Page 63 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

ESEU grafica: Miruna Beda
În proza scriitorilor şaizecişti în anii ’80: în
anii ’70 a apărut o serie de noi romane, semnate de
scriitorii şaizecişti, având ca subiect obsedantul dece-
niu („Galeria cu viaţă sălbatică”, „Feţele tăcerii”, „Or-
golii”, „Vocile nopţii”). Scriitorul care se apropie mult
de formula noii generaţii, dar îşi menţine principalele
trăsături ale prozei din anii ’70 şi în romanele ulte-
rioare este Nicolae Breban.3 Fănuş Neagu rămâne în
deplină originalitate şi în anii ’80, când va apărea o
nouă culegere de povestiri, „Pierdut în Balcani”, po-
vestiri structurate pe câte un ceremonial bachic: petre-
cere orgiastică în noaptea de Crăciun, ospeţe de
cărnuri piperate şi „înmujdeiate”, băuturi din burdufuri
agăţate de gard etc.
Aspectul apropierii de formula literară a expe-
rimentelor optzeciste este urmărit la scriitorii recunos-
cuţi ca fiind şaizecişti (Constantin Ţoiu, Sorin Titel,
D. R. Popescu, George Bălăiţă, Mircea Ciobanu,
Nicolae Breban, Augustin Buzura, Dumitru Dinulescu,
Paul Georgescu, Norman Manea, Fănuş Neagu, Dan
Rebreanu, Mircea Horia Simionescu). Astfel intere-
sează, în mod deosebit, aspecte ale coexistenţei gene-
raţiilor de critici în anii ’80, iar aici am urmărit, în estetic sau existenţial; personaje purtând psihologii
principal, două aspecte: menţinerea formulei specifice abisale; metafore animaliere susţinând analiza psiho-
de scriitură, împlinită în anii ’60, după cum şi îmbră- logică (tribulaţiile erotice ale lui Rogulski - Don Juan,
ţişarea de către criticii şaizecişti a celei specifice lite- 1981- sunt transformate într-o maieutică a iubirii, ur-
raturii optzeciste, care la vremea respectivă a marcat mărind ieşirea din letargie a eului feminităţii). Consi-
deschiderea specifică generaţiei, fără însă a o nega pe derat chiar “roman de trecere” (trimitere tot la intrarea
cea anterioară. unui şaizecist în perioada creaţiei optzecist – postmo-
În legătură cu proza scriitorilor şaizecişti, pre- derniste), de fapt, scoate în evidenţă, în acelaşi timp,
cizăm că în anii ‘70 a apărut o serie de noi romane, virtuţile şi carenţele scriitorului: intuiţii excepţionale,
având ca subiect obsedantul deceniu: Galeria cu viţă nefinalizate artistic, dintr-o inexplicabilă grabă.
sălbatică de Constantin Ţoiu, Feţele tăcerii, Orgolii, Apropierea maximă de formula postmoder-
Vocile nopţii de Augustin Buzura. Se distinge şi o nistă este în Drumul la zid (1984) unde conflictul on-
orientare spre romanul cu sugestii mitice şi simbolice tologic dintre ficţiune şi realitate atinge cote
prin Sorin Titel (Femeie, iată fiul tău!), D. R. Popescu, paroxistice; tendinţa de desacralizare a epicului (după
George Bălăiţă etc., precum şi spre romanul de reflec- modelul utopiilor negative moderne) este înlocuită
ţie filozofică şi morală cu romanele lui Mircea treptat cu intenţia de idealizare a cotidianului; autorul
Ciobanu (Istorii). părăseşte identitatea ascunsă a unui om obişnuit, con-
Astfel, George Bălăiţă, în romanele Ucenicul struieşte un traiect existenţial exemplar, dar fracturat.
neascultător (1977) şi Lumea în două zile (1975) Păstrează însă sensul mitic şi cel simbolic: În acest
creează o compoziţie a cărţii bazată pe sistemul obser- roman încape totul: de la aluviunile de informaţie cul-
vatorului observat, naratorul este multiplicat în siste- turală şi material epic brut, până la pastişa biblică in-
mul de cronicari ce consemnează. Literatura devine teriorizată. Omniscienţa romancierului este redusă de
o ucenică neascultătoare, dar textul îşi păstrează co- neimplicare până la capăt în propriul său scenariu;
erenţa. Sunt menţinute modelele Camus, Kafka, eroul rămâne un sfânt fără viaţă mistică autentică; şi
Faulkner, nu mai contează subiectul, ci demonstrarea unul şi altul experimentează impostura.4 Personajele
modernităţii. Proza publicată în 1983, Nopţile unui nu conving – mai ales atunci când cochetează cu sinu-
provincial, a fost apreciată ca lipsită de intensitatea şi ciderea, pentru că pot găsi mereu salvarea în sinuci-
densitatea creatoare din romane. Se apropie deci de dere. De cele mai multe ori, un episod e dezvoltat până
ficţiunea postmodernistă, diferit realizată prin plim- la golire de sens, ieşind prin alt episod, dar care nu are
barea autorului prin faţa unor personalităţi. nicio legătură cu celălalt. Apropierea de proza con-
N. Breban este scriitorul care se apropie mult temporană lui se remarcă începând cu romanul Buna-
de formula noii generaţii, dar îşi menţine principalele vestire (1977), unde autorul insertează teoretizări
trăsături ale prozei din anii ‘70 şi în romanele ulte- asupra producerii teatrului, epicul stă sub semnul di-
rioare: obsesia incongruenţei semnificative de ordin
3. În Drumul la Zid (1984), conflictul ontologic dintre ficţiune şi realitate atinge cote paroxistice.
3. În Drumul la Zid (1984), conflictul ontologic dintre ficţiune şi realitate atinge cote paroxistice.
4. Mircea Martin, « Un postmodernism neţărmurit » în România literară, nr.4, 1998
5. M. Zaciu, M. Papalagi, A. Sasu, Dicţionarul Scriitorilor Români, I, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, p.375
60 REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44