Page 56 - 2009_revista_noastra_nr_31-32

cu ciudã): doamne, doamne, dacã aº fi avut o
pereche, o pereche care sã mi se potriveascã...
i-aº fi îngrijit tot timpul, aº fi avut grijã sã fie cei
mai curaþi, ar fi fost cei mai frumoºi pantofi. Ar fi
fost gemenii mei, cei doi copilaºi ai mei.
(Trãgându-ºi din nou breteaua): aºa însã... sunt
condamnatã sã mã jenez mereu... de
nenumãrate ori am experimentat maiestuoasa
senzaþie a inconfortului. Bunãoarã, mã sunã o
cunoºtinþã ºi mã invitã în oraº. Sã zicem cã
accept. De altfel, de obicei accept. Nu primesc
prea des telefoane din astea ºi, când primesc,
încerc sã nu refuz pe nimeni. E tare urât sã
refuzi. E ca ºi cum þi-ar zice vânzãtoarea: „N-
avem. Mãrimea aceasta n-avem. Mai încercaþi
ºi în altã parte”. Iar eu nu pot sã fac aºa ceva.
Mai ales cã tata zicea cã orice refuz nu-i de fapt
decât o amânare. Pânã la urmã tot o sã se
întâmple. De fapt, asta e ºi speranþa mea, cã
într-un târziu, care sã nu fie totuºi târziul cel mai
târziu, tot o sã gãsesc... (privind spre public):
unde rãmãsesem? A, da... (spre un spectator
imaginar): Merci, ce drãguþ eºti. Mi se mai
CONFIRMÃRI cineva te ascultã. Te face sã te simþi mai puþin la þinutã, ci pur ºi simplu nu mã încap. Pantofii.
întâmplã sã deraiez... merci cã m-ai atenþionat.
Se vede cã ai fost atent. E frumos sã ºtii cã

împovãrat când ºtii cã existã cineva care este
atent la tine. (zâmbind): o sã-þi memorez chipul.
Poate ne mai vedem ºi cu alte ocazii, poate în
Nenorociþii de pantofi. La fiecare întâlnire trebuie
circumstanþe mai plãcute. Poate ieºim ºi la o
sã întârzii din cauza lor. De vreo douã ori nici nu
cafea... aaa... (chicotind): ziceam cã mi se
m-am mai dus... i-am fãcut sã mã aºtepte
întâmplã sã fiu invitatã în oraº... de fiecare datã
mã îmbrac cât mai finuþ posibil. Îmi gãsesc
pe care îi am îmi clãmpãne. Vouã precis nu vi
repede haine. Tata zicea cã am un talent nativ, degeaba... e cu adevãrat un chin. Toþi pantofii
se întâmplã. Voi nici nu aveþi habar de ce
cã nu semãn cu celelalte femei: mie îmi ºade înseamnã sã mergi ºi sã simþi la orice pas cã
bine cu orice hainã, orice aº pune pe mine se pantoful stã sã-þi iasã din picior, cã e gata s-o ia
înfrumuseþeazã ºi mã prinde de minune. Spre la sãnãtoasa. Toþi pantofii îmi sunt „prea” mari.
deosebire de celelalte fete... eu nu sunt ca Tata mi-a zis cã-s deja un caz pierdut, cã pentru
celelalte fete... toate se plâng cã n-au cu ce sã mine nu mai existã soluþii. ªtiþi, tata e francez, el
se îmbrace, cã fustiþa aia e veche, cã bluziþa iubeºte tare mult frumosul, e nebun dupã modã.
cealaltã nu e potrivitã cu ocazia, cã rochiþa nu De vreo câteva ori am fost împreunã la Paris sã
ºtiu care e prea demodatã, cã blugii stau prea cãutãm pantofi. PA-RIS! Vã puteþi închipui voi
ficºi pe ele, ba cã hainele le sunt prea lungi, ba oare cã nici mãcar acolo nu am gãsit nimic pe
prea scurte, ba cã sunt prea colorate, ba prea mãsura piciorului meu?! Si atunci, pe aeroport ,
mohorâte, cã la nu ºtiu ce material trebuie nu la întoarcere, tata a zis resemnat: „Ma petite fille,
ºtiu ce zorzoane ca sã se asorteze... o mulþime pour toi malheureusement il n’y a pas de
de vãicãreli... sãracele... dar eu nu m-am plâns solutions!” (puþin colericã): câteodatã mã trezesc
niciodatã de aºa ceva. În câteva minute sunt noaptea speriatã ºi-mi zbârnâie capul cu acest:
îmbrãcatã, asortatã, aranjatã, parfumatã ºi... „il n’y a pas de solutions!”. Mã simt ca o vietate
(posomorându-se): ...ºi desculþã în faþa greºit alcãtuitã, greºit plasatã... ca un animal
dulapului cu pantofi. (Oftând): e groaznic! Sã endemic, da, da endemic... ºtiþi ce-i acela
încremeneºti minute în ºir, poate chiar ºi o orã endemic, nu? Dar numai cã eu sunt endemicã
în faþa pantofilor ºi sã nu ºtii cu ce sã te încalþi. pânã-n mãduva oaselor... nu mai existã un alt
Si nu vã închipuiþi cã nu aº ºti ce mi s-ar potrivi endemic din specia mea... endemicã la

DINTRE SUTE DE CATARGE

56