Page 93 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
DEBUT
strãpunge ca un val de luminã albã ºi se preface
într-o irizaþie care clãdeºte o atmosferã extaticã.
El ne oferã prilejul recunoaºterii sau regãsirii,
fiind expresia facultãþilor ºi energiilor care s-au
eliberat temporar de satisfacerea imperativelor
biologice fundamentale. Finalul acestuia este
neîndoielnic: bucurie deplinã, euforie sinonimã
cu sentimentul sincer al libertãþii, al saturaþiei
nevoii de evadare.
Complexitatea jocului dezvãluie o nouã
laturã, latura paradoxului, pe marginea cãreia
descoperim cã omul care se joacã obþine trãirile
neaºteptate din partea condiþiilor. O primã
antitezã se remarcã la nivelul «libertate-reguli»,
cãci regulamentul impune, iar libertatea oferã;
însã actul care le cuprinde pe amândouã este
jocul. «Homo ludens» aprobã cã regulamentul
prestabilit al jocului menþine starea de
concentrare ºi implicare deplinã, iar libertatea
þine de subiectivitate: fiecare om ºtie cum aratã
libertatea lui, o construieºte pe mãsura sa, iar
din gama vastã a jocului îºi va alege ce i se
potriveºte; ºi însãºi posibilitatea de a alege
implicã libertate din partea jocului.
Prin acest act, deseori, ne exprimãm
dorinþele de a evada, însã paradoxal, jocul este
prins într-un spaþiu fix, delimitat de timp. Situaþia
este similarã cu cea anterioarã, cãci, atunci când
evadezi, ºtii încotro o vei face, iar dacã ceea ce
alegi este sfera ludicã, spaþiul ºi timpul vor fi
fixate de tine însuþi sau împreunã cu partenerii. grafica: Diana Mitrea
grafica: Diana Mitrea
grafica: Diana Mitrea
grafica: Diana Mitrea
grafica: Diana Mitrea
Continuãm sã ne ciocnim de ideea «joc- clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
clasa a IX-a A
maturitate». Iniþial, jocul a fost destinat copiilor.
Ceea ce insereazã opoziþia este cã prin joc, apoi prin culturã. Triburile primitive, necivilizate
copiii se pot pregãti pentru maturitate. Din fericire, au ºtiut mai întâi sã se joace, sã-ºi
acesta s-a extins în lumea adulþilor, cãpãtând o îndeplineascã riturile ºi tocmai dupã mulþi ani,
nuanþã creatoare de culturã ºi acceptãm ideea studiind evoluþia omului s-a clasificat în culturã.
lui Johan Huizinga: «Colecþia protestelor ludice Deci primordial, jocul, iar rezultatul lui nepreþuit-
ale fiinþei mature este cultura». Pornind de la cultura.
aceastã idee, ni se deschid ochii pentru a zãri Vorbind despre urmãrile pe care le
diversitatea jocului. creeazã jocul, nu pot fi decât cele mai potrivite.
Jocul este ubicuu, resimþindu-se în Cultura este ca un sâmbure de recunoaºtere
variate domenii: de la joaca sincerã a copiilor personalã, apoi cel mai bun lucru cu care ne
ajunge la competiþii sportive, utilizarea unui putem afiºa oricând, în orice loc. Dacã jocul este
instrument muzical, jocuri de societate, un desãvârºit creator de culturã, iar cultura ar
literaturã, teatru, dans, iar eu consider cã lista trebui sã fie nelipsitã, atunci prezenþa jocului
poate continua, deoarece unde este omul este devine vitalã pentru societate ºi pentru spiritul
ºi jocul. Aceastã gamã a domeniilor în care se civic. Dar sã nu ne hazardãm, sã nu pornim în
remarcã prezenþa spiritului ludic formeazã un cãutarea simþului ludic ºi sã nu ne simþim obligaþi
tot unitar ºi anume cultura. Profitând de tema sã învãþãm a ne juca, deoarece acest lucru
propusã, sesizãm ºi un joc lingvistic: «a juca», trãieºte în noi. Ne jucãm foarte des; de multe ori
tradus în limbile englezã, francezã ºi germanã poate nici nu observãm.
este «to play», «jouer» ºi «spielen». Dovada Omul care se joacã zâmbeºte... Am
simplã cã jocul se resimte în utilizarea unui început aºa ºi finalizez similar, cãci e corect:
instrument muzical este cã în limbile menþionate, Homo ludens este un fericit. Jocul reprezintã o
«a cânta la chitarã» echivaleazã cu «to play complexitate de stãri, implicã sentimente
guitar», «jouer de la guitare» sau «Gitarre puternice, are urmãri pozitive ºi stã în noi mereu
spielen». La fel ºi a practica un sport: «to play ca un miez inefabil de putere; este peste puterile
volleyball». De asemenea, cunoaºtem ºi noastre de a-l încadra în cuvinte, în tipare, de
termenul popular pentru a dansa- a juca. Iar a-i stabili limite. Însã Homo ludens, omul care
atunci când te înrolezi într-o piesã de teatru ºtii se joacã, simte; iar a simþi acest vertij al jocului
foarte bine cã joci. În urma celor spuse, verdictul în toatã esenþa lui nu poate fi decât o fericire
este clar: jocul este un veritabil fondator de mirificã, incomparabilã cu plãcerea propusã sau
culturã. Jocul face cultura ºi nu invers, iar acesta promisã. Din acest motiv, fiecare dintre noi îl
este scopul fundamental al jocului. «Homo îmbracã pe Homo ludens, iar omul care se
ludens» a existat dintotdeauna, mai întâi prin joc, joacã, necontenit zâmbeºte!
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVIST
89
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40 89
NOASTRÃ
. 39-40
nr
REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
REVIST
A
89
89
89