Page 87 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
Se gândea cã studentul acesta e cam
blânduþ pentru vârsta lui. Aºa închis în el ºi
ascuns, parcã nu îi stãtea bine. Pãrea sã aibã o
problemã. Poate cã va trebui sã-l evacueze dacã
se aratã tot aºa de morocãnos. Nu ºtii niciodatã
cu copii ãºtia! În urma dânsei, privind perdeaua
verde-fistic, bãiatul se gândea. În aceeaºi stare
meditativã se ridicã sã-ºi strângã câteva caiete
într-un ghiozdan. Deºi mai avea destul de mult
timp pânã sã trebuiascã sã se ducã la facultate,
totuºi se pregãtea de plecare.
Afarã, în lumina ceþoasã ºi gãlbuie era
frig. Ar fi trebuit sã îºi ia ceva la gât, însã nimeni
nu se mai gândeºte la asta. Din interior pãrea
mai cald. Privi înapoi spre casa îngustã, cu un
etaj micuþ, acoperitã în bob de orez prin
crãpãturile cãruia intrase praf. Pãrea aºa de
deprimantã! Oftã uºor ºi miºcã a negare capul,
zâmbind încât pãrul blonduþ sã i se legene pe
frunte. Mãcar bine cã nu returnase încã la
bibliotecã cartea lui Asimov. Se îndreptã spre
parc, gândindu-se, cum ar zice doamna Nela,
la nemurirea sufletului.
“Parcã ninge cu frunze”. Aºezat la
trunchiul unui copac gros, începu, senin, sã
citeascã.

***
***
***
***
***
Sub aburii dimineþii ºi ai ceaiului, femeia
pregãtea micul dejun. Pânã ºi din hol mirosea a - Mai ales el! Numai sã vezi cum s-a uitat la mine
gem de mãceºe. Lângã ea, soþul juca între cândva... ºi am mai auzit ºi unele chestii teribile,
degete o linguriþã. teribile, îþi spun! Or fi periculoºi, nu ºtii niciodatã
- Te rog, dã-mi tu ºerveþelele, Otilia. Cu o mânã, cu oamenii!
Otilia îi dãdu ºerveþelele, iar cu cealaltã îl
mângãie pe pãr. Bãrbatul râde, apucându-i nasul Dupã ce o lãsã pe Otilia, observã cã mai
între degete. e pânã sã înceapã programul, aºa cã se abãtu
- Mersi pentru ºerveþele, dar þie þi-a crescut nasul. pânã în parc. Dacã nu ar fi avut costumul ãsta
- Ba nu! urâcios, s-ar fi aºezat lângã un copac.
- Te alinþi ca o pisicã...
***
***
***
***
- Ei, ºi ce dacã? ***
- Nu-mi plac pisicile. Toþi bãtrânii râdeau, râdeau hohotind ºi
- Bine cã-þi plac eu... o privi pe Otilia ºi vãzu o întizând pielea pe oasele uscate acolo unde
femeie cu un chip englezesc, cu nasul lung ºi cândva fuseserã pomeþi. În centrul lor stãtea unul
subþire, cu ochii mici. Nasul meu e ca acum 10 cu pãrul alb, care povestea:
ani, zise. - Aºa era de haios cerºetorul acela! Sã vedeþi
- Chiar, acum 10 ani eram în gazdã la moºul numai cum fãcea... ºi bãtrânii râdeau, în ciuda
ãla? zilei ploioase.
- Nu, cred cã tu nu veniseºi încã. - Haios eºti tu, mãi nea... zise un altul cu chelie
ºi grãsun.
Cum o vede intrând în holul instituþiei, o Singur în camera sa, când nu mai era
colegã slãbãnoagã întreabã: mãscãriciul care sã alunge umbra lãsatã de
- Otilia, iar te-a adus morocãnosul tãu? mâinile morþii, privea prin perdeaua fistichie,
- Da, da, rãspunse grãbitã în timp ce urca spre dincolo de cerul albicios. Uneori avea ochii
birou. În urma ei, colega ºi o fatã de la Finanþe umezi, ca de cremene, mai ales când se gândea
vorbeau încetiºor: cã soþia lui cu nasul lung ºi subþire nu mai e, nu
- Uitã-te la ãºtia, ce morocãnoºi! Trebuie sã aibã mai e de multiºor.
o relaþie foarte proastã, pentru ca sunt foarte - Sunt un bãtrân morocãnos...îºi spunea din când
închiºi... în când omul care, târziu ce-i drept, a învãþat sã
- ªi mai ales el... fie reptilã.

REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40 83
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVIST
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
83
83
83
83