Page 90 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
Ars Nova
Lucrarea a fost prezentatã la concursul Ars Nova Ars Nova unde a obþinut premiul al III-lea la
Ars Nova
Ars Nova
sectiunea prozã de scurtã întindere. (ediþia a X-a, Brãila, mai, 2012)
Jucãria
Jucãria
Jucãria
Jucãria
Jucãria
Învârtitorile se miºcã necontenit, împinse mijloc cu o curea. Avea ºi o gramadã de amintiri
de mâini mici, sub avântul picioruºelor grãsune. de povestit: mai ºtie ea, Zenaida când era prima
Nici o clipã nu rãmân goale, întocmai leagãnelor. la catalog? Cum arãtau ºorþurile apretate ºi
Dacã cineva pleacã dintr-unul, va fi ocupat mai bentiþele albe? Doamne, Doamne, cum au trecut
devreme sau pânã rãmâne nemiºcat. anii! Parcã acum câteva zile completau oracole
Toboganele gem ºi scârþâie sub greutãþi uºoare, si învãþau pentru extemporale.
privind de la înãlþime pendularea coloratã a -Draga mea, tu cum o mai duci? De când
leagãnelor, pietriºul locului de joacã, freamãtul cu Adrian, cum îþi mai e? Imediat, are loc un
parcului mititel ºi strâmt, umbrit de ziduri, de impact în pieptul Zenaidei. Apoi, timid:
sãlcii. Balansoarele oscileazã între pãmânt ºi - Uite, azi sunt atâþia ani… povestea se
cer, pãmânt ºi cer. Se opresc numai dacã vreo scurge încet de pe buzele femeii, aceeaºi ºi
odraslã mai bine fãcutã vrea sã-ºi suspende aceeaºi poveste, cu minciuni, cu “sã nu creadã
speriatul partener, care încearcã un început de lumea…” dar în mintea ei rãsar imagini ca un
scâncet. Locului de joacã îi place sã fie ceea pumnal în carne: searã, ficat, spital, miros, mâini,
ce este? Nu-l dor paºii repezi ºi deºi? Noaptea stare de inconºtienþã, seringi, salã de aºteptare,
îi e frig sau se bucurã de odihna întunecoasã? cearcãne ºi urâþenie, apoi “nu s-a putut”.
ªi locul de joacã poate fi serios, dar e un joc Femeile vorbesc pe un ton mãrunt, jos, dar în
pânã ºi sã afli asta. Cine l-a fãcut prima datã a Zenaida s-a spart ceva. Era peretele rezistenþei
fost crud, ca Dumnezeu când tuºeºte în loc sã format din praful creat zi de zi, de acþiuni
sufle ºi elibereazã din blândele-i palme, un destin mãrunte. Zâmbesc, un moment încurcate. Dar
mic ºi chinuit, când ar fi putut sa facã unul ca ea, Anca-Ancuþa, ce mai face? Ce-i mai fac
celelalte. copiii? Ce sã facã, slavã Domnului sunt sãnãtoºi
ºi veseli. Robert, cel mare, e plin de viaþã ºi nu
stã o clipã! Tudoricã e mai blajin de fel, dar sã-l
auzi ce ales vorbeºte! Cât despre ea, e cum o
ºtii, sãnãtoasã sã fie numai, sã munceascã,
ciripea fosta colegã, bucuroasã cã poate sã
schimbe subiectul dureros.
Printre strângeri prietenoase de mânã ºi
vorbe femeieºti, apoi dupã despãrþire, niºte
gânduri uºoare, aproape goale, se ridicã
dintr-un cap mic sã pluteascã deasupra oraºului:
“Biata de ea, ce fel a ajuns! Singuraticã si urâþicã
a fost mereu, dar aºa… cum mai face viaþa
dintr-o femeie, o vãduvã! Comoditatea e
comoditate, dar pãrul scurt, grizonat ca la bãrbaþi
e o neglijenþã! Sã nu mai spun de pardesiul lung,
bãrbãtesc, iar pe dedesubt, fusta ºi riduri, ºi
cearcãne! ºi doar nu suntem femei bãtrâne, ce
Dumnezeu? Dar ce sã-i faci, viaþa e asprã cu
grafica: Beatrice Bãluþã
grafica: Beatrice Bãluþã unii…”
grafica: Beatrice Bãluþã
grafica: Beatrice Bãluþã
grafica: Beatrice Bãluþã
clasa a IX-a G
clasa a IX-a G
clasa a IX-a G
clasa a IX-a G Zenaida merge mai apãsat, tot mai
clasa a IX-a G
apãsat ºi îºi simte gândurile, cu ceva timp în
I-ar fi plãcut lui Adrian sã aibã un copilaº? urmã blânde, line, acum revãrsându-se. Sã
Ca ceilalþi mititei care miºunã de aici acolo, spunem cã “al ei” nu l-ar fi cunoscut pe Fane…
înapoi… Sã-l þinã în braþe ºi ea ºi el, sã-l fi iar apoi îi strãfulgera în minte omul acela scurt,
învãþat tâlcul unei jucãrii sau povestea unui ca un copil, ca o pãpuºã cârnã cu buze groase
Harap-Alb… Acum, dupã, copilaºul ar fi putut ºi tâmple late, cu degete urâte ºi noduroase.
sã-i aline zilele ºi sã le râdã batjocoritor în faþa Mergea ca o marionetã cu genunchii depãrtaþi
dupã-amizelor reci, goale, în splendoarea ºi se uita, ori urât ori nepãsãtor pe sub pãrul
neºtiinþei, a naivitãþii lui. Dacã ar fi fost în cãminul netuns, ca mãtasea de porumb. Fane nu spunea
lor o aºa creaturã, poate Adrian ar fi fost mai niciodatã mai nimic. κi ridica bãrbia ºi îºi dãdea
îngãduitor ºi n-ar mai fi murit îndatã, fãrã sã se pãrul pe spate cu un gest la fel de nepãsãtor ca
gândeascã de douã ori înainte. toatã fiinþa lui, înãlþându-ºi în aer braþul de
-Vai, Zenaida! Zenaida Bãlãiaº! rãsuna slãbãnog. Deºi era prietenul cel mai apropiat al
o voce în apropiere pe undeva. O opreºte o soþului ei, Zenaida ºtia despre acesta atât cât
femeie blondã, cu pãrul umflat ºi buclat. Avea spunea el însuºi, adicã “mai nimic”. Fane i-l lua
trãsãturi delicate si o rochie roz-pal, strânsã pe serile la o bodegã, Fane aducea tablele, Fane
REVIST
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
86
86
86 REVIST A NOASTRÃ nr . 39-40
86
86