Page 133 - 2015_revista_noastra_nr_43-44

PAGINILE Alexandra Bogdăneanu

Hoţul de suflete

Stăteam la fereastră şi priveam cum picăturile întors pe pământ. Nu îmi păsa. Adică, nu îmi mai păsa.
de ploaie loveau asfaltul. Ceva mă îndemna să ies şi Eram, ca data trecută, înconjurată de fantome. Pluteam
să alerg prin ploaie. Şi aşa am şi făcut. Alergam, ne- lin pe stradă şi mă gândeam. Atunci mi-am dat seama.
păsându-mi că eram udă leoarcă. Brusc, ploaia s-a în- La început, nu aveam atâta putere, de aceea am leşinat
teţit. Eu eram deja departe de casă şi pe deasupra, nu imediat ce am devenit un hoţ de suflete. Acum, după
aveam umbrelă. Am căutat un loc unde să mă adăpos- mii de ani, mi-am dat seama cum o făceam, cum furam
tesc până ce ploaia s-ar fi domolit. Tot ce am putut suflete. Pentru că aveam putere. Aveam puterea!
găsi era o stradă întunecată, acoperită de crengile unor Mi-am mai dat seama şi că atunci când totul se întu-
copaci. Am înaintat. Ploaia părea că nu se va opri cu- neca, eu nu mai eram; deveneam hoţul de suflete. Cu-
rând. Parcă venită de nicăieri, o umbră s-a strecurat în rând după realizarea asta, totul s-a întunecat. Urma să
spatele meu. Îmi era teamă şi am început să alerg. devin iar hoţul de suflete.
Parcă hrănindu-se cu teama mea, umbra se întindea tot Când mi-am revenit în simţiri, am conştientizat
mai ameninţătoare în spatele meu. că adevăratul meu eu nu mai exista. Nu mai ştiam
Pentru o secundă, am crezut că era umbra nimic despre trecutul meu. Nu mai ştiam nici măcar
mea, dar din păcate, nu era. M-am uitat cu teamă în cum mă cheamă. Ştiam doar că sunt hoţul de suflete.
faţă, constatând că am dat de o fundătură. M-am întors Îmi aminteam doar trecutul hoţului de suflete, adică a
şi am văzut un om în negru, cu pielea albă şi ochii noului „Eu”.
roşii. Se apropia de mine cu repeziciune. Lucrul care Am văzut pe stradă un singur om, în rest, eram
mă înspăimânta cel mai mult la el era faptul că nu doar eu cu fantomele. M-am îndreptat spre el, vrând
alerga, nici nu mergea. El plutea. Eram deja lipită de să-l întreb unde sunt, dar când am ajuns, m-am uitat
perete. Omul îmbrăcat în negru mi-a zis: fix în ochii lui. Îl hipnotizam. Nu voiam să fac asta,
- Tu! Tu eşti! Te caut de milenii! dar nu mă puteam opri. Eram însetată de putere. Îi sim-
Îmi era mai frică ca oricând. ţeam durerea, dar nu aveam de ales. Ştiam prea bine
- Ci... cine eşti? am murmurat eu. că nu mai aveam cale de întoarcere. O forţă nevăzută
Omul în negru m-a privit cu ochii săi roşii. ne ridica pe mine şi pe victima mea în aer. Îi vedeam
- Sunt hoţul de suflete. Sau cel puţin am fost… faţa în timp ce se albea. Sufletul îi ieşea din trup. Era
spuse el râzând. ciudat, arăta ca un abur. De mii de ani făceam asta, dar
Avea un râs care îmi făcea pielea de găina. abia acum simţeam ceva. Ceva ciudat. Parcă mă.. . mă
- De ce zici asta?! am strigat eu speriată. simţeam ca şi cum, ca şi cum regretam ceea ce fă-
- Pentru că acum tu îmi vei lua locul. ceam. Dar asta nu era posibil! Nu eram o oarecare. Nu
După ce a zis asta, un abur a ieşit din el şi a in- eram un simplu muritor. Nu! Asta nu era posibil.
trat în mine. Omul în negru a râs pentru ultima oară, M-am uitat din nou în ochii lui. Parcă implorau îndu-
apoi s-a făcut scrum. Eram ameţită şi simţeam cum rare şi parcă ceva mă forţa să regret ceea ce făceam.
capul mi se învârte. Apoi totul s-a întunecat. Eram înfuriată pentru asta. I-am redat sufletul şi l-am
Când m-am trezit, nu eram eu. Eram îmbrăcată privit preţ de câteva secunde cum îşi revenea, apoi mi-
în negru, aveam pielea albă şi ochii roşii. Eram ca am luat zborul.
hoţul de suflete, asta pentru că eu devenisem hoţul de Din clipa aceea, am jurat că nu voi mai fura
suflete. Dar ce înseamnă asta? niciun suflet.
M-am uitat în jur. Nu era nimeni. Sau cel puţin,
asta am crezut atunci. Când m-am uitat
mai bine, am văzut sute, nu, mii de aburi
albi care se mişcau de colo-colo. Dar nu
erau aburi, erau fantome. M-am speriat
şi am ţipat, dar tot ce mi-a ieşit din gură
a fost un mormăit straniu. În clipa aceea,
toate fantomele s-au întors spre mine şi
m-au înconjurat.
După ceva timp de stat de vorba
cu fantomele, am aflat straniul adevăr.
Eu le transformasem în fantome acum o
mie de ani. Dar asta nu era posibil. Eu
nu aveam mai mult de cincisprezece ani.
Sau cel puţin atâţia ani aveam înainte să
se întunece totul.
Am vrut să plec, dar imediat
totul s-a înceţoşat din nou.
Când m-am trezit, eram în aer cu
o femeie. Îi furam sufletul. Apoi, ne-am

130 grafica: Andreea Roxana Rogoz REVISTA NOASTRĂ nr. 43/44