Page 84 - 2009_revista_noastra_nr_31-32

Chelnerul între timp pleacã, dar în clipa fel ca mine… spune-mi… cum e sã trãieºti într-
urmãtoare soseºte cu bãutura. Clotilda o colivie de aur? Nimeni nu te vede pe tine însãþi,
mulþumeºte din cap, iar chelnerul zâmbeºte ci pe aceea ce vor ei sã o vadã! De ce îþi iroseºti
politicos. viaþã, jucând un rol, când tu de fapt nu eºti
Luminã difuzã, atmosferã sumbrã, vânt actriþã?
uºor prin pletele fetei. Clotilda soarbe încet din Clotilda
Clotilda
Clotilda (enervatã): Viaþa e grea dacã
Clotilda
Clotilda
pahar ºi îºi îneacã privirea în asfinþitul de vrei sã fii tu însuþi! Nu e bine sã te ascunzi sub o
purpurã. mascã, dar dacã pasãrea ar ieºi din colivie, ar fi
O umbrã apare pe scaunul din faþã ei. devoratã de duºmanii sãi naturali… Mi-e fricã…
Clotilda se trezeºte din visare ºi tresare puþin. cum sã pot rupe lanþul coliviei? (se uitã miratã
Umbra se apropie din ce în ce mai mult. ºi înfricoºatã la bestia calmã din faþã ei. Nu-i
Speriatã, dar indiferentã, întoarce privirea ºi vine a crede ce l-a întrebat.)
întreabã în vãzduh. Vârcolacul
Vârcolacul
Vârcolacul
Vârcolacul: E normal sã ai teamã! Dar
Vârcolacul
Clotilda încercarea moarte n-are ºi pe deasupra… îþi par
Clotilda
Clotilda
Clotilda
Clotilda (neliniºtitã, dar calmã în acelaºi
timp): Cine eºti? De ce mã urmãreºti mereu? ciudat ºtiu, dar… toþi avem câte un regret în
Ce vrei de la mine? viaþã; sunt sigur cã ºi tu ai. Încearcã sã-l repari!
Umbra albãstruie prinde uºor formã. O Apoi privirea celor doi se întâlneºte, dar
formã ciudatã cu trei creste inegale. Nu-i Clotilda se uitã spre lacul violet ºi dintr-un gest
PROIECTE DIDACTICE
rãspunde Clotildei, care parcã nici nu se aºtepta involuntar întinde mâna pe masã. Profitând de
la vreo replicã din partea apariþiei fantomatice moment vârcolacul îºi cuibãreºte laba pufoasã
ºi totuºi atât de familiarã. Deodatã, în faþa ei în mâna femeii, care admira ambarcaþiunile ce
apare un vârcolac timid, cu strãluceau pe luciul apei.
gesturi suave, care se Cei doi rãmân sã asculte
întoarce lent ºi priveºte muzica ce acum vine din
apusul ce se reflectã în codrul întunecat. O orchestrã
lacul sângeriu. Gesturile sinistrã, dar melodioasã o
sale o înduioºeazã pe adoarme pe Clotilda.
masiva jucãtoare, care în Dupã un timp chelnerul
acelaºi timp îi provoacã vine spre ea.
teamã inexplicabilã. Ea îl Chelnerul
Chelnerul
Chelnerul
Chelnerul: Domniºoarã
Chelnerul
priveºte uimitã, când Clotilda, treziþi-vã!
vârcolacul se întoarse ºi ea Clotilda îºi imagineazã cã
îºi mutã privirea. totul a fost un vis dar pãrea atât
Vârcolacul
Vârcolacul: Ar fi de real…
Vârcolacul
Vârcolacul
Vârcolacul
bine sã pot trãi în lumea Clotilda
Clotilda
Clotilda
Clotilda: Mã scuzaþi!
Clotilda
asta, fãrã sã-mi fie fricã de Sunt aºa obositã, mai bine
ce vor zice oamenii… dar plec acasã.
nu se poate, pentru cã cei Chelnerul
Chelnerul
Chelnerul: Nu e nicio
Chelnerul
Chelnerul
care nu sunt asemenea problemã, trimit pe cineva cu
mulþimii sunt respinºi fãrã dumneavoastrã?
milã, mai rãu, hãituiþi! Clotilda
Clotilda
Clotilda
Clotilda
Clotilda: Nu e nevoie vã
Clotilda gândea la fel ºi nu-ºi putea mulþumesc. (Pleacã din local cu planuri mari, ºi
explica cum un vârcolac, poate apãrea oriunde, cu o faþã zâmbitoare)
mai ales într-o cafenea aglomeratã. Se uitã în Trei luni mai târziu, un titlu în presã:
jur, dar pãrea cã nimeni nu-l observã. Gândeºte “Marea jucãtoare de tenis Clotilda, renunþã la
cã ea este nebunã. Dar fãrã sã vrea se implicã cariera sa, deoarece susþine cã nu mai vrea sã
în discuþia vârcolacului. (prim-plan pe ea) trãiascã într-o colivie de aur ºi cã tenisul este
Clotilda
Clotilda marele sãu regret…”
Clotilda
Clotilda
Clotilda: Ce vrei sã spui? Nimeni nu te
vede, de ce te vãd doar eu? Chelnerul ia ziarul ºi zâmbeºte,
Vârcolacu
Vârcolacu spunându-ºi în gând: ”ªtiam eu cã mã va
Vârcolacu
Vârcolacul (priveºte trist ºi în acelaºi
Vârcolacu
timp revoltat, la dansatoarele ce apãruserã de asculta!”
nicãieri, miºcându-se pe o muzicã lentã ºi
tristã): Mã vãd doar cei ce înþeleg, ce simt la
84