Page 104 - Revista Noastra Nr. 55-56 (2023)

în loc de INTERVIU

Bianca Elena TĂNASE

În câți centimetri cubi încape

despărțirea

Probabil că în zilele ca grindina ale acestor ani scurta sa viață, sentimentul dezrădăcinării. Existența
contemporani, numai în micile orașe din Moldova se sa în ultima vacanță a copilăriei stă sub zodia provi-
mai păstrează, ca un bun de contrabandă cumva, zoratului. Între precipitatele despărțiri de colegi, de
liniștea mănăstirească a după-amiezilor de mijloc de profesori, de cotloanele locurilor prin care a vagabon-
mai, când toată lumea pare că părăsește domiciliile și dat boem în pauzele dintre ore, fostul elev se simte
se îndreaptă spre alte distracții, lăsând străzile lătural- stingher. E ca un pui de vrabie lepădat din cuib. Locu-
nice goale și tihnite, cu crengile verzi aplecându-se în rile care altă dată îl atrăgeau îi provoacă astăzi melan-
afară peste gard, să se uite în josul uliței. E ceva de sat colie. Întreaga mare orchestră a vieții dă năvală sonor,
păstrat în aceste orașe mici, un soi de pace de Agapia. cu pompă, revărsându-se spumos precum o arie din
Ori poate doar albinele, alungate de pe florile poeților Don Giovanni peste tăcerea din sufletul elevului. Căci
și piețelor, au tăcut o clipă, lenevindu-se, dând voie sufletul lui este, cu ecou, gol. Îl părăsește vârsta ca pe
secolului trecut să își croiască loc. un apartament demodat lăsat de izbeliște.
În pragul acestui sfârșit de vacanță, al acestor Vacanțele sărbătoririi reușitei (căci fostul elev
luni care miros vag a primăvară și a praf, tânărul (care al liceului nostru se cade să aibă reușite) trec nebăgate
nu mai este elev, dar care nu s-a aciuiat încă sub în seamă. Pretutindeni e zor de plecarea, de dus, de
streașina facultății) încearcă pentru prima dată, în mutat dintr-o instanță a tinereții în alta. Lumea îl bate
pe umăr pe acest absolvent și îi șuieră botezul specific
acestei veri: “Eheei, de acum ești mare, ești pe picioa-
rele tale! Gata copilăria, gata joaca. Te duci să-ți faci
și tu un rost în viață!”... “Te duci, dregi, faci, te trans-
formi”. Toată lumea pare că te vâslește spre viață.
Prea arar, în acest vacarm, se apleacă spre tine
o voce care să zică: “Stai, mai stai puțin”. Adulții
vieților noastre, prea despărțiți de propria adolescență,
uită că deseori, peste ani, puiul de vrabie care își ia
zborul nu-și amintește atât senzația de beție a primei
înălțări în aer, ci cele din urmă secunde în care își în-
fige piciorușele, cu pioșenie, în paiele cuibului.
Silit să fie vesel, fostul elev devine practic. Se
refugiază epileptic în pregătiri minuțioase și poate ia
cu sine, pe lângă grelele cufere ale mutării de acasă,
un mic refugiu psihologic portabil.
Ce conține, astfel, valiza sufletului studentu-
lui? Conținutul său seamănă izbitor cu acela al valize-
lor unor copii de refugiați, pe care le-am văzut expuse
acum doua veri, într-o expoziție de artă contemporană
din Innsbruck.
În puținii centrimetri cubi ai valizelor, copiii
aceștia îngrămădiseră, pe lângă sterilele șosete și ja-
chete ale nevoilor cotidiene, tot universul lor lucitor.
Vedeai acolo pietricele rotunde, borcane cu scoici,
melci, un urs de pluș uzat de atâta dragoste, timbre,
petice felurite, ambalaje de bomboane, cioburi.. În fie-
102 grafica: Corina Banu REVISTA NOASTRĂ nr. 55/56