Page 112 - 2017_revista_noastra_nr_47-48

MAGISTER
Sunt mai săracă în suflet cu un om. Nu sunt
mulți cei care au reușit să mă miște, însă dumnea-
voastră, Carmen Atarcicov, ați devenit, acum mult
timp, un MONUMENT în sufletul meu. Dacă am în-
tâlnit vreodată un om cu o demnitate de neclintit,
o inteligență sclipitoare, un rafinament aparte și
un tact fantastic acela ați fost, fără doar și poate,
dumneavoastră! Ați fost lângă mine necondiționat,
în momente în care am fost pusă la pământ și
m-ați surprins cu finețea sufletului și măreția gân-
dului! Ați crezut în mine și ați găsit modul perfect
a mă motiva. Nu vreau să vorbesc despre profesorul
EXEMPLAR ce ați fost, ci despre OMUL ce nu are
cum să moară vreodată. Astăzi lumea este puțin
mai rece. Rămâi cu bine, OM de aur, DOAMNĂ
superbă și SUFLET cald!
(Carla Herea)

10.30: Clopoțelul sună. Începe ora de istorie.
Ne ridicăm cu toții în picioare. Alice se îndreaptă spre
catedră și aprinde candela. Se întoarce la locul ei, ră-
mâne tot în picioare. Stăm cu toții așa ceva mai mult
decât de obicei. Și nu cu capul sus și cu zâmbetul pe
buze, ci cu capul în jos, cu buzele și sufletele tremu-
rânde și cu ochii înlăcrimați. După un timp, nu rostim
„Bună ziua” în cor, ci „Dumnezeu să o ierte” cu sufle-
tele îndurerate. 10.48: De aproape douăzeci de mi-
nute e o tăcere grea, apăsătoare. Unii dintre colegii
mei se uită pe caietul de istorie. Nu am aflat unde se
soare pe care ne dorim să o păstrăm în minte și în mai întâlnește ideea de egalitate pe care trebuia să o
inimă, mulțumindu-i la fiecare pas că a fost unul din- discutăm astăzi. Alții privesc în gol. Și eu scriu, așa
tre profesorii care a pus o piatră importantă la temelia simt: să plâng în cuvinte. Poate nu mai e cineva la ca-
noastră. tedră acum, dar doamna profesoară e cu noi. Ne
(Alexandra-Cristiana Voicu) zâmbește de acolo de sus, ne întreabă ce am avut de
căutat pentru astăzi, ne pune întrebări pe sărite. Nu
Când vreau să-mi amintesc de orele din liceu, știu să răspund la toate și mă fac că scriu în caiet.
obișnuiesc să arunc o privire pe ultima pagină a ca- „Adelina, Adelina, nu te supăra pe mine, dar azi ai
ietului folosit la o anumită materie. În general sunt comis-o rău”. Când răspund bine la vreo întrebare la
scrise oblic „perle” ale profesorilor sau frânturi de care e nevoie să gândesc și mai mult, îmi saltă inima
conversații pe care le rememorezi cu zâmbetul pe de bucurie. Așa e doamna profesoară Atarcicov, cu tot
buze, la reuniunea de zece ani. Și mai sunt caietele de felul de întrebări care să ne stimuleze atenția și gân-
istorie. Ordonate, cu ani subliniați la capetele rându- direa. 10:55: Tot nu se vorbește. Scriind rândurile de
rilor, cu nume îngroșate și, pe ultima pagină, cu aici, parcă m-am mai liniștit. Deja mi-e dor... Nu o să
informații de tipul celor pe care trebuie să le știi la un uit. Nu o să o uit. Oamenii, mai ales oamenii și profe-
concurs de cultură generală. Pentru că doamna Atar- sorii ca dumneaei, nu se uită. Niciodată. Dumnezeu
cicov avea acest obicei, să sară de la un subiect la să vă odihnească în pace, doamna profesoară Atarci-
altul. Să ne pună întrebări, să ne oblige să facem le- cov. Veți rămâne mereu în sufletele „fetelor și celor 3
gături, să vedem istoria ca pe un puzzle. Ce era cel băieți” de la XII-a F.
mai frumos? Că nu învățam doar nume, date sau răz- (Adelina Cristiana Bălan)
boaie. Între un 5 în teză și un 1-0 la ascultare, am
învățaț despre respect, disciplină și seriozitate, despre
curiozitate și despre plăcerea de a cunoaște lumea în Doamna profesoară Atarcicov a reprezentat
care trăiești. Lăsând la o parte istoria din cărți, istoria pentru noi toți un reper profesional și moral. Generații
fiecăruia dintre noi e scrisă lângă oamenii pe care îi întregi de elevi au apreciat-o pe distinsa doamnă pro-
întâlnim și de la care învățăm. Ultima pagină a caie- fesoară pentru stilul deschis, permanenta disponibili-
tului devine acea parte a istoriei pe care știi că ți-o tate, pentru comunicare și suportul necondiționat.
vei aminti mereu, dar pe care n-o poți repeta, oricât Respect, prețuire și recunoștință pentru dumneavoas-
ți-ai dori. Dragă doamnă Atarcicov, sunteți parte din tră, doamnă profesoară.
istoria mea și așa veți rămâne mereu, iar pentru asta (Dan-Mihai Ștefănescu)
vă mulțumesc.
(Nicoleta Coșoreanu)
110 REVISTA NOASTRĂ nr. 47/48