Page 103 - 2014_revista_noastra_nr_41-42

Ioana Alexandru ÎN IANUARIE

Povestea şi aspiraţiile primului festival

de teatru independent din Focşani

A început pe Facebook,
ca mai toate poveștile de
dragoste și succes din 2010
încoace. Mihai Cojocaru a
terminat și el la CNU în
generație cu mine, a intrat la
actorie la UNATC și a făcut
un grup de Facebook în apri-
lie anul trecut, unde i-a invi-
tat pe toți oamenii pe care-i
credea dornici să facă ceva
pentru comunitatea în care
s-au dezvoltat. Am început
să lucrăm și-a fost frustrant,
și ne-am dat licențele (câțiva
dintre noi) și-a fost obositor,
și am depus un proiect la
Primărie și-a fost râsu-
plânsu. Pe 3 iulie, Mihai
scria pe pagina personală de
pe o rețea de socializare:
M-am angajat ca PR la o companie indepen- “Știam că e greu să faci un festival, dar nu credeam că
dentă de teatru. Unul dintre spectacolele produse de e aproape imposibil.” E greu dacă ai un buget satisfă-
companie urma să aibă o reprezentație la Focșani. Cu
cător, e aproape imposibil dacă îți propui să faci un
câteva săptămâni înainte, mă sună o doamnă (fără să festival de bunăvoie așa cum ne-am propus noi. Con-
știe cine și de unde sunt) și îmi reproșează că prețul ceptul este, din punct de vedere financiar, alunecos.
biletului e prea mare, mai mare chiar decât în Nu s-a pus niciodată problema ca organizatorii să fie
București. N-am ce să fac, asta a fost și drama mea plătiți, dar dacă nu plătești actorii, e posibil să nu-ți
până să plec la facultate. Să vezi un spectacol într-un
accepte invitația. Iar dacă nu plătești facturile e posibil
teatru de provincie care nu are stagiune proprie este să intri în situații mult mai problematice. A fost
un sacrificiu financiar. Și de multe ori nu merită. aproape imposibil. Dar ne-a ieșit. O mână de studenți
Prețurile sunt justificate: transportul, închirierea sălii, și liceeni au organizat Festivalul Vin’ La Teatru, fes-
onorariul actorilor și onorariul impresarului trans- tival care a funcționat 100% pe bază de voluntariat.
formă o scurtă deplasare la 200 de km distanță de
Pe 18 iulie, la 16:20, nu erau oameni în fața
sediu într-o excursie costisitoare. Teatrului. Și mie, care mă gândisem toată ziua ce-o să
Dar n-ar trebui să fie întotdeauna așa. Am mai facem dacă vine prea multă lume, pentru că intrarea
spus-o și o să o spun până mă conving că înțelege toată era liberă, începea să-mi fie frică. La 17:00 începea
lumea care are putere de decizie: o comunitate este cu Zic Zac, spectacolul meu preferat, proaspăt și energic,
atât mai puternică şi mai înfloritoare pe cât, în cadrul
numai bun pentru o zi de vară. Peste 20 de minute, se
ei, cultura este mai importantă. Este un fapt declarat, strânseseră destul de mulți oameni care așteptau să în-
explicat și demonstrat de mulți și mult mai bine decât ceapă spectacolul. Dar dacă n-o să le placă? Dacă e
aș putea să o fac eu. Ține de bunul-simț. A ajuns deja prea modern, prea agresiv, prea ironic? Dar sala a fost
un truism. Este, desigur, mai ușor de spus și mai difi- plină și spectatorii au fost încântați. Și au urmat alte
cil de pus în practică.
cinci spectacole și trei ateliere de dezvoltare personală

REVISTA NOASTRĂ nr. 41/42 99