃ
FELINAR - graficã IRINA CHIRIÞÃ
FELINAR - graficã IRINA CHIRIÞÃ
FELINAR - graficã IRINA CHIRIÞÃ revarsã multitudinea culorilor ºi mirosurilor,
amândoi ºi vom cuvânta în cuget aceleaºi sunetelor ºi atingerilor: roºul îmi cântã
vorbe dãtãtoare de iluzii ºi vom adormi la mirosul de ºofran, în petale de vanilie îmi
loc, vom adormi în vis, prin vis, visul visându- amintesc cremul melodios al fragilitãþii, prin
ne precum o visare... Spune-mi, dragul atingerile aspre ale safirului inspir albastrul...
meu, spune-mi... atingerile noastre oare nu respirã camera, amintirile mele ºi
purtãtoare de suferinþã sau tãcerea toatã din eu întinderile ei? Oare nu respirã pãmântul,
lumea aceasta, tãcerea din vis, visul din þãrâna de afarã tot necuprinsul cerului ºi CONFIRMÃRI
tãcere, visul tãcut, tãcuta visare? Spune-mi... cerul se revarsã în valuri de luminã, lumini
cum crezi tu cã e mai bine pentru noi, pentru violete, albãstrui, albicioase, galbene pal,
OM?” galbene aurii, roºiatice în amurg, lumini
Cuvintele ei... vin, se strecoarã printre negre de noapte peste þãrâna din noi? ªi
gândurile mele, îmi rãscolesc orice ordine, nu apele învierii înghit vânturile prefacerilor,
îmi rãstãlmãcesc propriile vorbe, mi le schimbãrilor, pieirilor? ªi nu vânturile miºcã
însuºesc, mã lovesc de moarte, mã viaþa din ape, nu vânturile fac sã danseze
prãbuºesc învins, zac, îmi plâng durerile... în valuri, sã se împreuneze apele toate?”
cuvintele ei îmi sunt cicatricea din spiritul Puntea: am gãsit cuvântul ce ne
meu... când spunem cã ne dor pãrerile separã, pe noi unii de alþii, pe noi de noi
celorlalþi pe care le au despre noi, de fapt înºine. În ºi între fiinþele noastre sunt atâtea
ne dor cuvintele, ne doare în cuvinte, nu am punþi despãrþitoare, punþi întru singurãtate
ºti sã suferim altfel decât prin cuvinte... rãni ºi înstrãinare... când treci un râu, traversezi
invindecabile, letale deschide cuvântul, în puntea... punþile noastre sunt doar întru
cuvânt stã mãreþia, grandoarea noastrã despãrþire, dacã vrei sã pãºeºti înspre a le
toatã... nu carnea, nu atingerea, nu privirea, traversa, te prãbuºeºti... prãbuºiri în imagini,
nu durerea ºi suferinþa, draga mea... nu ele, în culori, în mirosuri, în forme, în cuvinte, în
doar cuvântul ne aratã cât de mult trãim, ce sunete, prãbuºiri în ceea ce ne deosebeºte,
trãim, cum trãim... cuvântul e realitatea prãbuºiri întru firea unicã ºi diferitã a
noastrã ultimã, draga mea... când spunem fiecãruia, imposibil de reconciliat cu ceea ce
DINTRE SUTE DE CATARGE
51
