Page 49 - 2009_revista_noastra_nr_31-32

cu toþii, acolo ne gândim pe noi, acolo fiind
solul sãrãcit, arid, pietros al locului unde
spunem eu, unde ne spunem pe nume,
unde ne strigãm anxioºi, unde ne place sã
ne refugiem uneori, acolo unde afli cã te
gãseºti, cã exiºti, în locul umbros numit
conºtiinþã... M-am oprit sfios, dar brusc,
din a mai cugeta, am simþit cum ceva din
mine îmi amorþise... îmi îngheþase spiritul...
„De cele mai multe ori când ne privim
în oglinzi avem aºteptãri: aºteptarea de a
ne vedea mai frumoºi, de a ne gãsi mai
chipeºi, de a avea ochi sclipitori, clari, mari,
buze perfecte, zâmbetul sã ne fie ideal,
INVOCAÞIE - graficã Irina CHIRIÞÃ
INVOCAÞIE - graficã Irina CHIRIÞÃ
INVOCAÞIE - graficã Irina CHIRIÞÃ
INVOCAÞIE - graficã Irina CHIRIÞÃ
nasul sã nu-l avem mare, sã nu-l avem nici INVOCAÞIE - graficã Irina CHIRIÞÃ
prea mic totuºi, pãrul sã fie creþ, ori lung, ori staticului, de flãcãrile neîntâmplatului,
ondulat, ori drept, ori scurt, numai sa fie aºa nefiindului, nedormitului, netrãitului, de
cum ni l-am dorit dintotdeauna, sã arãtãm flãcãrile ruºinoase ale unui soi de existenþã
impecabil, sã fim întruchiparea purã a inconsistentã, îmi gâdilã simþurile, îmi
frumosului... ºi oglinizile ne trãdeazã de cele stârnesc gândurile... nu cumva privindu-ne
mai multe, preferã sã ne arate altceva decât în oglindã am putea sã ieºim, sã spargem,
ceea ce aºteptãm noi de la ele... nu ne aratã sã penetrãm, sã pãtrundem, sã evadãm?
cum
cum
cum
ce
ce
ce
însã nici cece suntem ºi nici cumcum suntem, doar O imagine a noastrã ne deschide o portiþã
ni se dã în faþã un chip care e al nostru, cãtre altã imagine de a noastrã, imaginea
care seamãnã cu noi, care suntem noi.... în mult visatã, ieºim, ne strecurãm, ne furiºãm
faþa unei oglinzi nu eºti ceva anume într-un cãtre o lume imaginatã, atât de micã la
eºti
eºti
eºti
eºti
fel anume, eºtieºti pur ºi simplu, eºtieºti ºi nimic început cã abia o putem accepta, de abia
eºti
eºti
mai mult, oglinda e un fel de conºtiinþã a reuºim sã pãtrundem în ea precum un ochi
trupului, ceva mai meschin ºi mai perfid însã prin gaura cheii, precum un fir de aþã printr-
decât ce e conºtiinþa pentru spirit, oglinzile o gãmãlie, ºi apoi atât de mare ne facem
nu sunt exacte, niciodatã sã nu ai pretenþia lumea aceasta, ne punem în jur cãrãmidã CONFIRMÃRI
preciziei de la oglinzi, unei oglinzi o sã-i dupã cãrãmidã, ne facem temelii de lut ars
scape mereu câte ceva din cum arãþi, ºi, pânã la cer, ne înconjurãm de ziduri falnice,
pentru cã îi scapã, o sã vrea sã înlocuiascã reci, ca de stâncã, ne punem apoi de jur
ceea ce nu reuºeºte sã redea, ºi, înlocuind, împrejurul trupului nostru pavãzã dupã
iatã cum te laºi pãcãlit în faþa unei oglinzi pavãzã, scut dupã scut, ne îmbrãcãm din
sã te vezi
sã te vezi
dorind sã te vezisã te vezi... cap pânã picioare din fier ºi zale, apoi ne
sã te vezi
Într-un colþ al încãperii mele un ciob înarmãm pânã în dinþi, ne înarmãm aºa de
de oglindã spart ºade; se joacã în luminã, mult încât devenim noi înºine ºi sabie, ºi
cu luminã, prin luminã; împrãºtie sclipirile pumnal, ºi gloanþe, ºi praf de puºcã, ne
galbene, particule luminoase patinând pe înarmãm ºi stãm în gardã, stãm de pazã,
suprafaþa sa lucioasã; îmi imaginez stãm pe poziþii gata de atac, gata de asalt,
întunericul din noapte reflectându-se în însã nimeni nu vine niciodatã sã ne
prietenosul ciob de oglindã, îmi imaginez asedieze, nimeni nu vrea ºi nici nu ar putea
neputinþa prietenului meu de a cuprinde ºi vreodatã sã intre în fortãreaþa noastrã, ºi
a înnapoia bezna... obscurul scãldându-se aºteptãm aºa fãrã niciun folos, dar mereu
în oglindã, îmbãindu-se, îmbãlsãmându-se, cu fricã, în timp ce deasupra uitãm sã ne
purificându-se într-un amãrât de ciob... facem un acoperiº, ºi ne lãsãm descoperiþi
cãldura stânjenitoare din camerã, ºi toate furtunile ne nãvãlesc, toate vijeliile
fierbinþeala prea familiarã a pereþilor, aerul dau buzna, ºi suntem prinºi de ape, ºi
îmbâcsit de flãcãrile nemiºcãrii, de flãcãrile suntem înecaþi ºi purtaþi de valuri uriaºe
DINTRE SUTE DE CATARGE

49