Page 42 - 2009_revista_noastra_nr_31-32

iaþa...
GEORGIANA
GEORGIANA
GEORGIANA
GEORGIANA
GEORGIANA
NEDELCU
NEDELCU
NEDELCU
NEDELCU
NEDELCU
clasa X-a F
clasa X-a F
clasa X-a F
clasa X-a F
clasa X-a F
Mare om, mare caracter......
Mare om, mare caracter...
Mare om, mare caracter
Mare om, mare caracter
Mare om, mare caracter...
S-a ºters dupã atâta vreme
amprenta lui din cartea asta ponositã.
S-a ascuns prin hohote de plâns
fiecare voce, fiecare ins
închis în colivia-i de argint
la atingerea unui clinchet
s-a stins;
îi displace sã fie eclipsat
de acele false „frumuseþi”.
EL ºtie,
EL cunoaºte.
Poate sã vorbeascã despre... veleitãþi.
Ironizeazã...
ºi-ar putea sã dea cu pumnu’n masã!
DEBUT Orice faptã aparent inofensivã
i se pare.. caraghioasã.
EL, continuu se...”cultivã”...
Nu... nu s-ar mai atinge nimeni de
preþioasele valori
dac-ar ºti cã, straºnic, acolo este pãzitor
EL-un mare om, un mare caracter.
E modest, considerându-se un zeu.
I-ar plãcea sã aplice
pe fiecare pânzã de culoare gri
o faptã mare din a lui viaþã,
ºi-o istorie întreag-ar construi...
Dar nu-i mai pasã,
ºi-a pierdut curajul,
ºi-a pierdut îndemânarea.
A îmbãtrânit, cum se mai poate
sã-ºi mai bage nasul
acolo unde nu îi fierbe oala...
I s-a încovoiat spinarea de-atâtea
responsabilitãþi.
I-ar plãcea sã stea un pic...
sã ia în piept tot aerul
din faþa-i
crestatã de vânt, ca o stâncã...
Sau poate s-o ia de la capãt.
Sã fie iar, ca alte dãþi,
ªarmant, impresionant... ºi plin de...
veleitãþi...
DINTRE SUTE DE CATARGE
42
iaþa...
V V V V Viaþa...
iaþa...
iaþa...
Povestesc viaþa...
cer senin, raze de catifea,
copaci uitaþi, frunze rãtãcite.
Munþi plictisiþi, suflete rãnite..
Panseluþe ca un soare, în mii de culori,
ºi lacrimile ce curg, pe mâini ºi pe picior...
Lalele înflorite, cu sevã dulceagã,
... ºi vise ne-mplinite, din lumea întreagã...
Frunze verzi zburând, acolo, aici,
aproape,
ºi-un plumb atât de greu, apãsând pe
pleoape...
O pãpãdie ruptã din marea de flori,
ºi þipete-n tãcere, pline de fiori...
Un strop de infinit, un minunat apus,
ºi un urlet mut... ce vrea sã fie spus...
Petalele cãzute din trandafiri firavi
ºi-o dragoste pierdutã în patul lui sãrac...
Copii în parcul umed, pe leagãne
strigând...
O inimã rãnitã, rãnitã de un gând...
O pasãre în zbor, cu aripi desfãcute...
Iluzii deºarte, în scrum prefãcute...
Eu singurã aici, cu inima de fier...
Un nor argintiu, alunecând pe cer...
Lasã timpul sã treacã, e firesc, e natura
Dar nu-l lãsa sã treacã pe lângã tine...
vieþii...
Lumina mea?...
Lumina mea?...
Lumina mea?...
Lumina mea?...
Lumina mea?...
Te-am regãsit. Eºti radiant din nou,
se pare
cã vremea rece þi-a priit.
Sau poate doar un pic de depãrtare
þi-a arãtat unde-ai greºit.
Nu þi-aº mai ieºi în drum nicicând,
de-aº ºti cã nu este nevoie.
Dar sunt un om,
un simplu om;
ºi mi-aº dori mãcar de la distanþã
sã prind din zbor,
dacã mã laºi,
o noua razã de speranþã.
Cã te-oi descoperi cu totul,
în toatã plinãtatea ta.
Cu griji, dorinþe, vise multe,
ºi-un singur gând spre fiinþa mea.
Mi-ar fi de-ajuns,