Page 91 - 2013_revista_noastra_nr_39-40
P. 91

DEBUT
                                                                                         DEBUT
                                                                                         DEBUT
                                                                                         DEBUT
                                                                                         DEBUT
                                                                       Era punctul culminant al apusului, fiindcã
                                                               soarele arunca luminã portocalie pe mugurii
                                                               plopilor ºi-ai teilor, care mai apoi picura pe
                                                               pãmânt în stropi mari, pe lângã pete de umbrã.
                                                               Întunericul prindea deja putere înspre cerul de
                                                               Est ºi oraº. Numai ºinele strãluceau tare,
                                                               aproape alb de aici de sus. Cerul aredea aºa
                                                               cum au ars si ruinele din garã odatã, exact dupã
                                                               ce-au fost case de hamali nenorociþi, nenorociþi
                                                               de sãrãcia pe care o purtau odatã cu tãbliþele
                                                               aurii de pe piept, sã le frigã inima…
                                                                       Ce-a fost viaþa ei? Un joc cu “ce-o sã
                                                               spunã lumea”. Într-un destin aºa mãrunt ca al
                                                               ei, un singur lucru a fost mai presus de “lume”
                                                               ºi de ce-i place sau nu acesteia, cu colegi, cu
                                                               amici, cu tanti Dorica Nacu de la parter ºi cu…
                                                               acei fiecare ai ierarhiei. Datoritã lucrului ãluia se
                                                               chinuie ea acum, într-un acum permanent.
                                                               Acum femeia e o jucãrie scoasã din cutie, din
                                                               cutia ei cu griji de toate zilele. Nu sunt doar
                                                               metafore care îi înfloresc în minte, a aflat cã viaþa
                                                               e un joc cu totul. De ce e ea nefericitã?
                                                                       De aici de pe pasarelã totul pare clar ºi
                                                               totul-tot se rezumã la un lucru: trecutul e tot, ºi
                                                               Adrian e trecut. Într-un destin chinuit ca al ei, în
                                                               care, din joacã, Dumnezeu tuºeºte în loc sã
                                                               sufle, ce-i o moarte tragicã acum sau una la fel,
                                                               cu ceva ani în urmã? Pentru ea, dacã pleacã
                                                               acasã ºi suferã ca ºi pânã acum sau doar dacã
                                                               pleacã acasã, îi e tot una. Poate sã plece cu
                      grafica: Andreea Grigoricã
                      grafica: Andreea Grigoricã
                      grafica: Andreea Grigoricã               trenul, sã disparã ca pãcãtosul de Fane. Pânã
                      grafica: Andreea Grigoricã
                      grafica: Andreea Grigoricã
                                                               atunci, soarele se joacã în pãrul ºi pe faþa ei – o
                             clasa a IX-a E
                             clasa a IX-a E
                             clasa a IX-a E
                             clasa a IX-a E
                             clasa a IX-a E
                                                               joacã!                   Cristina ILIESCU
                                                                                        Cristina ILIESCU
                                                                                        Cristina ILIESCU
                                                                                        Cristina ILIESCU
                                                                                        Cristina ILIESCU
               stãtea cu umerii adunaþi si mâinile în buzunare,                          clasa a XI-a G
                                                                                         clasa a XI-a G
                                                                                         clasa a XI-a G
                                                                                         clasa a XI-a G
                                                                                         clasa a XI-a G
               asteptând cu picioarele încruciºate cât ea îl
               mângâia pe Adrian, sau îi dãdea bani. Tot Fane
               se depãrta pe aleea din faþa blocului cu prietenul
               lui cu tot. La înmormântare, de astã datã cu un
               tricou negru, acelaºi Fane stãtea cu mâinile
               îndesate în buzunare ºi cu chipul imobil. A plecat
               înainte sã i-l bage in groapã. Dispãrea încet,
               încet, lãsând în urmã fumul unei þigãri tari ºi
               pentru Zenaida, dispãrut a rãmas ºi azi. Era un
               Pinocchio, o marionetã care îl controla pe
               Adrian ºi odatã cu el, ºi viaþa ei, agãþatã de a lui.
               Ce hazard face din pãpuºã, pãpuºar? I l-a
               stricat. Deºi stricat era el, Adrian, încã dinainte
               sã o cunoascã! Bea mereu, ºi poate de aia a ºi
               luat-o, aºa urâtã cum era, sã bea liniºtit, sã n-
               aibã grija codrului de pâine de pe masã. Poate-
               a fost un ascuns ºi un miºel toatã viaþa ºi mai
               bine de-a murit, s-o lase în pace. Din cauza lui
               n-a putut ºi ea sã fie ca Ancuþa, cu doi copii,
               unul vesel ºi celãlalat mai blânduþ.
                       Dar dacã nu era vina lui, pur ºi simplu, a
               nimãnui ºi-a nimãnui? Firesc, clar cum se aude
               un tren din zarea din ce in ce mai apropiatã, aºa
               era ºi el, Adrian, un bãiat ca ceilalþi, care s-a
               aºezat la locul lui cu o fatã normalã, o fatã ca
               ea. Bea ºi el, ca orice bãrbat. A murit tot acelaºi
               Adrian, ca un om oarecare, ca un pãcãtos cum
               suntem noi toþi, urmaº de-al lui Adam ºi-al Evei.
               Aºa s-a jucat Dumnezeu sã fie: oamenii – niºte            grafica: Rãzvan Turturicã
                                                                         grafica: Rãzvan Turturicãurturicã
                                                                         grafica: Rãzvan T
                                                                         grafica: Rãzvan Turturicãurturicã
                                                                         grafica: Rãzvan T
               pãcatoºi.
                                                                                clasa a X-a E
                                                                                clasa a X-a E
                                                                                clasa a X-a E
                                                                                clasa a X-a E
                                                                                clasa a X-a E
                  REVIST  A  NOASTRÃ      nr . 39-40                                                    87
                  REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
                  REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
                  REVIST
                  REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
                                                                                                        87
                                                                                                        87
                                                                                                        87
                                                                                                        87
   86   87   88   89   90   91   92   93   94   95   96