Page 122 - 2013_revista_noastra_nr_39-40

PROIECTE DIDACTICE
PROIECTE DIDACTICE
PROIECTE DIDACTICE
PROIECTE DIDACTICE
PROIECTE DIDACTICE
Textul de mai jos reprezintã teza elevei semnatare, o rezolvare foarte frumoasã
la niºte subiecte destul de dificile pentru clasa a noua
Se dau textele:
Se dau textele:
Se dau textele:
Se dau textele: „Pe când treceam pe acolo
Se dau textele:
„Leoaicã tânãrã, iubirea Ne-am vãzut pe amândoi
Mi-a sãrit în faþã. În faþa marelui bot
Mã pândise-n încordare Încercam sã îl þinem închis.
Mai demult.
Colþii albi mi i-a înfipt în faþã, Seara la-napoiere
M-a muºcat leoaica, azi, de faþã.” N-am mai vãzut decât botul
(Nichita Stãnescu - „Leoaicã tânãrã, iubirea”) Roºu cãscat.
Din tine ºi din mine nici o urmã.”
„Dar sã ºtii: (Erich Fried - „Un leu la fântânã”)
Trãiascã zilele fiarelei. Sunt o orã acuaticã.
Seara pleoapa mi-e somnoroasã ca pãdurea ºi cerul.
Dragostea mea cunoaºte puþine cuvinte:
Ce bine e lângã sângele tãu!” Scrieþi un eseu de treizeci-patruzeci
Scrieþi un eseu de treizeci-patruzeci
Scrieþi un eseu de treizeci-patruzeci
Scrieþi un eseu de treizeci-patruzeci
Scrieþi un eseu de treizeci-patruzeci
(Gottfried Benn - „Ameninþarea”) de rânduri despre tema acestor poezii,
de rânduri despre tema acestor poezii,
de rânduri despre tema acestor poezii,
de rânduri despre tema acestor poezii,
de rânduri despre tema acestor poezii,
conþinând trei judecãþi comparative.
conþinând trei judecãþi comparative.
conþinând trei judecãþi comparative.
conþinând trei judecãþi comparative.
conþinând trei judecãþi comparative.
Iubirea-fenomen al insolitului
Iubirea-fenomen al insolitului
Iubirea-fenomen al insolitului
Iubirea-fenomen al insolitului
Iubirea-fenomen al insolitului
Iubirea s-a comportat adesea ca un proces de homeostazã, axându-se pe inundarea
corpului fiinþei umane cu sentimentul întemniþãrii. Nu o închidere dureroasã, care se va
autoproclama ca celulã a suferinþei, ci o închidere ºi transformare a eului. Sub auspiciile acestui
fenomen se aflã ºi „fiinþãrile” din cele trei texte date: iubirea ºi umãrile sale insolite pretind acest
lucru.
Dacã Nichita Stãnescu provoacã amorul, definindu-l ca resurecþie prin modul în care îl
ilustreazã („Colþii albi mi i-a înfipt în faþã,/ M-a muºcat leoaica, azi, de faþã!”), Erich Fried urmãreºte
asimilarea scheletului uman de cãtre o forþã exterioarã, capabilã sã galvanizeze eul acestuia, sã
îl rupã ºi apoi sã îl þinã închis într-o carcerã. Imuabil, „botul” cuprinde, ascunde amprenta iubirii
care poate declanºa pãtrunderea într-o unitate a extazului. Sentimentul este astfel contorizat, nu
examinat sec ºi vizeazã eruperea imaginii celor doi îndrãgostiþi „androgini” care au primit integrarea
în iubire, transplantul imuabil al acesteia. „Leoaica” este tânãrã, deoarece poetul priveºte iubirea
ca autoritate virginã, nepângãritã. Valorizatã ca ºi instanþã care cautã izolarea naturii îndrãgostitului
de lumea care posedã plãgile sentimentului opus iubirii, „leoaica” se manifestã ca mamã ce doreºte
eradicarea spiritului îndrãgostitului, celui abia lovit de colþii ei, din universul care îl poate condamna
la suferinþã. Dacã matricea amorului se vede ca ºi vid din care se naºte nevidul, fericirea deloc
tranzientã în poezia „Leoaicã tânãrã, iubirea” a lui Nichita Stãnescu, în „Ameninþarea” lui Gottfried
Benn, ea devine nucleu al izolãrii în fiara supremã, iubirea.
Acelaºi motiv, al „leoaicei”, al „fiarei” care îºi oferã muºcãtura doar celui care simte iubirea,
se regãseºte în ambele poezii, înfãþisând recrearea eului uman în prezenþa amorului care se
aruncã asupra naivului. Noutatea o reprezintã eruperea senzorialã, ieºirea din abruptul personal,
al limitelor proprii, sucombarea statutului de victimã a uniunii dureroase dintre restul umanitãþii ºi
autoritatea creatoare. Animalele primesc în ambele texte atributul captãrii, întemniþãrii ºi
metamorfozãrii eului în naturã fosforescentã. Dacã aici „sângele” va proclama unirea primordialã
ºi, totodatã, ultimã, dintre îndrãgostiþi, în poezia lui Erich Fried, „Un leu la fântânã”, este evidenþiatã
intrarea în gura care pretinde cãlcarea stigmatului umanizãrii sub aspectul roºului de sân de mamã
care hrãneºte puiul. Acel „noi”, multiplu al eului reînfiinþat în „botul” iubirii se hrãneºte din plasa
naturii „amor”, iar încercarea de a ieºi sau de a închide acest schelet care digerã cu plãcere fiinþa
umanã reprezintã reminiscenþa domeniului uman. Istoria eului, istorie psihologicã atât în
„Ameninþare”, cât ºi în „Un leu la fântânã”, se priveºte în mai multe dimensiuni: reglare a eului,
dupã pãtrunderea în sentiment ºi fericire prin gnozie, prin suprasenzorial.
În concluzie, iubirea se manifestã ca un fenomen al ruperii tumorii umanului, obiºnuitului ºi
al cãutãrii insolitului.
Beatrice Maria ALEXANDRESCU
Beatrice Maria ALEXANDRESCU
Beatrice Maria ALEXANDRESCU
Beatrice Maria ALEXANDRESCU
Beatrice Maria ALEXANDRESCU
clasa a X-a A
clasa a X-a A
clasa a X-a A
clasa a X-a A
clasa a X-a A
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
REVIST
REVIST
. 39-40
nr
NOASTRÃ
REVISTA NOASTRÃ nr. 39-40
A
18
18
1 1 1 1 118 REVISTAA NOASTRÃ NOASTRÃ nr nr. 39-40. 39-40
18
18